Motto: „Cultura este al doilea cel mai solid teritoriu al țării." (George Călinescu)
Cei mai mulți oameni din jurul nostru sunt cei pe lângă care trecem și nu-i vedem, nici măcar nu-i observăm, preocupați fiecare de grijile zilnice și problemele personale. Mergem pe stradă cu gândurile aiurea, din ce în ce mai dezobișnuiți de a-l privi măcar pe cel din față, cu care ni se întretaie pentru o clipă drumul, necum să ridicăm ochii spre cer, spre soare, spre lumină. Suntem din ce în ce mai abătuți și goi, mai cenușii. Sau doar mi se pare mie?
Cert e faptul că târziu, adesea cel mai târziu, auzim că a murit un cunoscut, un coleg, poate chiar cineva prețuit și drag, acoperit deja cu țărână și flori.
Sunt unii oameni despre care ar trebui să știm că au existat, măcar după ce s-au petrecut din această viață, pentru a-i onora întru neuitare.
Aș fi putut să încep această relatare cu formula de poveste: „A fost odată…", că de n-ar fi fost, rândurile acestea nu și-ar fi aflat rost…, o femeie minunată, o basarabeancă tare ca o stâncă, pe nume Maria Ungureanu, profesoară și directoare a Gimnaziului internat pentru copii orfani din Tighina.
Cred că am cunoscut-o și eu personal, cu mulți ani în urmă, trezindu-mă, brusc, metamorfozată din pașnic scriitor venit cu daruri pentru copiii din Transnistria, în reporter de front cu fotografiile voalate… în vamă, la întoarcerea în țară. Ne întâmpinaseră mulți „moldoveni", bucuroși s-o mai rupă… românește, unii cu accent și diftongi rusești, alții cu limba curată ca lacrima - cei veniți din Ucraina, cu „moșii din talpă". Nu-mi amintesc exact, nu vreau să greșesc, emoțiile erau copleșitoare atunci, și lacrimile de durere - multe.
Aflu, parcurgând presa basarabeană, că s-a stins nu de mult, în ziua de 23 iunie, din articolul semnat de Sebastian Rusu, și intitulat „Școala românească din Transnistria, în doliu. Maria Ungureanu a murit" . Dumnezeu s-o odihnească între Drepții Săi, în veșnică lumină!
„Și-a dedicat întreaga viața educării copiilor orfani și luptei pentru păstrarea școlii românești din Transnistria, sub presiunea constantă a autorităților de la Tiraspol, care de 25 de ani duc o luptă crâncenă pentru închiderea celor 8 școli cu predare în limba română din Transnistria. Cel mai greu moment pentru Maria Ungureanu a fost în august 2004, când fostul președinte al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene (RMN - n.a), Igor Smirnov, a ordonat milițienilor și militarilor Armatei a 14-a să închidă cu forța școlile cu predare românească din Transnistria, drept represalii la sancțiunile economice impuse de guvernul de la Chișinău autorităților transnistrene. Atunci, milițienii transnistreni au blocat, timp de aproximativ două săptămâni, încăperile Gimnaziului internat pentru copii orfani din Tighina, unde director a fost profesoara Maria Ungureanu.
„Am rămas doar cu o bucătărie și două dormitoare. Nu avem acces la depozitul cu haine și încălțăminte, astfel încât copiii nu au îmbrăcăminte de schimb. Este blocat accesul în sălile de clasă. Reprezentanții OSCE ne asigură zilnic produse alimentare și apă, iar milițienii transnistreni ne supraveghează în permanență", declara Maria Ungureanu, jurnaliștilor de la Chișinău.
Lăsați în voia sorții de regimul condus atunci de Vladimir Voronin, profesorii de la Gimnaziul de orfani din Tighina, împreună cu Maria Ungureanu, au rezistat presiunilor exercitate de organele de miliție transnistrene și au salvat, cu ajutorul reprezentanților OSCE, copiii de la școala-internat, în contextul în care administrația de la Tiraspol dorea să transforme clădirea orfelinatului, în școală de miliție.
Presiunile constante exercitate de oficialii de la Tiraspol împotriva orfelinatului gimnaziu de la Tighina au fost constante în ultimii ani, dar Maria Ungureanu a continuat lupta pentru existența instituției și pentru continuarea predării în limba română.
De Ziua Limbii Române, pe 31 august 2010, președintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, i-a conferit, prin decret pentru merite deosebite în promovarea limbii române, „Ordinul Republicii", cea mai înaltă distincție din statul moldav, Mariei Ungureanu.
„Este foarte greu să scriu, însă atâtea se pot vorbi despre directoarea Maria Ungureanu! O cunosc încă de la examenele de admitere de la Universitatea Pedagogică de Stat din Tiraspol. Am făcut studiile împreună în aceeași grupă la facultatea de fizică și matematică. O studentă strălucitoare, dintr-o familie numeroasă de 10 copii. Tatăl ei a fost director de școală, cu studiile finalizate în perioada interbelică la Iași. A absolvit Universitatea în anul 1974 și a activat peste 40 de ani la aceeași școală pentru copii rămași orfani și abandonați de familie. Mai mult de trei decenii a fost directoare la această instituție de învățământ care astăzi se numește Gimnaziul pentru copiii orfani din Tighina", a declarat, în exclusivitate pentru site-ul Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu", directorul Liceului Teoretic „Lucian Blaga" din Tiraspol, profesorul Ion Iovcev. Potrivit acestuia, Maria Ungureanu a fost „un mare patriot și o luptătoare a idealurilor românești, în Transnistria, unde, dacă vorbești românește, ești considerat dușman al așa-numitului stat nistrean. 23 iunie 2017 va rămâne o zi tristă pentru întreaga suflare românească din Transnistria odată cu trecerea în eternitate a pedagogului, profesorului și directorului Gimnaziului internat pentru copii orfani din Tighina: Maria Ungureanu. (…) România și Republica Moldova au mai pierdut încă un patriot aflat în slujba păstrării identității românești din Transnistria. Să aprindem o lumânare și să spunem cu voce tare: Dumnezeu să odihnească sufletul Mariei Ungureanu cu Drepții!!!"
*
„Doar câțiva zeci de kilometri despart Chișinăul de raionul (nr. - echivalentul județului în România) Dubăsari, de pe malul stâng al Nistrului, pe teritoriul separatistei Transnistrii. Aici, zeci de elevi fac sacrificii pentru a continua să învețe în limba română." - ne spun reporterii de la DC News. „Trecând Nistrul, în spatele punctelor de control ale soldaților transnistreni și ale tancurilor nelipsite de steagurile Rusiei, se regăsește drama a 8 școli cu predare în limba română.
Un exemplu l-am întâlnit în Doroțcaia, un sat din raionul Dubăsari de pe teritoriul Transnistriei, dar care în timpul războiului din 1992 a luptat alături de Republica Moldova și al cărui teritoriu este administrat de Chișinău.(…) Aici activează liceul cu grafie latină - Liceul «Ștefan cel Mare și Sfânt», alungat de Tiraspol din orașul Grigoriopol. Autoritățile responsabile de învățământ din Tiraspol și cele locale din Grigoriopol, sub pretextul că școala cu predare în limba română nu a obținut licență de predare în baza grafiei latine, i-au suspendat activitatea. Pentru că profesorii și părinții s-au opus subordonării ministerului Educației de la Tiraspol și au refuzat predarea în limba «moldovenească» cu alfabet chirilic, școala a fost nevoită să părăsească orașul Grigoriopol și să se mute în satul Doroțcaia în 2002. La poarta liceului din Doroțcaia așteaptă trei autobuze. De mai bine de 15 ani, elevii care refuză să renunțe la limba română sunt nevoiți să parcurgă peste 30 de kilometri zilnic până în Doroțcaia, unde cursurile se țin până seara, la ora 19". (…) «Am fost alungați de pe teritoriile noastre din Grigoriopol», a precizat directoarea instituției, Eleonora Cercavschi, în exclusivitate pentru DC News. «Situația este foarte grea. Este dificil în special pentru elevii mai mici. Singura vină pe care am avut-o este că am refuzat să ne lepădăm de limba românească. Din păcate, numărul elevilor este în scădere. Tot mai mulți părinți au reticiențe să își trimită copiii la școlile cu predare în grafia latină».
În prezent aproximativ 140 de elevi străbat zilnic peste 30 de kilometri, trec zona vamală a milițiilor transnistrene din autoproclamata și așa-zisa Republică Moldovenească Nistreană (Transnistria) până în Doroțcaia, unde învață în schimbul doi. Situația este una foarte dificilă și pentru absolvenții școlilor cu predare în limba română din Transnistria, întrucât elevii care au terminat școala în liceele subordonate de Chișinău nu sunt angajați în câmpul muncii din Transnistria», a mai precizat directoarea liceului.
În ceea ce privește finanțarea transportului și salariile profesorilor, acestea sunt susținute de Chișinău. Eleonora Cercavschi a mărturisit pentru DC News că nu are niciun reproș pentru guvernul Republicii Moldova și Ministerul Educației în ceea ce privește finanțarea și implicarea. Mai mult, sprijin pentru liceul cu predare în limba română din Tranisnistria vine și din partea României, și a platformei unionise „Acțiunea 2012", care a donat numeroase manuale.
Provocările miliției în școlile cu predare în grafie latină din Transnistria sunt în scădere, ele având loc cu precădere la 1 septembrie, când în Republica Moldova este inaugurat un nou an școlar. Provocările implică în genere interzicerea arborării steagului și intonării imnului național.
Reducerea abuzurilor se datorează strategiei de la Tiraspol care percepe o chirie exorbitantă școlilor cu predare în limba română de pe teritoriul separatist și, care, datorită numărului în scădere al elevilor, cauzat de teama tot mai mare a părinților, preferă să le lase să se stingă singure.
Dar nu de puține ori, abuzurile afectează grav din punct de vedere psihologic copiii care învață în grafia latină. Ele ating situații sensibile și tensionate, de la descinderi ale milițiilor transnistrene în clase și controlul abuziv la sânge, al elevilor, până la focuri de armă. În anii '90, în Liceul din Grigoriopol milițiile transnistrene au intrat în clase, unde au tras focuri de armă în tablele pe care se scria în limba română. Totul sub ochii copiilor.
Din punct de vedere social, situația Liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt" rămâne o problemă stringentă în abordarea conflictului din Transnistria. Chișinăul a atras în repetate rânduri atenția Tiraspolului asupra acțiunilor împotriva școlilor cu predare în limba română, dar, din păcate, autoritățile locale se opun tuturor propunerilor venite din partea Republicii Moldova.
Dar chiar și așa, alungați din propriul oraș, cum este cazul liceului din Doroțcaia, unde elevii străbat zeci de kilometri zilnic, sau alte instituții care sunt nevoite să achite sume exorbitante pentru chirie, precum școlile aflate pe teritoriul controlat de separatiști, și înfruntând tot mai greu situația la care se adaugă abuzurile regimului din Tiraspol, școlile cu predare în grafia latină refuză să se stingă.
«Cultura este al doilea cel mai solid teritoriu al țării» spunea George Călinescu, citat care îi întâmpină zilnic pe copiii care învață în Liceul «Ștefan cel Mare», cu predare în limba română, din Doroțcaia, aflat pe teritoriul Transnistriei.
Sunt oameni, români de-ai noștri, despre care nu vorbim. De ce?
P.S. Proiectul „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului" este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) - Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.
