Cererile depuse pentru restituirea taxei auto sunt valabile și în noile condiții!

Distribuie pe:

„Românii care au depus o cerere pentru restituirea fostelor taxe auto nu sunt nevoiți să depună o nouă cerere", se subliniază în OUG nr. 52/2017, care oferă, din nou, posibilitatea returnării fostelor taxe auto și a timbrului de mediu!

Mai exact, noul act normativ prevede că, în cazul persoanelor cărora nu le-a fost soluționată cererea de restituire deja depusă „își vor primi din oficiu toți banii, însă în maxim 120 de zile de la intrarea în vigoare a normelor pentru aplicarea OUG nr. 52/2017".

De asemenea, în cazul persoanelor care au hotărâri judecătorești definitive de restituire a fostelor taxe auto, inclusiv cele ce vor deveni executorii după data de 31 august 2018, dacă nu au fost soluționate cererile de restituire înainte de 7 august 2017, hotărârile judecătorești trebuie rezolvate în condițiile stabilite de judecători. Adică, autoritățile, trebuie să emită deciziile de restituire și să returneze banii.

În a treia situație, adică a persoanelor care deja au început să primească banii în tranșe anuale, ele își primesc în continuare banii înapoi, fără alte formalități suplimentare.

Pe de altă parte, românii vor putea să depună noi solicitări de restituire după stabilirea modelului de cerere și după stabilirea normelor pentru aplicarea OUG nr. 52/2017 (6 octombrie 2017).

Restituirea sumelor se va face, în baza deciziilor emise de Fisc, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018, pentru românii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Însă, cei care au plătit timbrul de mediu pentru autovehicule, își vor primi banii înapoi de-abia în perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie 2019.

Reamintim că termenul-limită până la care se va putea cere returnarea fostelor taxe auto, conform OUG nr. 52/2017, este 31 august 2018.

 

 

Lasă un comentariu