BANII ROMÂNIEI (III) INEFICIENȚA SECULARĂ

Distribuie pe:

Încă din perioada anilor 1970 s-a recunoscut că există o contradicție între creșterea economică exprimată prin dinamica PIB și structura distribuirii acestuia pe categorii și grupe de populație, aducând în prim plan problema inegalităților datorată lipsei de conexiune dintre dinamica PIB și condițiile de viață ale cetățenilor. La această contradicție s-a mai adăugat și cea dintre dinamica PIB și deteriorarea condițiilor de mediu. Știința economică occidentală a demonstrat că reducerea evaluării stării economiei doar la indicatorii creșterii economice nu este edificatoare pentru aprecierea succesului sau insuccesului politicilor economice. Există, fără îndoială, dovada incapacității ritmului creșterii economice de a reflecta inegalitățile existente în repartizarea veniturilor, fapt considerat esențial în explicarea marilor decalaje și contradicții de natură socială prin accelerarea trendului de stratificare a categoriilor populației.

Inegalitatea distribuirii veniturilor a fost tema principală a Raportului prezentat de către „Comisia pentru evaluarea performanțelor economice și a progresului social" condusă de către Joseph Stiglitz, înființată în 2008 de către Nicolas Sarkozy. În preambulul raportului se spunea: „Datorită faptului că nu se ține seama de existența unor mari inegalități în distribuirea veniturilor apare un paradox, acela al unei creșteri economice statistice nereflectată în creșterea reală a standardului general de viață".

România reprezintă un caz interesant din punctul de vedere al mândriei sonor afișate de către guvernanți pentru rezultatele politicilor economice pe care le-au implementat. Realitatea ar trebui să-i determine să înlocuiască mândria cu căința, căci discrepanța dintre creșterea economică și dezvoltare a devenit în România una dintre cele mai pregnante caracteristici ale politicii economice și ale stării națiunii.

La sfârșitul anului 2016 se lăuda cu una dintre cele mai înalte rate ale creșterii în ansamblul Uniunii Europene, dar această creștere oglindește existența unor importante nerealizări și neajunsuri. În condițiile creșterii PIB, adică a creșterii economice, anul 2016 (ca și ceilalți ani precedenți de creștere economică) tinde să consolideze procesul de cantonare a României în zona subdezvoltării față de standardele europene. În contrast cu un PIB în ascensiune, indicatorii generali de stare a națiunii sunt paradoxal tot în ascensiune, deși ar fi fost normal să scadă. Astfel, România ocupă locul unu (în cel mai bun caz locul doi) în UE la indicatori ca: cel mai mic venit pe cap de locuitor, mortalitatea infantilă, absenteismul școlar, consumul de săpun, detergenți și pastă de dinți, dezvoltarea infrastructurii rutiere, de canalizare și informatică, reapariția unor boli eradicate din secolul trecut (tuberculoza, rahitismul), consumul cultural (cărți, spectacole, muzee), număr de medici, paturi de spital și studenți raportat la populație.

Drumul României de la creștere economică la dezvoltare este barat de incompetența guvernamentală, dar și prin inegalitatea distribuirii veniturilor prin fraudă și corupție ca urmare a funcționării economiei noastre „de piață" pe baza relațiilor de clientelism politic. Acest parcurs al transferului efectelor pozitive ale creșterii economice asupra procesului de dezvoltare și modernizare este obstrucționat și de prevalența intereselor electorale asupra celor de politică economică corectă, adaptată nevoilor reale ale populației.

(Va urma)

Lasă un comentariu