Românul, generațiile și… minivacanțele!

Doamne, ce se mai bucură românul nostru că, mai nou, la interval de o lună, uneori, nu mai este el obligat să muncească, deoarece au grijă statul acesta și Parlamentul ei de doi lei, să le mai dea câte o „minivacanță", de câte cinci zile. De la 1 ianuarie încoace, de Anul Nou, de Paști, de 1 Mai, de Ziua Copilului, de Rusalii, de Sfânta Marie, Parlamentul și mai-marii zilei i-au mai fericit, o dată, pe români cu câte cinci zile de distracții și bucurii.

Oare, în aceste penibile situații, nu ai, ca român, care o viață ai trudit pentru această țară, tot dreptul să te întrebi: cine mai muncește în această Românie? Oare ce se mai produce, practic, nu pe hârtie, cu atât de multe „minivacanțe"? Se aude că mai-marii se gândesc chiar și la alte zile libere în viitor. Ca la noi, la nimenea!

Cum să nu fie atât de „darnici" mai-marii noștri parlamentari și guvernanți, cum să nu încurajeze ei nemunca, atâta timp cât, în cele aproape opt luni din anul 2017, deputații și senatorii au muncit, nu-i vorbă, de s-au rupt: adică, cu totul 59 de zile! Ce să mai spună românul atât de apăsat de nevoi, truditor pentru mai nimic, dacă acești mahări parlamentari, bine plătiți din bugetul statului, deci, din banii noștri, ai contribuabililor, au muncit doar 59 de zile, în aproape opt luni (cea mai „aglomerată" fiind luna mai, cu 12 zile lucrate). Un calcul simplu ne duce la concluzia că, în cazul unui deputat sau senator, că are el chef sau nu de muncă, să se prezinte sau nu acolo unde l-a trimis cetățeanul cu ștampila în cabina de vot, indemnizația lui rămâne aceeași, vârând bani grei în buzunar, în fiecare lună, bașca, bani pentru cazare, pentru deplasare și benzină în teritoriu. Indemnizația, lunară, a unui deputat sau senator pornește de la 5.401 lei și poate ajunge, făcând parte din comisii de specialitate, având funcții de conducere, cum sunt președinții celor două Camere, până la 16.000 de lei! Bineînțeles, lunar! În cazul deputaților și senatorilor care nu-s bucureșteni, se mai adaugă o diurnă de 2 % din indemnizația lunară, pentru fiecare deplasare la Parlament, plus 3.500 de lei, tot lunar, pentru cazare în București, beneficiind de gratuitate la tren și avion, 1.400 de lei pentru benzină, bani pentru biroul din circumscripția electorală, din suma forfetară. Deci, parlamentarul fără nicio funcție ia cam 2.500 de euro, lunar, cei cu funcții în jur de 3.600 de euro. Trai, nineacă! și se gândesc dumnealor și la alte minivacanțe! „Nu-i nimic, - dau asigurări mai-marii. Se va recupera!". Când și cum? Prin cele mai multe locuri, nu se recuperează, de fapt, nimic. Acesta-i adevărul!

Și să n-o credem, cumva, pe acea reprezentantă a Comisiei Europene în România, bine informată, care, mai deunăzi, spunea, cât se poate de clar: „Singurii care, cu adevărat, produc în România, sunt privații! Ei dau producție, aduc venit, ei dau salarii, ei creează locuri de muncă și au proiecte de perspectivă!". Se pare că, tocmai pentru aceste spuse ale adevărului, ea a fost mazilită. Adevărul supără! Că așa-i pe la noi.

Mă număr printre cei care, zilnic, de 27 de ani, imediat după decembrie 1989, eu și ziarul pe care îl conduc ne achităm, zilnic, datoriile către stat. Altfel, statul nu te iartă. Plătesc, până la ultimul bănuț, după 54 de ani de muncă, cu condeiul în slujba adevărului și a interesului național! Din păcate, cei plătiți, prin larga bunăvoință a ministrului Muncii, Olguța Vasilescu, unii dornici să muncească pe cât se poate de puțin sau chiar deloc, dar să aibă salarii bune de la bugetul de stat, pretind să ia bani precum au cei din țări ale Uniunii Europene. Nu contează cum și cât se muncește. Bani să iasă! Ăsta-i singurul scop. Singura socoteală, din păcate, a unor profitori, români inteligenți, dar șmecheri și speculativi peste măsură. Din păcate, unii muncesc, așa cum se muncește în România, dar vor salarii de Occident!

și mă gândeam, apelând la o întoarcere în timp, la pagina istoriei noastre zbuciumate, la ziua de 15 august, a Sfintei Marii (când, anul acesta, iar unii au beneficiat de o altă minivacanță), cu o sută de ani în urmă, dar și la cele cinci zile de distracție date de mai-marii noștri. Atunci, în acea zi, de 15 august 1916, regele Ferdinand dădea celebrul ordin prin care România rupea statutul ei de neutralitate și intra în Primul Război Mondial, alături de țările Antantei. Oare câți și-au mai amintit, printre grătare, printre friptane, mici și bere, de acest atât de important moment din existența României? Moment în care înaintemergătorii noștri, atunci, în 1916, luptau cu gândul aducerii Transilvaniei la trupul României - Mame.

„Nu-i vorbă - spunea un guraliv, referindu-se la prea desele minivacanțe. Sunt, pe la noi, destui bani!". Așa o fi! Bani sunt pentru „Zilele orașului", „Zilele comunei"! Dar nu și pentru cultură! Nu și pentru cărți. Nu și pentru educație, nu și pentru apărarea interesului național, nu și pentru pensiile celor care au trudit, la viața lor, câte 35-40 de ani.

Generația noastră, numită de mai tinerii de azi, în bășcălie, „generația expirată", care a învățat, temeinic și serios, carte, dar a învățat și să muncească, să ridice această Românie, țară a tuturor, privește, cu uimire, surprinzătoarea situație de azi, tot ce se petrece în jur, din 1990 încoace. Ca studenți, pe atunci, cu 50-60 de ani în urmă, munceam pe șantierele tineretului, nu împinși de la spate, eram voluntari acolo unde de munca noastră era nevoie. șantiere, precum Salva - Vișeu, Agnita - Botorca, ridicarea „Orășelului studențesc" din Clujul universitar, se bazau pe munca tinerilor acelor vremuri, dornici să lase, după un război nimicitor, o țară viitorimii. Fără vreo plată anume! Asta era voința lor. Alte generații, alte vremuri, alte atitudini, alte trăiri. Iar dacă azi îndrăznești să susții că, înainte de decembrie 1989, tot românul, cu o diplomă de studii superioare sau medii în mână, avea asigurat un loc de muncă, un salariu, primea o locuință, pensiile erau și ele garantate, într-o reală protecție socială, imediat ești etichetat „nostalgic și ceaușist!".

Era după Al Doilea Război Mondial, țara era slăbită, săracă, sub talpă și apăsare sovietică! Dar trebuia salvată! De români, nu de alții! Nu de ruși, nu de cei care ne-au trădat, ne-au vândut, la Yalta, lui Stalin, prin calcule pe șervețelele de hârtie ale unui banchet copios! Ca de fiecare dată, așa cum lucrurile s-au petrecut și în Primul Război Mondial, pe frontul din Moldova, țara, lăsată de înaintemergători, trebuia salvată, pe timp de pace, și lăsată urmașilor! Cu sovieticii și cu trădătorii autohtoni pe cap! Așa au gândit și cei din generația pașoptistă, precum și acei intelectuali, generali, ofițeri, soldați-țărani, luptători cu arma în mână pentru unitatea națională în Războiul de Reîntregire a Neamului (1916-1918).

Ce le mai turuia, mai deunăzi, gura guvernanților noștri ocazionali, în frunte cu premierul Mihai Tudose, lăudându-se că, pe șapte luni, România a obținut o creștere economică de 5,9%. și mă întrebam, chiar a doua zi: oare se simte această lăudată creștere și pe masa românului? Sunt, cumva, mai ieftine carnea, mezelurile, laptele, pâinea, brânza, uleiul, untul, ouăle pe masa lui? Trăiește mai bine pensionarul, care a trudit, pentru această țară, nu pentru alții, 35-40 de ani? Nu. Românul nu simte, de 27 de ani, că, în țara lui, o duce ceva mai bine. Vede că, pe zi ce trece, dă, ca racul, numai înapoi.

Dar minivacanțele, adăugate la sărbătorile legale și la cele religioase din calendar, se înmulțesc. Se lucrează tot mai puțin și prost, unii, nepregătiți, sunt îmburcați în funcții înalte, pe linie de partid, iar rezultatele se văd.

Acesta-i purul adevăr. La stat se muncește, uneori în dorul lelii, ziua trece, salariul din bugetul statului, de noi toți asigurat, se ia la timp. Fără acea grijă a zilei de mâine! Iar cei care, într-adevăr, produc, aduc bani la bugetul statului, privații, paradoxal, nu pot, nu au de unde să mărească salariile oamenilor, sunt tot mai apăsați, tot mai hărțuiți, tot mai batjocoriți, până la falimentare. Falimentele acestora, pentru unii dintre guvernanții de azi, au devenit „politică de stat".

Minivacanțele și plata nemuncii să trăiască! În rest, „noi cu drag muncim!", zic adepții tot mai deselor minivacanțe!

 

 

Lasă un comentariu