Lecția cipriotă este și pentru noi!

Când s-a anunțat oficial că România este membră a UE, în 2007, lăsând la o parte entuziasmul popular pentru ceva ce ni se repeta obsesiv a fi ca extrem de favorabil îmbunătățirii vieții cotidiene a românilor, ar fi fost normal ca reprezentanții statului nostru să înțeleagă în modul cel mai conștient și mai responsabil că este esențial atunci când prin negocieri, nu altcumva decât intransigente, semnează documente capitale pentru buzunarul cetățenilor, să militeze cu tărie pentru a promova prioritar interesele noastre naționale în noul sistem de reguli al comunității europene în care am intrat! Anii au trecut, s-au scurs de atunci câțiva ani, dar faptul că numai în timpul guvernării „europene" a prim-ministrului Emil Boc, țara noastră a contractat împrumuturi estimate la o treime din suma integrală a datoriei externe actuale, adică mai era puțin și se ajungea la jumătate din cât au făcut ceilalți guvernanți în aproape două decenii de la prăbușirea regimului Ceaușescu, mă determină să afirm cu tristețe că politicienii români, în frunte bineînțeles cu entuziastul obedient domn Boc, fără a uita și complicele râsete în hohot ale prea euroatlanticului președinte în exercițiu Traian Băsescu (ambii parcă iremediabili imuni la crunta realitate că încă mai sunt țărani care își ară pământul cu pluguri trase de boi, că sunt tot mai mulți români care se îmbracă de la second-hand, iar o parte îngrijorător de însemnată a populației își poartă grija necesarului zilnic de hrană), acești politicieni, ei bine, au acceptat cu o ușurință de neînțeles toate condițiile impuse țării de organismele financiare internaționale, ne-au sfidat ca popor, ne-au subjugat ca națiune, ne-au tot vândut „gogoși" cu eternele impuneri restrictive ale UE și FMI, nouă rămânându-ne doar să suportăm cu stoicism, fără crâcnire, hotărârile și „directivele" acestora!

Stimați cititori, totul este fals! Că este fals, adică este o minciună de propagandă ieftină menită să mascheze incompetența în actul de guvernare, da, o declar și eu, acum, venind direct în întâmpinarea politrucilor care, încă rătăcitori, în lumea lor, a unor închipuiri apuse de fapt prin Revoluția din 1989, pe care au și confiscat-o, nu mai au contact cu România reală, dar o demonstrează cât se poate de clar și situația dramatică din Cipru, țară unde Parlamentul, de la care s-ar cuveni să învățăm și noi (politicienii României) lecția demnității naționale, au refuzat, de curând, să voteze așa-zisul Plan de salvare de la faliment al ciprioților, deși nu contează că astfel au sfidat niște negociatori în fața cărora noi tăcem mâlc, UE și FMI (organisme susținute de cancelarul german Angela Merkel și de ministrul de Finanțe Wolfgang Schauble)!

Sigur că, deși pe noi, românii, ne interesează în mod expres doar atitudinea de principiu a Parlamentului de la Nicosia, a cărui atitudine a fost salutată cu entuziasm de mulțimea ciprioților strânsă solidar în jurul clădirii Parlamentului, inclusiv de ierarhia Bisericii Ortodoxe a Ciprului, Planul de „salvare" propus de Bruxelles impunea fixarea de taxe pe depozitele bancare, condiție care l-a determinat pe președintele Parlamentului cipriot să ceară parlamentarilor să nu voteze planul și, deci, să spună nu șantajului finanțatorilor internaționali.

Ei, așa da, iată că parlamentarii ciprioți stau în picioare, iar noi, continuăm să rămânem în genunchi de mai bine de un sfert de secol, dar supunerea asta necondiționată ne costă acum o datorie externă de 97,9 miliarde euro (valabilă în septembrie 2012), fără ca cineva dintre politicieni să roșească și să-și dea demisia, nu de onoare, ci de - puțin zis - incompetență (apropo, domnule fost prim-ministru Emil Boc, dumneavoastră știți, așa, că tot erați, cândva, șef peste un șir parcă nesfârșit de guverne, care oricum nu au existat ca prestanță, în sensul celor exprimate de mine, dacă, deci, mă înțelegeți cumva, că în Guvernul conservator din Cipru, condus de prim-ministrul Antonis Samaras, ministrul de Finanțe a fost înlocuit a doua zi pentru că nu a opus suficientă rezistență condițiilor severe propuse în varianta de „salvare" a Bruxelles-ului?). Precizez însă că întrebarea mea este una pur retorică, deoarece eu știu că atât dumneavoastră, cât și PDL-ul, în ansamblu, cu a lui fanatică susținere până în pânzele albe, adică până la ridicolul unei guvernări care a decis că prioritățile naționale sunt închiderea de spitale și scoli, dar să și vorbească populației în zeflemea, înțelegeți ce vreau să zic! Ceea ce se pare însă că nu înțelegeți este cum s-a ajuns oare după atâta „amar de bine" făcut țării, ca populația României să nu vă mai iubească pe niciunul! Ca să fiu prea sincer, că sincer oricum sunt, mă interesează prea puțin dacă măcar „lecția Ciprului" v-ar mai folosi la ceva dumneavoastră, PDL-iștilor, ca să puteți înțelege mai bine dezastrul pe care l-ați lăsat în urmă!

Ceea ce mă interesează cu adevărat, ca în sfârșit în România să poată prospera și oamenii de rând, călăuziți de lideri politici cu mintea limpede, este ca „lecția Ciprului" să fie atât pentru Legislativul, cât și Executivul de la București un semnal concludent că - de vom ști să armonizăm diplomatic principiul suveranității naționale cu cel al comunității europene - schimbarea la față a României presupune în fond o schimbare de mentalitate politică, în sensul de a nu ne mai supune orbește la tot felul de constrângeri și ingerințe ale organismelor financiare internaționale.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Lasă un comentariu