MARIA BORZAN, „ANTOLOGIE DE POEZIE POPULARĂ" - DIMINEAȚA POEZIEI/POEȚILOR

Distribuie pe:

Această antologie vine să completeze un sumum editorial care a încercat să surprindă într-un orizont de duminică tot ce este sărbătoare a sufletului într-o lume aflată într-o mișcare dinamică, cu modificări radicale, până la diminuarea dramatică a locului și rostului ei.

Ce mai înseamnă lumea satului care și-a pierdut actele de identitate care au consacrat-o și care au impus-o în conștiința publică, în condițiile în care tradiția seculară a fost abandonată, iar ceea ce s-a pus în loc e cel mai adesea lipsit de relief, de altitudine culturală autentică.

Lumea satului e o corabie în derivă, din care mulți sar cu speranța salvării, dar nimeresc într-o mlaștină în care nu se pot îndrepta nicăieri, dar nici nu prea mai au șanse să urce din nou în „corabia" mântuirii unui neam și a istoriei sale. Sigur, e greu să se exprime pretenția ca lumea satului să fie ce a fost, dar nici să fie schimonosită până la a nu mai semăna cu nimic nu e de acceptat.

Încă se mai poate face ceva, încă se mai poate recupera un licăr, o lumină dinspre un trecut care a făcut mereu diferența între noi și alții. Încă se mai pot descoperi (dacă există și căutători) formule prin care un mod de a fi să nu fie închis ireversibil între coperți de istorie.

Redescoperirea ei, de pildă, nu doar în dimensiunea sa istorică, ci dându-i-se relevanță în actualitate, nu ca simplă diversitate vestimentară, e semnul bun că e posibilă privirea spre trecut cu respect și cu mândrie, cu dorința de a pune în valoare un tezaur de neprețuit.

Între acele semne bune ale secolului care se credea că va fi religios sau nu va fi deloc (Malraux), se înscriu și gesturile care au gravitat în jurul unei instituții, Muzeul Etnografic „Anton Badea" din Reghin, inițiate și susținute de un om al cărui devotament necondiționat a fost dublat de entuziasm și neostoire, Maria Borzan, director pe viață de conștiință etnofolclorică.

Ani la rând, manifestări de anvergură, cu accente care au ieșit și din granițele naționale, nevoia noastră de trecut a fost stimulată și întreținută cu ardoare și frumusețe lăuntrică.

Ce a dat substanță acestor preocupări a fost faptul că, dincolo de ceea ce a însemnat identificarea unor oameni și întreținerea unei stări de spirit, a fost și preocuparea de a nu lăsa mărturia despre un timp și un loc de izbeliște, ci de a o pune într-o ecuație de coerență culturală.

Cum să definim oare mai bine antologiile coordonate de Maria Borzan în ultimii ani, prin care s-a pus în evidență o dimensiune a „sentimentului românesc al ființei" (C. Noica)?

Geniul popular nu și-a epuizat resursele și a fost stimulat să-și reverse prea plinul său spre cei care înțeleg că trebuie să știe ceea ce au fost, ca să-și poată proiecta ce să fie.

De aceea, seria de lucrări, purtând amprenta pasiunii Mariei Borzan pentru folclor, se așază la loc de cinste, în raftul din față al bibliotecii sufletului satului, al sufletului românesc.

Un loc aparte între aceste cărți îl ocupă antologiile lirice, în care creatori din lumea satului, ori din afara lui, dar care nu și-au pierdut sufletul mărturisitor, întăresc opinia identitară de popor care locuiește în chip poetic lumea aceasta (Hölderlin).

Prin această carte și prin cei care se regăsec între coperțile ei, ca într-o binecunoscută metaforă a apariției lui Eminescu pe lume (Geo Bogza), ne putem vedea, încă o dată, sufletul.

O nouă dimineață a poeziei, a poeților.

Lasă un comentariu