„PUNȚI DE LUMINĂ" Târgu-Mureș, 22-23 septembrie 2017

Vineri, 22 septembrie, cu începere de la ora 11, în sala „Tonitza" a Hotelului Continental din Târgu-Mureș, în organizarea Asociației culturale „Punți de lumină" (președinte Mariana Cristescu), în colaborare cu Consiliul Județean Mureș, Direcția Județeană pentru Cultură (director Nicolae Băciuț), Despărțământul Județean Mureș al ASTREI (președinte Lazăr Lădariu), va avea loc o nouă ediție a amplei manifestări „Punți de lumină", care împlinește cinci ani de existență.

Invitate de onoare, soprana Lilia Șolomei, Artist Emerit al Republicii Moldova, solistă a Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu", și pianista Marina Mamaliga (Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu", Chișinău).

Simezele vor fi susținute de pictorii Rodica Olteanu (București) și Marcel Naste (Reghin).

Folk reghinean: Eneea și Smaranda German și Janczi Geczi (clape).

În momentul de față, programul include lansarea unor cărți noi ale scriitorilor (în ordine alfabetică): Nicolae Băciuț, Mariana Cristescu, Theodor Curpaș (Satu Mare), Răzvan Ducan (Târnăveni), Ioan Lăcătușu (Sfântu Gheorghe), Dan Lupescu (Craiova), Lazăr Lădariu, Valentin Marica, Ileana Sandu, Gheorghe Șincan, Mihai Tîrnoveanu (Brașov), Al. Florin Țene - președintele Ligii Scriitorilor Români, Ionuț Țene, Titina Nica Țene (Cluj-Napoca).

Moment poetic: Nicolae Băciuț, Simina Cota, Zeno Fodor, Cristinela Olăreanu.

Moderatori: Mariana Cristescu și Doru Dinu Glăvan.

Cu sprijinul Consiliului Județean Mureș, programul PUNȚILOR DE LUMINĂ va continua și a doua zi, sâmbătă, 23 septembrie. Cele două artiste din Republica Moldova vor fi prezente în Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureș, de la ora 18, unde LILIA ȘOLOMEI, acompaniată la pian de MARINA MAMALIGA, va susține un recital cu arii din opere și partituri din repertoriul universal al muzicii religioase.

Intrarea este liberă pe tot parcursul manifestărilor.

Lasă un comentariu