Sportivi mureșeni, în Tabăra Militară Națională

Distribuie pe:

Membrii Clubului sportiv târgumureșean Tiger Budo, antrenor Sensei Traian Dumbrăvean 4 Dan, au fost prezenți în Tabăra Militară Națională, pentru a cincea oară consecutiv. Desfășurată în Sîngeorz-Băi, Bistrița Năsăud, la mijlocul lunii august, tabăra a fost un proiect al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bistrița Năsăud, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, în parteneriat cu Armata Română - Garnizoana Bistrița Năsăud, Liceul cu Program Sportiv Bistrița, Direcția de Sănătate Publică Bistrița Năsăud, C.S. Karate Bistrița, C.S. Schreiner Bistrița, Serviciul Județean Salvamont și Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița Năsăud. Obiectivul său a vizat familiarizarea tinerilor cu activitățile militare.

Organizatorii au propus diverse activități, împărțite în module, care au acoperit cele mai diverse tematici militare. Printre acestea s-au numărat instrucția de front, lecții de supraviețuire în condiții deosebite (procurarea de hrană sau de apă curată, orientarea în natură etc.), acordarea primului ajutor și transportarea rănitului în caz de accident, înot aplicativ (salvarea persoanelor aflate în pericol de înec), tir sportiv sau autoapărare. De asemenea, parti-cipanții au fost instruiți în legătură cu prevenirea unui incendiu, evacuarea unei clădiri în caz de incendiu, cu o aplicație practică prin simularea unei alarme de incendiu.

Despre pericolele specifice vârstei (droguri, alcool, furturi, anturaje periculoase etc.) și modurile în care se pot feri de acestea, dar și posibilitatea accesării unor programe care au ca scop consilierea psihologică a persoanelor afectate de experimentarea unor anturaje nefaste, au vorbit reprezentanții Jandarmeriei.

Cultivarea disciplinei și respectului, specifice atât sectorului militar, cât și artelor marțiale

Ultima zi de activități a fost rezervată unor ateliere în cadrul cărora participanții, sub supravegherea organizatorilor, au pus în practică ceea ce au învățat timp de o săptămână, înmânarea brevetelor și defilarea cu torțe în orașul Sîngeorz-Băi, aflăm de la Corina Hațegan, Clubul sportiv Tiger Budo. Domnia sa adăuga și că alături de membrii clubului Tiger Budo au fost prezenți și karateka de la clubul „KyoFighters" Târgu-Mureș, karateka bistrițeni, schiori bistrițeni, reprezentanți ai diviziei de voluntari ,,Foișorul de Foc" din București, precum și mulți alți tineri cu realizări deosebite în diferite domenii din diverse zone ale țării.

„Am insistat ca sportivii noștri să participe și anul acesta la activitățile oferite de Tabăra Militară, locurile fiind limitate, iar concurența acerbă, în primul rând pentru a cultiva disciplina și respectul specific atât sectorului militar, cât și artelor marțiale, iar în al doilea rând, pentru că este un bun prilej de a asimila cunoștințe noi și folositoare pe care astăzi, în ritmul rapid al vieții, prea puțin mai punem preț. Nu mai puțin important este aspectul socializării, dat fiind faptul că activitățile Taberei îi scoate pe tineri din programul cotidian, uneori plictisitor, „obligându-i" să socializeze și să se integreze într-un grup. Dorim, de asemenea, să mulțumim celor care au participat la organizarea Taberei: Sensei Radu Sângeorzan 4 DAN, doamnei Daria Gavrilaș, doamnei Rodica Drăguș, lt. Ionuț Neag, cât și celor a căror participare, chiar dacă din culise, a făcut posibilă concretizarea activităților", spunea Sensei Traian Dumbrăvean 4 DAN.

Lasă un comentariu