S-a dat startul Cupei E.ON Kinder 2017!

Distribuie pe:

• Peste 1.500 de copii se confruntă la Târgu-Mureș în unul dintre cele mai importante turnee de fotbal pentru copii din țară;

• Meciurile din prima serie au debutat joi, 17 august, iar scorurile se transmit live pe pagina oficială a competiției http://www.eonkinder.ro/competitie/livescore.html

Prima serie a Cupei E.ON Kinder este dedicată categoriilor de copii născuți în anii 2007, 2009 și 2010 și se desfășoară la Târgu-Mureș în perioada 17-19 august.

Ajunsă la a XI-a ediție, competiția de la Târgu-Mureș este una dintre cele mai prestigioase din țară, în cele două serii urmând să se confrunte circa 1.500 de copii reuniți în 96 de echipe.

Partenerul principal al competiției este E.ON România, turneul fiind organizat de Asociația Sportivă A.C.S. Kinder Sângeorgiu de Mureș, cu sprijinul firmelor SportLife și Erima.

„Să vă bucurați că ați reușit să ajungeți la Târgu-Mureș și să dați tot ce aveți mai bun în confruntarea de pe teren. Și, mai ales, faceți-vă noi prieteni. Fiindcă dincolo de performanță, ceea ce contează cu adevărat în viață sunt familia, prietenii sau mentorii noștri. Fiindcă ei ne susțin atât în momentele bune, cât și în cele mai puțin bune", este mesajul transmis copiilor de către Claudia Griech, director general adjunct E.ON România.

„Suntem convinși că vom continua seria fotbalului de calitate cu care ne-ați obișnuit în cele 10 ediții de până acum ale Cupei E.ON Kinder. Vorbim de circa 800 de echipe, 400 de cluburi și aproape 12.000 de copii care ne-au demonstrat în acești 10 ani că știu să lupte pentru șansa lor. Mult succes tuturor copiilor care vor fi prezenți în aceste zile la Târgu-Mureș", a transmis la rândul său Pop Lupu Coriolan, președintele ACS Kinder.

Ediția din acest an reunește copii de la cluburi din județele Constanța, Brașov, Suceava, Sibiu, Vaslui, Iași, Timiș, Alba, Cluj, Bistrița-Năsăud, Bacău, Sălaj, Vâlcea, Harghita, Maramureș, Mureș, municipiul București, precum și din Cehia.

Festivitatea de decernare a premiilor și trofeelor pentru prima serie a Cupei E.ON Kinder va avea loc sâmbătă, 19 august, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu" din Târgu-Mureș, începând cu ora 15.00.

Seria a II-a va debuta pe 21 august, pentru categoriile de copii născuți în anii 2005, 2006 și 2008.

Toate noutățile și detaliile desfășurării turneului sunt disponibile pe site-ul oficial al competiției www.eonkinder.ro.

Persoane de contact:

Vlad Amariei, SportLife, Mob. 0742.107.479, vlad.amariei@yahoo.com

Adela Boțan, E.ON România, Mob. 0747.773.730, adela.botan@eon-romania.ro

 

 

Lasă un comentariu