Jurnalismul, în general, își are riscurile lui, printre acestea și cele care țin de destinul textelor, mai ales în cazul presei cotidiene, în care termenul de garanție este de... o zi!
În vâltoarea evenimentelor, textele pot cădea ușor și repede în desuetudine și uitare.
În cazul presei audio, lucrurile stau și mai prost. „Verba volant" nu e... vorbă-n vânt. Intră în acțiune și face prăpăd. Se salvează cine poate și cum poate. Efemeritatea e sentința curentă pentru materialele difuzate, mai ales în condițiile în care preocupările pentru arhivare sunt asumate facultativ. Există permanent pericolul ca emisiunile radio să se piardă, și la propriu și la figurat, în eter.
Iar când, dincolo de circumstanțele defavorizante, se încearcă salvarea... efemerității, eforturile presupuse cresc exponențial, pentru că transcrierea textelor, până când vreun program IT va prelua această sarcină, e o corvoadă, la limita calvarului.
Maria Costea Lirca a sfidat toate aceste inconveniente și, după o viață dedicată radiofoniei, și-a propus să recupereze și să restituie prin cuvânt scris o mică parte din creația sa publicistică, salvând cuvântul vorbit, dându-i greutate de plumb.
Dintre multele materiale realizate de-a lungul timpului, ca slujitor al radioului, Maria Costea Lirca a ales să facă o selecție a interviurilor pe care le-a realizat cu cei care, într-un fel sau altul, fac parte din patrimoniul tradiției populare.
Reconstituie astfel un interval de timp suficient pentru a fi relevant, cu oameni și evenimente legate de soarta folclorului românesc, a tradițiilor.
Reporterul este mereu bine informat, documentat, interviurile au substanță, culoare. O altă particularite vine și din stilul oral, din spontaneitatea replicilor.
Prin Maria Costea Lirca, cultura populară a câștigat și un martor și un avocat, pentru care valorile tradiționale sunt purtătoare de istorie.
