Îi mulțumesc ziarului liber, democratic și independent - „Cuvântul liber" - de la care am primit, simbolic vorbind, 11 rânduri pe minut: așa m-a (ne-a) învățat doamna Rodica Dorgo, crainica profesionistă a Secției române de la Studioul de Radio Târgu-Mureș. Adică: scris citeț, caligrafiat, spre a fi citit fără poticneli, încât limba română să curgă cu duioșie, cu bucurie, ca un izvor rece și limpede.
Așa am înțeles că trebuie să slujesc cuvântul rostit la Radio Târgu-Mureș. Aici am ajuns prin repartiție guvernamentală (fiind bursieră, aveam o datorie de plătit față de Statul care m-a făcut diplomat universitar în Limba și literatura Română). Pe vremea aceea, diploma era o carte deschisă. Privesc, acum, cu satisfacție fotografia: ce tânără și frumoasă eram.
Pe pagina din dreapta văd semnăturile minunaților noștri dascăli, pe care-i apreciem și-i respectăm și post-mortem, semnături celebre: Iosif Pervain, președintele Comisiei pentru examenul de stat (sesiunea iunie-iulie 1963), și rector, academicianul Constantin Daicoviciu, omul care își găsea timp să se ocupe și de problemele de viață ale studenților de la Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj.
Eu nu-i pot uita cât trăiesc pe acest pământ nici pe iluștrii profesori: Mircea Zaciu (cine îndrăznea să mai deschidă ușa când pașii domniei sale se îndreptau spre catedră?); Dumitru Drașoveanu (D.D.); Mircea Zdrenghea și mulți alții.
Cei care au trecut pe la bibliotecile orașului - lumină de pe Someș știu de ce îi amintesc, îi pomenesc acum.
Dar și studenții, ca și atmosferă, înțelegerea dintre ei, toate erau optimiste luminoase, încurajatoare în lupta veșnică, dar senină, atunci, cu viața.
Înainte de a continua acest excurs sentimental, se mai impune o precizare: Cartea mea de ziarist cu nr. 363, emisă de Organele centrale poartă, de asemenea, nume sonore, între care profesorul Liviu Sebestyen, fost director, în 1976, al radioului nostru.
Deunăzi, m-am întâlnit, pe stradă, cu cercetătorul științific Olosz Katalin, fostă colegă de cameră la căminul din Cluj-Napoca. I-am prezentat-o cu mândrie însoțitoarei mele (colege de „Unirea" din municipiul nostru). Katy a fost bursieră republicană, ceea ce înseamnă că pe lângă casă, masă etc., ea mai primea încă 400 de lei lunar, pe care îi dădea pe cărți. (Bursă republicană primeau numai studenții de 10 în toți cei 5 ani de facultate).
Aici mai fac o paranteză: într-un parc frumos din orașul-stațiune Covasna, mi-a atras atenția bustul unei artiste în domeniul artelor textile. Katy - Olosz Ella e sora ta? Da! Dar din păcate azi este doar o statuie!
Câte regrete și câte amintiri plăcute - adevărat toiag în calea vieții tulburi pe care o trăim acum.
Și la Cluj-Napoca, și la Târgu-Mureș, am întârziat aproape întotdeauna la întâlnirea cu gâlceava.
Citind, recitind, subliniind, conspectând (înjurând), corectând atunci când textul o cerea: comunicatele de presă, auto-interviurile, eseurile, relatările de presă, luările de cuvânt, lămuririle în legătură cu „UZPR-AZI" din „Cuvântul liber", m-aș întreba unde-i presa considerată a 4-a putere în stat? Care stat? Acela în care festivalurile de o varietate, de o tematică infinită se țin lanț ca și luptele politice pentru putere, de altfel, în formă continuată după 1989 încoace.
În ce mă privește, mărturisesc că am slujit, cred eu, cu cinste, pasiune și modestie presa vorbită (uneori strigată, răgușită atunci când am sărit în ajutorul colegilor sau al altor oameni, în adevărul cărora am crezut). Am crezut și cred în rostul Presei scrise, al celei vorbite al celei electronice etc.
Apărându-și sinele, un ziarist corect își apără implicit și Uniunea din care face parte! Cine are dreptate? Cui îi este frică de UZPR? Cui prodest acest scandal? Sper să aflăm în curând (în 8 septembrie?). „Așteptând în liniște".
