O mamă cu mai mulți copii, i-a spus cândva fiului ei mai mic:

-„Dacă îndrăznești să mă minți, să mă furi, să mă înșeli măcar o singură dată în viața ta, să nu-mi mai spui mamă cât timp voi mai trăi. De asemenea, dacă îndrăznești să lipsești de la școală măcar o singură oră nemotivat sau să devii leneș, să nu mă mai numești vreodată, mamă!"

La prima vedere, la primul „citit printre rânduri", pare un dialog foarte dur și cam nedrept din partea mamei sale. Dar fiul, după o pauză îndelungată, cu glas încet a întrebat:

-„Mamă, cum poți să spui așa ceva? Eu sunt și voi rămâne fiul tău, indiferent ce s-ar întâmpla în viitor. Mamă, de ce spui lucruri atât de triste?"

Mama, privindu-și fiul cu dragoste, printre lacrimi, i-a răspuns:

-„Pentru că mi-am dorit atât de mult ca să te am… Și te-am iubit înainte ca să te naști. Te-am așteptat cu lacrimi de bucurie, iar în suflet înălțam rugi necontenite să fim ocrotiți, ca să nu intervină complicații la nașterea ta. Mi-am făurit planuri și visam la ziua binecuvântată când te voi ține în brațe. Am surâs la primul tău gângurit. Am vărsat lacrimi de bucurie la gândul că într-o zi mă vei îmbrățișa… Apoi, într-o zi, medicii mi-au spus că s-ar putea să existe dificultăți în ceea ce privește sarcina, punându-mă să aleg. Am fost nevoităsă aleg între tine și mine. Între viațăși moarte. Un singur pas greșit din partea mea, o singură neatenție, era destul să producă inevitabilul iar tu astăzi nu ai mai fi existat. Și am ales, fiule. Am ales să te am. Puteam alege între o viață ușoară fără responsabilități și scâncete de copii. Fără nopți albe, fără scutece și fără biberoane… Am avut prilejul să aleg între tine și o viață de lux. O viață liniștită… O carieră de vis. Dar, de dragul tău, am renunțat la propria-mi libertate doar pentru căte iubeam și te doream atât de mult încă înainte să te fi văzut. Da, ai dreptate, între noi a existat și va exista dintotdeauna acea legătură mai mult decât ombilicală care ne-a legat pe viață. Și pentru că te-am iubit și te iubesc atât de mult, mi-am luat responsabilitatea să te educ în așa fel încât oamenii când vor privi spre tine, să vadă chipul și numele meu oglindit în educația ta. De aceea, am dat tot ce am avut mai bun pentru a te educa, chiar dacă uneori resursele financiare nu erau mereu îndestulătoare. Mi-am dorit atât de mult, ca cei care îți pronunță numele, săți-l pronunțe cu mândrie și respect. Pentru că în profunzimea numelui tău, prin tot ce faci sau vorbești, prin realizările, succesele și insuccesele tale este săpat numele meu. Pentru aceasta, te-am învățat mereu să spui adevărul, să fii harnic și cinstit. Să iubești. Să nu asuprești pe cel sărac sau mai slab decât tine. Te-am învățat să respecți… iar dacă tu, fiul meu, ignori educația mea de dragul leneviei, a minciunii, de dragul unei vieți dezordonate, îți spun că ar fi mai bine să nu mă mai recunoști ca mamă. Eu nu te-am învățat și nu te voi învăța niciodată să faci lucruri urâte. Dar dacă vreodatăte vei hotărî să alegi nedreptatea, un comportament urât și necinstit, atunci vei merge acolo unde vei învăța toate aceste lucruri nedemne de noi. Vei spune mamă, persoanei care te va învăța să minți, să furi sau să ai un caracter imoral. Vei numi părinte, pe cel a cărui educație, o vei cinsti mai mult. Eu nu te-am educat să faci rău, dar vei „cinsti" pe cel care te va învața să îl faci. "

Și astfel, mama cu tristețe în glas, a vorbit fiului ei, iar discuția lor continuă…

(fragment din Gabriela Janik: Curajul de a iubi, dragostea de oameni și dragostea de mamă, Revista Armonii Culturale, Adjud, Vrancea, 8 martie 2015)

Lasă un comentariu