La 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a istoricului român IOAN LUPAȘ (1880-1967), Societatea Cultural-Patriotică ,,Avram Iancu" din Tg.-Mureș a găsit de cuviință să omagieze, miercuri, 16.08.2017, la „Casa Iancului", viața și prodigioasa activitate a acestuia.
Comunicarea, extrem de condensată, bine structurată, cu foarte multe elemente de noutate, a fost susținută de conf. univ. dr. CORINA TEODOR, o constantă susținătoare a activităților noastre. De fapt, o bună parte din această comunicare se regăsește și în teza de doctorat a Domniei Sale, motiv pentru care lucrarea prezentată a fost foarte bine argumentată și documentată cu material bibliografic cercetat de doamna conferențiar.
Așa am aflat că Ioan Lupaș, ardelean sadea, născut la Săliște, elev eminent la Liceul Maghiar din Sibiu, s-a transferat în ultimul an de studiu liceal, (împreună cu bunul său coleg Octavian Goga și cu alți doi colegi de clasă) într-o singură zi, de la acest liceu la Liceul Românesc din Brașov, după ce a avut o dispută cu profesorul său de istorie, un naționalist maghiar feroce, moment care îi va marca întreaga lui viață profesională de mai târziu.
La 1900, beneficind de o bursă Gojdu, urmează Facultatea de Istorie din Budapesta, unde frecventează Societatea ,,Petru Maior" și unde este remarcat de Nicolae Iorga, care îl susține și îl încurajează. Cu teza sa de doctorat ,,Biserica Ortodoxă Română din Transilvania" devine cunoscut și considerat mai apoi ,,istoricul favorit al bisericii române", iar la terminarea facultății este numit profesor de Istorie a bisericii române și a istoriei românilor, la Institulul Teologic din Sibiu.
În 1907, după un proces de presă, face trei luni de închisoare la penitenciarul de la Szeghedin, pentru că a scris un articol favorabil răsculaților din acel an, considerându-se că încurajează răzvrătirile țăranilor români împotriva nemeșimii. În anul 1909 publică o lucrare monumentală vizând biografia lui Andrei Șaguna. Cartea primește Premiul Academiei Române, este reeditată în 1911, N. Iorga îl recomandă a fi primit ca Membru Corespondent al Academiei Române (1914), iar în 1916 devine Membru Titular. Este arestat din nou de autoritățile maghiare și internat în lagărul de la Șopron. 1 Dec. 1918 îl găsește la Marea Adunare de la Alba Iulia, unde ține un înflăcărat discurs în fața Regelui și a Reginei, cât și a mulțimii adunate aici. În 1919 este numit profesor de Istorie a Românilor și a Transilvaniei la Universitatea din Cluj, unde, împreună cu prof. Lapedatu pun bazele Institutului de Istorie, fiind mai apoi ministru. Fulminanta lui carieră este urmarea firescă a tot ceea ce a făcut până la acea dată pe tărâm științific, pedagogic, educațional, în domeniul istoriei.
După 1945, cu ocazia epurărilor din anul 1948, este arestat pentru a treia oară și condamnat fără nicio sentință la 5 ani de închisoare, confiscarea averii, retragerea titlurilor etc, sub invinuirea de dușman al poporului. Bătrân, slăbit, bolnav, izgonit din viața publică, cu speranța că i se va face dreptate, se stinge din viață în anul 1967 într-un anonimat total.
Iată cum o personalitate marcantă a vieții culturale românești, mare patriot român, istoric de renume, a cunoscut măreția și decăderea în cursul vieții sale. Redescoperit, nu este pus nici acum în valoare și nu i se dă impotanța pe care o merită viața și opera sa. Noi, Societatea Cultural-Patriotică ,,Avram Iancu" din Tg.-Mureș am făcut-o, onorându-i, acum la 50 de ani de la dispariție, memoria sa.
