Banii României (VIII)

Epoca interbelicăeste păstrată în memoria colectivă românească sub formă mitizată. În general, atât experiențele pozitive personale ale celor care au trăit această perioadă sub semnul păcii și al creării României Mari, dar și referirile comparative din perioada comunistă la anul 1938 ca fiind cel mai important an al dezvoltării economice, au creat mitul „perioadei de aur" al României. Studiile recente românești și străine, bazate pe o statistică mai bogatăși mai corect interpretată prezintă însă o imagine mai complexăși mai obiectivă a acelei epoci, aducând unele corecții imaginii idealizate a economiei românești interbelice.

Datele arată că România se afla într-un accentuat decalaj atât față de media europeană cât și față de majoritatea țărilor din jurul ei. Această situație era generată de polarizarea socială persistentă, mai mare în România decât în celelalte țări sud est europene.

Din păcate, nici în ceea ce credeam că a fost epoca de aur a dezvoltării României, nu s-a reușit ruperea de plutonul codaș al Europei și înscrierea pe un traseu de reală civilizare și modernizare a țării.

A urmat războiul și ocupația sovietică. Am plătit Uniunii Sovietice enorme despăgubiri de război, deși luptaserăm pe frontul antihitlerist. Am avut o secetă cumplităși foamete în 1946-1948.A urmat dictatura proletariatului nu numai cu abuzurile și crimele sale, dar și cu o curioasăși ineficientă strategie de dezvoltare economică. Am preluat fără discernământ modelul sovietic de dezvoltare bazat pe un tip extensiv de exploatare a materiilor prime, mai ales a energiei în scopul industrializării forțate, a industriei grele, constructoare de utilaje și mașini. Trebuie adăugat și faptul că finanțarea acestei dezvoltări s-a făcut prioritar prin preluarea administrativă nu numai a plus-produsului din agricultură, dar și a unei părți importante din necesarul de hrană al populației rurale. Consecința a fost pauperizarea și marginalizarea acesteia.

„Contribuția autohtonă" la modelul sovietic a fost adusă de concepția total neeconomică a lui Nicolae Ceaușescu de natură megalomanicăce a dus nu numai la neînțelegerea rolului și funcționării creditului internațional, dar și a risipirii resurselor naționale pentru construcții faraonice în dauna dezvoltării infrastructurii și ridicării standardului de viață.

Eficiența redusă a fost o trăsătură structurală a regimului comunist, alocarea investițiilor fiind stabilită, la fel ca majoritatea deciziilor economice din cadrul sistemului, nu pe criterii de oportunitate economică ci, preponderent pe criterii politice. România a suferit mai mult decât alte state europene efectele războiului și mai ales pe cele ale ocupației sovietice, după care a cunoscut circa trei decenii de creștere economică peste media europeană, având apoi un ultim deceniu de comunism catastrofal din punct de vedere economic.

În termeni absoluți, decalajele României față de media europeanăși marea majoritate a țărilor europene au crescut. În termeni relativi, România și-a păstrat în toată perioada poziția mult sub media europeanăși, de asemenea, sub media celorlalte țări est-europene foste comuniste.

Pentru logica argumentelor prezentate pe tema ineficienței seculare a României și a incapacității eliminării decalajelor care o desparte de media europeană ca și de marea majoritate a țărilor europene (și nu numai) se cer însă câteva precizări privind perioada de pre și post aderare la Uniunea Europeană.

Dezvoltarea economică este un proces secvențial, care presupune însă ameliorări continue ale capacității de producție a bunurilor și serviciilor, însoțite de schimbări adecvate ale modului de organizare la nivel de firmăși al mediului de afaceri, precum și ale managementului macroeconomic și calității guvernării. Istoria omenirii relevă parcurgerea a diferite stadii de dezvoltare economică (țările fiind catalogate ca având economie dezvoltată, nivel mediu de dezvoltare sau în curs de dezvoltare, unele dintre acestea din urmă fiind denumite economii în tranziție sau economii emergente), vehiculându-se și concepte legate de tipologia evolutivă a societății (industrială, post-industrială sau terțiară, informaționalăși, mai recent, bazată pe cunoaștere) sau de calitatea mediului înconjurător (dezvoltare durabilă).

(va urma)

Lasă un comentariu