El era un tânăr studios și serios, ea era o fată frumoasă și înțeleaptă. Și se iubeau. Înainte de a pleca pentru serviciul militar, el a voit să-i facă un dar. Un cadou care să-i amintească de iubirea sa. Însă, trebuia să țină cont de banii pe care-i avea, căci finanțele îi fuseseră puse la grea încercare de cărțile de la universitate.
A cutreierat prin prăvălii și magazine mari. După mii de „ia și pune înapoi", s-a hotărât. A cumpărat o umbrelă enormă, de culoare roșu aprins, foarte frumoasă.
Sub acea umbrelă roșie mare, cei doi tineri și-au spus primul adio, și-au făcut reciproc promisiunea iubirii veșnice și au hotărât să se căsătorească.
În noua casă, umbrela a sfârșit într-o debara.
Au trecut anii, au venit doi fii, multe preocupări, unele tensiuni de prisos, plictiseala, tăcerile prea lungi.
Într-o seară, așezați pe canapea, el și ea se plictiseau în fața televizorului. Deodată, ea s-a ridicat, a alergat în debara și, după puțin timp, s-a întors cu umbrela roșie. A deschis-o și un norișor de praf s-a răspândit în aer. Apoi, s-a așezat pe canapea, cu umbrela roșie deschisă.
După un moment mai lung, el s-a ghemuit lângă ea sub umbrela mare. S-au îmbrățișat cu tandrețe și au regăsit toate visurile rătăcite sub praful zilelor.
Nu uitați de umbrela roșie!
Sursa: Bruno Ferrero.
