Cea mai rușinoasă atitudine, total lipsită de loialitate - Înainte de sărbătorirea Anului Centenar al Marii Uniri: Elogierea, glorificarea înflăcărată a lui Miklós Horthy, în paginile unor ziare de limbă maghiară din Transilvania

Lipsa de loialitate înseamnă: tăgăduirea solidarității, a afecțiunii, a devotamentului, în ultima instanță, înseamnă și rea-credință. Parlamentarii și întreaga conducere superioară a Uniunii Democrate Maghiare din România adoptă o asemenea atitudine lipsită de solidaritate și de empatie, tocmai acum, când s-ar cuveni să dea dovadă, ca maghiari cu spirit european și cetățeni români loiali, de înțelegere față de destinul și istoria națională a poporului român fratern, de prietenie și de dragoste. Potrivit binecunoscutului proverb: „Cel care este însărcinat cu mai multe treburi vrea și mai mult!" Ceea ce înseamnă, de fapt, că: însărcinarea, o funcție socială mai înaltă, impune mai multă responsabilitate. În cazul liderilor UDMR, asumarea responsabilității, prin promovarea propriei lor politici, nu le conferă respectul opiniei publice a țării atunci, când este vorba de cea mai mare sărbătoare națională a României, 1 Decembrie, respectiv de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Dar aceste „mai multe responsabilități", respectiv loialitatea față de țara natală, de care ar trebui să dea dovadă și să țină seamă neclintit și în orice situație toți cetățenii României, nu reprezintă un criteriu de bază nici pentru redactorii-șefi ai unor ziare de limbă maghiară din Transilvania.

În acest articol mă refer la două ziare, din Cluj-Napoca, anume la „Erdélyi Napló" (20 iulie 2017) și „Krónika" (21-23 iulie 2017). Cei doi redactori-șefi ai ziarelor amintite organizează deja acțiuni și evenimente foarte importante, dau dovadă de cea mai rușinoasă atitudine, lipsită de loialitate și se lansează în cele mai mârșave provocări, tocmai acum, când țara, în care ei redactează și distribuie la nivel național ziarele lor, se pregătește de sărbătorirea Anului Centenar al Marii Uniri. Redactorul-șef al săptămânalului „Erdélyi Napló", József Makkay, a publicat un amplu interviu realizat cu un istoric binecunoscut, un iredentist agresiv din Ungaria, Ernõ Raffay. Întreaga activitate desfășurată de acest istoric este o dovadă incontestabilă a faptului că este adeptul politicii fanatice, revizioniste a lui Miklós Horthy, mai exact: este dușmanul României și al poporului român. Chiar din titlul interviului se poate înțelege că Ernõ Raffay - denigrând profesia de istoric - este propagandistul politicii revizioniste a fascistului Miklós Horthy. „Miklós Horthy nu trebuie reabilitat", spune redactorul-șef, József Makkay, realizatorul interviului, care îl citează pe Ernõ Raffay, potrivit căruia așa cum a fost Miklós Horthy și tot ce a făcut timp de 25 de ani (1920-1944) ca guvernator al Ungariei, a fost bine, a fost util și a fost exemplar pentru care - și aceasta este concluzia finală a istoricului - „merită să fie ridicată o statuie a lui Miklós Horthy pe cal alb" în fața clădirii Parlamenului Ungariei.

Acest interviu, care îl elogiază în mod surprinzător și îl ridică în slăvi pe Miklós Horthy, a fost preluat de la săptămânalul „Erdélyi Napló" și de ziarul „Krónika", care l-a publicat integral, evident pe motiv că redactorul-șef Szabolcs Rostás a considerat că acest interviu conține importante constatări în ceea ce îl privește pe Miklós Horthy, iar cititorii ziarului trebuie să fie informați neîntârziat.

Este incalificabilă „această performanță redacțională" a celor doi redactori-șefi. Oare, nu s-a găsit în Ungaria un alt istoric dintre membrii Academiei Ungare care, din respectul față de faptele istorice, ar fi vorbit în mod corect despre tot ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani în România și Ungaria. Dacă ar fi existat o asemenea intenție, s-ar fi găsit, cu siguranță, un om de știință, la Budapesta. Dar cei doi redactori-șefi au vrut să audă de elogiul adus lui Horthy de Ernõ Raffay, de tezele horthyste ale acestuia. Cei doi redactori-șefi ar fi trebuit să știe despre Ernõ Raffay că din primul Guvern al Ungariei, care s-a format în frunte cu premierul József Antall, după evenimentele care au condus la schimbarea regimului, el a fost demis din funcția de secretar de stat din cauza atitudinii sale revizioniste, defăimătoare la adresa României. În urmă cu câțiva ani, la o tabără de vară din Transilvania, acest istoric, fanatic horthyst, a declarat că guvernele ungare democratice au greșit mult, deoarece nu s-au folosit de trei momente istorice, când trupele ungare ar fi trebuit să atace România pentru ocuparea Transilvaniei. În opinia lui Ernõ Raffay, cele trei momente istorice „pierdute" erau: 1. Evenimentele din decembrie 1989, din România,

2. Dezmembrarea Cehoslovaciei și 3. Bombardarea Serbiei de către armata americană. Această declarație politică a lui Ernõ Raffay, publicată în presă, era un motiv suficient de întemeiat pentru ca el să fie invitat din Ungaria de redactorul-șef József Makkay, pentru ca el să își exprime opiniile sale aici, în România, despre fostul guvernator fascist al Ungariei, Miklós Horthy. În ceea ce privește afirmațiile istoricului ungar, Ernõ Raffay, exprimate în cadrul interviului amintit despre Miklós Horthy, nu merită să intrăm în detalii, să reacționăm sau să le respingem, deoarece este suficient dacă ne amintim de un proverb maghiar, care este absolut potrivit în contextul interviului: „Din 20 de cuvinte rostite, 19 sunt minciuni". În acest interviu, Raffay minte de îngheață apele, ca și în volumul său iredentist până în măduva oaselor, intitulat „Transilvania - 1916-1919", doar pentru a aduce un elogiu lui Miklós Horthy.

Din cauza lipsei de spațiu voi cita doar o singură constatare a lui Ernõ Raffay, din multe alte constatări ale sale, prin care el falsifică istoria, deformează realitatea. Iată ce spune: „Epoca lui Horthy a introdus o nouă politică socială, veniturile muncitorilor fiind raportate la pivotul politicii sociale engleze". În acest sens, eu dau mai multă crezare așa-numiților scriitori din Ungaria, care, în scrierile lor, prezintă imaginea satelor, a folclorului, cum ar fi, de exemplu, Gyula Illyés, Péter Veres, Pál Szabó, Imre Kovács sau Zoltán Szabó. Acești scriitori prezintă cititorilor, în scrierile lor sociografice, Ungaria feudală, horthystă, în care mai multe milioane de țărani maghiari și mai multe sute de mii de muncitori trăiesc într-o mizerie groaznică.

Nu pot să trec sub tăcere faptul că redactorul-șef József Makkay, care a realizat acest interviu, nu s-a gândit nicio clipă să îl întrebe pe istoricul din Ungaria, ce părere are despre cei patru ani, de perioada 1940-1944, când în Translivania de Nord a dominat regimul fascist-horthyst și când jandarmii pribegi cu pene de cocoș ai lui Miklós Horthy au produs o adevărată baie de sânge în rândul locuitorilor români de aici, prin atrocități nemiloase, în timp ce mai multe zeci de mii de evrei din Transilvania de Nord au fost deportați în lagărele de concentrare ale lui Hitler.

Cum poate să aibă loc un dialog, prin intermediul presei scrise, în Transilvania, în România, despre Miklós Horthy, fără să fie amintită seria crimelor politice, de genocidul horthyst, care au fost săvârșite în Transilvania de Nord?

Și, în final - întrebarea fiind de o mie de ori justificată -, cum este posibil să aibă loc un dialog în presă, aici, în România, despre Horthy, despre cel mai mare dușman al poporului român, care sub dominația sa de 25 de ani a dus cea mai nemiloasă luptă împotriva Hotărârii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, împotriva importanței istorice a Marii Uniri, dialog care îl ridică în slăvi pe guvernatorul fascist, care a fost în stare să se alieze cu cel mai înfricoșător criminal în masă al Europei moderne, cu Führerul nazist, cu Hitler, în vedera relizării scopului său iredentist.

Se poate vorbi despre toate acestea în perioada în care România se pregătește de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri? În locul răspunsului la această întrebare îmi vine, iar, în minte o cunoscută zicală: „Onoarea pierdută este mai greu de recâștigat, decât averea pierdută".

Dar cine a fost Miklós Horthy, căruia istoricul Ernõ Raffay i-ar ridica azi o statuie pe cal alb în inima Capitalei Ungariei, în fața clădirii Parlamentului ungar, care este mândria Ungariei și care, anual, este vizitat de mai multe sute de mii de turiști străini. Iată ce scrie un excepțional poet, prozator și publicist budapestan, András Tabák, decedat în urmă cu trei ani - care a fost și membru al Consiliului Directorial al revistei noastre culturale, bilingve (maghiaro-române) Együtt-Împreună -, în poezia sa intitulată Horthy, în care dezvăluie, pentru generațiile viitoare esența guvernatorului fascist care pe calul său alb, în uniformă de contraamiral, a intrat cu mare tărăboi în orașele din nordul Transilvaniei: „S-a născut ca om de nimic, / A trăit ca om de nimic / Și a murit ca om de nimic. / Însă, cu o singură faptă / A făcut ca numele său / Să fie, totuși, nemuritor: / Prin moartea / Unui milion de cetățeni maghiari / În taberele de concentrare nimicitoare, / Pe câmpurile de luptă sau / La asediile orașelor. / Este fără precedent în istoria noastră / Ceea ce a făcut acest om de nimic".

Elogierea și popularizarea, în presă, a lui Miklós Horthy în România, într-o țară membră a Uniunii Europene, într-o democrație constituțională - mai mult de atât, revendicarea ridicării unei statui a lui Horthy pe cal alb, la Budapesta - este nu numai o idee învechită, ci de-a dreptul anacronică!

Lasă un comentariu