DRUMUL CĂTRE FERICIREA VEȘNICĂ (IV) Cristian Petru Bălan „DINCOLO DE CURCUBEU, Un roman al convertirii la Credință" - Editura North America, Chicago, 1992

În istoria creștinismului se cunosc destule cazuri de convertiri spectaculoase, începând cu aceea a Sfântului Apostol Pavel. Dumnezeu operează mutații sensibile în sufletul oamenilor și din cel mai înverșunat adversar poate face un fervent apostol. Convertiții lumii au dat mărturie. Andre Frossard mărturisește într-o carte: „Dumnezeu există, eu L-am întâlnit". Romanul are destule elemente autoreferențiale, în fiecare personaj, autorul punând câte ceva din propria personalitate. Îl recunoaștem și în concepțiile lui Mihai Doran și în cele ale scriitorului Codrin Elizeanu, cel care scria un roman științifico-fantastic intitulat „Micuții oameni verzi", dar și în firea răzvrătită a directorului Florian Vernescu. Din noaptea visului mistic pe care îl avusese după ce lecturase tot Noul Testament, dorința de mărire și de ascensiune pe scara socială, susținut de acel secretar al Comitetului Executiv al PCR care-l dorea ginere, Florian Vernescu nu a încetat să-i uimească pe cei cunoscuți, la uzină, în mediul social, peste tot unde-l cunoștea lumea, căci era destul de cunoscut. Dar mai presus de toate era uimirea de sine. Nu mai dorea să ajungă ministru adjunct și nici președintele țării. I se părea că tot ce trăise până atunci era o imensă minciună și înșelătorie. Căuta adevărul în care să locuiască, alături de ființa iubită. Visul de noapte îl edificase pe deplin. Sfânta Veronica, cea care îi ștersese fața Domnului cu marama ei, față care rămăsese imprimată pe pânza maramei, milenii de-a rândul, îi apăruse în vis sub chipul Veronicăi Marcu, fata de care se îndrăgostise iremediabil cu câteva zile în urmă. Ca o primă măsură de îndreptare a abuzurilor făcute până atunci, Vernescu cere rejudecarea cazului Emil Pop, retrăgându-și plângerea, dar și reangajarea tuturor  celor dați afară pe criterii religioase și multe alte lucruri.

(va urma)

Lasă un comentariu