PRIVIND ÎNAPOI, CU NOSTALGIE

A-l evoca pe Ioan Florea, acum, când nu mai e, înseamnă a ne întoarce într-un timp al altor orizonturi culturale, stigmatizate en gros de ignoranți și/sau răuvoitori, într-un timp în care, dincolo de ideologii, au fost oameni care au știut care e prețul, care e locul și rostul moștenirii noastre etnofolclorice.

Între acești oameni, se număra și Ioan Florea, un animator cultural veritabil, pentru care carnetul de partid era folclorul, pe care l-a slujit cu devotament câteva decenii.

În contexte culturale „roșii", l-am întâlnit prima oară pe Ioan Florea, cel pentru care, însă, nu era nimic mai sfânt și mai presus decât folclorul.

Mai bine de două decenii, cât viețile noastre s-au intersectat, am admirat la Ioan Florea risipa de entuziasm și responsabilitate.

Un om plin de energie, neostoit, care lucra în regim de program nenormat - adică nu era niciodată liber - pentru a descoperi și a pune în valoare nestemate ale tezaurului nostru folcloric.

Mai avea ceva de preț Ioan Florea: arta de a lucra cu oamenii simpli, de la țară, cu a căror viață se identifica. Știa să-i facă să se simtă artiști, să se simtă importanți, să-și depășească condiția fără relief a fiecărei zile. Le înțelegea așteptările, le stimula elanurile ca să fie conștienți de ce au, dar și de ce dau.

După ce „a trecut în rezervă", i-am simțit mereu lipsa lui Ioan Florea, l-am invocat adesea, dându-l de model/exemplu pentru ceea ce înseamnă să fie un animator cultural.

Multora dintre noi, le va lipsi Ioan Florea.

Dar, în primul rând, el va lipsi vieții culturale mureșene și nu numai.

Se spune că nimeni nu-i de neînlocuit. Iată o excepție. Pentru tot ceea ce a făcut pentru folclorul mureșean, Ioan Florea e de neînlocuit.

Lasă un comentariu