Muzica și domeniile ei de cercetare

Distribuie pe:

De milenii, Muzica, componentă de seamă a culturii umane, a constituit obiectul discuțiilor și considerațiilor izvorâte din variatele domenii ale gândirii care prin termeni și sensuri proprii au căutat să ajungă la precizarea scopului, mijloacelor și chiar a esenței ei.

Domeniul lingvistic definește muzica prin expresia de „limbaj al sunetelor", limbaj universal care nu cunoaște granițe, circulând cu aceeași ușurință pe toate meridianele lumii. Filosofia vede în arta muzicală un sistem aparte de gândire, o gândire generată de subtilitatea și profunzimea exprimării pe calea sunetelor. Estetica consideră muzica drept artă a exprimării frumosului prin intermediul sunetelor, a reflectării și reprezentării vieții afective, spirituale, prin imagini sonore, punându-se astfel în contact cu legile cele mai generale ale acestei arte. Matematica și logica, făcând referiri la muzică, ne trimit la principiile de ordine, simetrie și proporție ce dirijează și caracterizează operele muzicale, deci apelează la cunoașterea rațional-intelectuală a acestora. Tot astfel Istoria artelor, Pedagogia, Psihologia, Sociologia și Etnografia vorbesc despre valoarea documentară și educativă a muzicii, despre sensurile etice și sociale, despre capacitatea ei de a influența omul și societatea. Alături de acestea, considerațiile venite direct din sfera gândirii muzicale, a muzicologiei, converg spre ideea centrală că această artă zugrăvește, prin imagini de mare sensibilitate, forță și pătrundere artistică, lumea complexă a trăirilor și stărilor sufletești pe care le încearcă ființa umană.

Așadar, arta muzicală este o valoare cultural-spirituală, un limbaj, un mijloc de exprimare, folosit din timpuri memorabile de întreaga omenire privită prin prisma intensității emoțiilor pe care le încearcă interpreții de seamă și numeroșii ei creatori atât cei anonimi ai cântecului popular, cât și genialii reprezentanți ai artei profesioniste, așa zisă, cultă - muzica este arta de a trăi și exprima prin mijlocirea sunetelor. Dezvoltându-și continuu elementele sale de expresie, muzica a ajuns la gradul de înaltă manifestare și simțire a gândirii umane, a cărei capacitate de reflectare a vieții afective a influențat considerabil omenirea, contribuind - împreună cu celelalte domenii ale culturii - la cunoașterea și dezvoltarea personalității omului. Ca orice artă, muzica dispune de o știință proprie ce se ocupă cu studiul și cercetarea legităților și raporturilor de care sunt conduse operele sale. Știința generală a muzicii se numește muzicologie. Ea cuprinde totalitatea cunoștințelor și studiilor sistematice asupra fenomenului muzical privit sub cele trei ipostaze: creație, interpretarea și receptarea operelor de artă.   

Față de obiectivele cercetării și studierii fenomenului muzical în complexitatea lui, se disting următoarele domenii muzicologice fundamentale: teoretic, istoric, etnografic și psihologic. Deci, principalele domenii ale muzicii se consideră teoria generală, istoria, etno-muzicologia și psihologia muzicală. Arta muzicală dispune de un sistem teoretic propriu care se află cuprins într-un număr de discipline cu preocupări distincte: teoria muzicii, armonia, polifonia, formele, instrumentația și orchestrația, estetica muzicală și compoziția.

Referitor la istoria muzicii, putem spune că muzica este o valoare culturală, dar în același timp și o dimensiune istorică. De aceea, domeniul istoriei muzicii are în vedere cercetarea și tratarea diacronică (evolutivă) a fenomenului muzical, în care scop se apelează la documente și monumente ale vremii, concludente pentru evoluția în timp a acestei arte și rolul ei în dezvoltarea culturii și societății umane. Tratând fenomenul artistic sub aspectul istorico-social, materialul istoriei muzicii se repartizează pe epoci, perioade, națiuni și școli, avându-se în vedere factorul timp, precum și considerațiunile de ordin social ce stau la baza oricărui studiu istoric. Tot acestui domeniu îi revine sarcina importantă de a determina și fixa caracteristicile principale ale unui stil de creație sau altul, întrucât, după țelurile sale mai noi, istoria muzicii trebuie să devină, înainte de orice, istorie a stilurilor componistice.

Etnomuzicologia este un domeniu aparte de cercetări și studii care are drept obiect creația muzicală populară cu aspectele și caracteristicile ei distincte sub raportul genului, structurii modale, ritmicii și metricii, de pe diverse meridiane și la diferite popoare.

Referitor la psihologia muzicală putem spune că în lumina considerațiilor și mijloacelor contemporane de investigație, psihologia muzicii - folosind datele psihologiei generale, ale psihologiei comparate și mai ales ale celei expedimentare - are menirea de a urmări și clarifica procesele complexe pe care le provoacă stimulul sonor, sub forma operei de artă, asupra vieții afective; să studieze relația intimă dintre lumea sunetelor și aceea a emoțiilor, precum și rezonanța fenomenului artistic muzical asupra personalității omului, asupra voinței intelectului și formației sale spirituale.

Într-un cuvânt, ea trebuie să cerceteze, prin procedee și mijloace proprii, profundele implicații ale procesului de creație, interpretare și audiere a operei de artă în domeniul atât de subtil al psihicului și conștiinței umane. 

Lasă un comentariu