Banii României - Invariabilul „nu sunt bani!"

Distribuie pe:

Începând cu ziarul de astăzi vom publica selectiv părți din recenta carte a cunoscutului economist Mircea Coșea, intitulată „Banii României". O profundă analiză a modului în care sunt colectați și gospodăriți aceștia la nivel guvernamental și național, cât și a cauzelor care duc la lipsa acută de bani la Buget, mai ales atunci când este vorba de investiții pentru infrastructură și dezvoltare.

Apreciat ca cel mai profund economist al României de azi, Mircea Coșea este profesor universitar, doctor în Științe Economice.

Între 1973-1980 a fost expert pe probleme de prognoză economică și macroeconomie la Comisia Economică ONU pentru Europa de la Geneva.

În calitatea pe care a deținut-o, de prim-vice-prim-ministru, președinte al Consiliului pentru Reformă și Strategie Economică (1993-1996), a avut un rol hotărâtor în punerea bazelor economiei de piață în România prin crearea pieței de capital.

A reprezentat România în negocierile cu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional; a fost observator și deputat în Parlamentul European. 

Demult, când eram elevi în primele clase, ni se spunea că avem șansa să ne fi născut într-o țară bogată.

O țară cu câmpii mănoase și recolte bogate, cu păduri întinse și ape curate pline de pește, cu resurse de țiței, de gaze, de cărbune și sare și, mai ales, cu oameni harnici și cinstiți. Ni se arăta, spre exemplificare, stema țării care avea în centru o sondă de petrol înconjurată de spice galbene de grâu, spunându-ne că acestea simbolizează bogățiile solului și ale subsolului românesc.

Mai târziu, ni s-a spus că țara noastră nu ar mai fi chiar atât de bogată, deoarece petrolul s-a cam terminat, recoltele sunt afectate ba de secetă, ba de inundații, iar datoria externă trebuie plătită cât mai repede posibil.

Și mai târziu, ni s-a spus că, de fapt, nu prea mai avem nimic, deoarece industria cu care ne mândream era doar un morman de fiare vechi.

Acum, nici nu mai știm ce mai avem. Nu mai știm dacă mai avem câmpiile mănoase sau le-am vândut, nu mai știm ce a mai rămas din pădurile întinse și apele curate. Ceea ce știm este că șase dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României sunt printre cele mai sărace din UE, puterea de cumpărare în aceste zone fiind la nici jumătate din media europeană.

A fost vreodată România bogată, iar treptat, treptat a sărăcit? Sau poate nu a fost niciodată bogată, ci doar am fost amăgiți cu propaganda și manipulările celor care au avut puterea?

Bogăția unei țări nu constă în câmpii mănoase, păduri sau petrol, ci în modul în care acestea sunt astfel folosite încât să aducă „bogăție" cetățenilor ei. Din acest punct de vedere trebuie spus că niciodată românii nu au fost atât de bogați pe cât România a fost bogată în resurse. Nu degeaba Octavian Goga spunea că „munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă".

Ultima perioadă s-a caracterizat pe planul politicilor economice și prin amplele și contradictoriile discuții pe teme salariale. Pe bună dreptate, este absolut necesar să se întreprindă măsuri de creștere a nivelului de salarizare al unor categorii socio-profesionale extrem de importante cum sunt cele reprezentate de sănătate și învățământ. De asemenea, este necesară și o reevaluare a punctului de pensie ca și ridicarea la nivelul cerințelor europene a sistemului de infrastructură, de asigurare a protecției în caz de cataclisme naturale, dar și a cheltuielilor de înzestrare militară.

Toate aceste necesități, pe care le considerăm absolut necesare în actualul moment, cer finanțare, adică bani.

Are România acești bani sau se zbate într-o sărăcie ajunsă în stadiu de cronicizare?

Răspunsul factorilor decizionali este invariabil: nu sunt bani.

Ne propunem ca în scrierea de față să analizăm de ce nu sunt bani și dacă nu sunt cum am putea face ca să fie.  

Ne-a incitat la această scriere un articol publicat pe site-ul Curs de Guvernare la data de 13 noiembrie 2016 intitulat:

„Fără virgule: de ce nu vor fi bani pentru investiții nici în 2017", semnat de către domnul Marian Pană.

Un articol bine documentat și bine scris dar, trebuie să recunosc, ceea ce ne-a atras atenția a fost titlul, nu în întregimea sa, ci doar un singur cuvânt din el: „nici", căci dacă nici în 2017, înseamnă că nici înainte de acest an nu au fost bani.

Acest „nici" ne-a devenit deodată cea mai profundă și concisă caracterizare a stării economiei noastre: lipsa cronică de bani a bugetului național.

Ne-am gândit că acest „nici acum și nici altă dată" merită o analiză mai atentă. Nu neapărat o analiză sofisticată cu ample accente de filozofie fiscală, ci una mai pe înțelesul celor care suferă de incapacitatea economiei românești de a avea atâția bani încât să poată satisface nevoile de investiții în domenii mult lovite de acest „nici", cum ar fi sănătatea, învățământul sau infrastructura.

O veche zicală românească spune că „banul e o mică roată ce-nvârtește lumea toată".

Mult adevăr în această zicală, căci banul stă într-o economie modernă la baza desfășurării majorității activităților sociale și politice, mijlocește funcționarea tuturor proceselor și fenomenelor economice. Banul pune în mișcare producția, mijlocește distribuția și consumul, alimentează economisirea și creditarea dar generează și anti-economie prin corupție, furt sau orice altă malversațiune fiscală.

Unde apare ineficiența economiei românești în a avea mai mulți bani?

În producție sau în modelul și tipul structurii acesteia? În distribuție și consum sau, pur și simplu, sunt furați sau deturnați în interese proprii sau de grup?

Am încercat să prezentăm doar câteva dintre aceste posibilități, trecând prin moștenirea istorică a economiei noastre, prin caracteristicile ei structurale, dar și prin jaful antinațional al enormei evaziuni la alcool.

Această temă am mai abordat-o secvențial în diferite articole și editoriale publicate în ultimii ani, fapt care ne-a determinat să reluăm unele idei sau texte pe care le considerăm încă extrem de actuale. De asemenea, am inclus și multe alte opinii apărute în dezbaterea de idei pe această temă cu intenția de a demonstra că analiza economică românească a fost și este intens preocupată de soluționarea problemei ineficienței politicii bugetare, chiar dacă nu s-a bucurat și încă nu se bucură de atenția cuvenită din partea decidenților din sfera politicului și a economicului.

 

Lasă un comentariu