Terapia de șoc consta în aplicarea concomitentă și rapidă a unui mix de politici format din: descentralizarea deciziilor economice (eliminarea planificării centralizate și autonomizarea funcțională și financiară a întreprinderilor); crearea instituțiilor pieței (privatizarea rapidă, liberalizarea prețurilor, înființarea pieței de capital); disciplina financiară (autonomia Băncii Naționale, eliminarea subvențiilor de stat); deschiderea spre economia mondială (liberalizarea comerțului exterior, liberalizarea fluxului de investiții străine); regularizarea ratei de schimb (stabilirea unei rate unice de schimb și trecerea la convertibilitatea internă).
Schema terapiei de șoc a fost amplu promovată de către organizațiile internaționale și de către instituțiile financiare internaționale. Preluarea și aplicarea ei a constituit în primii ani de după 1990 condiția recunoașterii pe plan internațional a progreselor pe care fostele țări comuniste le înregistrau pe drumul spre economia de piață. Calificativul de fruntaș sau codaș al tranziției se obținea la Bruxelles, Washington, Londra sau Paris numai pe baza evaluării modului în care se respectau ad literam cerințele acestei scheme.
Schema terapiei de șoc nu poate fi contestată din punct de vedere teoretic. Evident, construcția unei economii de piață în locul unei economii centralizate, de comandă, nu poate evita trecerea prin mixul de politici prezentat mai sus și nici nu-și poate permite prelungirea pe termen lung a aplicabilității lor. Ea a fost utilă în tranziția fostelor țări comuniste la economia de piață, dar poate mai utilă a fost procesului de delocalizare a capitalului occidental din mediul său nativ, dar a cărei eficiență era periclitată de efectele globalizării, într-un mediu mai favorizant pe care îl oferea vasta arie economică a fostelor țări comuniste. O arie în care schema Sachs eliminase orice rezistență concurențială prin deschiderea fără nicio rezervă a pieței, prin reducerea drastică a producției agricole și industriale ca urmare a restructurării, prin accesul nelimitat la dreptul de proprietate ca urmare a privatizării.
„Defrișarea economică" realizată prin schema Sachs a însemnat pentru toate țările în cauză intrarea, pe o perioadă între 3-5 ani, într-o profundă criză manifestată prin inflație, șomaj și haos administrativ. Nivelul de trai a scăzut dramatic și majoritatea populației și-a pus problema dacă nu cumva renunțarea la comunism era o greșeală.
Dacă terapia a fost de șoc, efectele ei pozitive au avut însă o apariție graduală. Statistica internațională arată că primele efecte pozitive, materializate într-un trend de macrostabilizare și de creștere a nivelului de trai au început să fie vizibile în Ungaria, Cehia și Slovenia după trei ani de la aplicarea politicilor Sachs, apoi s-au făcut simțite în Polonia, Slovacia și Țările Baltice. Este incontestabil faptul că aceste rezultate au deschis drumul acestor țări spre primul val de extindere a UE spre est, la 1 ianuarie 2004.
Un caz aparte l-au constitui Bulgaria și România.
Dacă Bulgaria a ales o cale oarecum diferită, conturată în mare parte de aderarea la ideea Consiliului Monetar, România nu a respins ideea terapiei de șoc, așa cum se aplica în Ungaria sau în Polonia, dar nici nu a ținut prea mult seama de experiența acestora, căutând obsesiv dar fără niciun rezultat, o cale „originală" de aplicare a acesteia. Să ne amintim de opiniile unor importanți conducători politici ai României care susțineau că trebuie să optăm pentru un model original și național de dezvoltare, sau să preluăm modelul suedez, japonez sau german al economiei sociale de piață.
(va urma)
