Bucuriile maestrului Ion Vlasiu la Bistra Mureșului

Distribuie pe:

Vara, mai ales în august, mărturisea maestrul Ion Vlasiu, bucuriile Bistrei sunt bucuriile sale; acolo unde se aude Mureșul vuind și unde sentimentul trecerii timpului e viu, dar nu deprimant, căci, întregea maestrul, aici bătrânețea nu are putere asupra omului.

Bucuriile maestrului în bucuriile Bistrei vor fi rememorate într-o zi despre care Lucian Blaga ar spune că este ziua în care cerul se dăruiește apelor de jos, ziua Sfintei Marii. Prin grija părintelui paroh Sergiu Andone, a doamnei prof.dr. Silvia Andone și afectivitatea fiicei maestrului, criticul de artă Ioana Vlasiu, Bistra Mureșului își va deschide, iar, zestrea aducerilor-aminte. Vor fi în prim-planul zilei cei care i-au fost sculptorului, pictorului și scriitorului martori ai bucuriilor trăite la Bistra; simțindu-i maestrului aspirația pentru statornicia, calmul și taina locului, pentru învățarea, și aici, a felului în care formele cresc în spațiu, împletindu-se. La Bistra, maestrul s-a împrietenit cu pietrele, cu peisajul, dar mai ales cu oamenii, cu viața lor primară, plină de adevăr și frumusețe, așezându-i în partea magică a operelor de artă create în acest spațiu. În scrierile maestrului, oamenii Bistrei apar în asprimile și gingășiile vieții, în încleștările și patetismul ei. Oameni și locuri devin personaje dintr-o nesfârșită și sublimă poveste. De fapt, maestrul intenționa să scrie o carte intitulată „Povești din Bistra". Nu a apărut un asemenea titlu în biografia literară a maestrului, dar o asemenea carte e răsfirată în memorii, în bogăția notelor despre cursul vieții la Bistra și căutarea liniștii în ancestralitatea locului. Căutarea liniștii era marea obsesie a maestrului, știind - o mărturisește în „Cartea de toate zilele" - că liniștea de fapt nu există decât în moarte. Dar iluzia liniștii exista în miraculosul locului bistrean, simplitatea caselor și năvala anotimpurilor, în gesturile oamenilor, patima și îngăduințele lor. În poveștile de la Bistra, maestrul îi învestește cu rol principal pe Ionel, Chivuca, Mihăilă, Licia și Rodica, fata lui Todiriță, Alvina, profesorul Pușcaș, Cătălina, Petre, învățătorul V., badea Vasile Suciu a Cosmei (care-i amintește maestrului de Moșu din Ogra), Giucu lui Giugiuc, Iosîpuc, Hulpe, Mănăilă, Timar, cu toții respectând, într-un fel sau altul, rosturile și înțelesurile lumii, rânduiți, parcă, într-o galerie de artă a chipurilor nemuritoare. În memorii, oamenii Bistrei par sculptați în aer, apă și cer, făcând posibile poveștile din Bistra, acea dimensiune epică a vieții despre care vorbea maestrul. Poveștile din Bistra îi însoțesc maestrului echilibrul interior, după perioade în care era prea încordat în lucrarea lui și prea „prins cu sine". Scria maestrul într-o pagină de jurnal din 1967: „Bistra mă vindecă de pesimism. (…) La Bistra e prea mare liniște și eu pot sta aici numai lucrând și pescuind. Să nu uit: acest echilibru simplu mă atrage, fiindcă în București nu-l pot avea". Prin aceste povești, exclamația maestrului, Fii liber și cioplește!, își află mai bine tâlcul. La Bistra, maestrul a cioplit în lemn, în piatră și lumina alergândă a sufletului biruitor, în taina locului pe care o simțea peste tot: „Dacă privești spre vârful munților, ale căror orizonturi se îmbucă, se pierd, dacă privești din Lunci marginea Mureșului, dacă asculți cum susură apele, izvoarele, e un vuiet, un glas veșnic. Nu tace niciodată. (...) Taina Bistrei e foarte adâncă."

Adâncimile Bistrei, așa cum le-a trăit maestrul Ion Vlasiu, vor fi temă de evocare și dezbatere culturală în ziua Sfintei Marii, la Bistra Mureșului; întru a-l bucura pe Bunul Dumnezeu.

Foto: În satul natal al maestrului Ion Vlasiu, Lechința de Mureș, cu sculptorul Gheorghe Mureșan și sătenii prezenți la dezvelirea Monumentului Jertfei

 

Lasă un comentariu