De o bună bucată de timp, fibra lăuntrică a nației române e atinsă de boală. Căzută în tina păcatului, minciunii, a trădării, a lașități, a înavuțirii fără măsură, având și luând ca modele de urmat mai marii zilei, vița acestui neam, învechit sub glorioase vremi apuse, începe a se ofili.
Din moși-strămoși lăsată-i moștenire de învățătură că, în trecătoarea noastră viață, trei lucruri sunt mari și sfinte: CINSTIREA dată mereu părinților, IUBIREA față de neamul tău și DRAGOSTEA de țară. Dacă cele trei se vor fi împlinit în mintea și inima ta, atunci, în scurtimea vieții tale vei fi mereu drept, cinstit și gata oricând de fapte mari și bune care să-ți veșnicească numele în inima și pomelnicul neamului tău. Doar așa, aici, în cuibarul veșniciei noastre s-au născut, pentru a ne fi pilde de urmat, mai ales în clipe de grea cumpănă, un ZAMOLXIS, întâiul Întemeietor și Îndrumător al nostru, Moisele lumii de-atunci, cel care ne-a învățat toate tainele cele dătătoare de putere pentru trup și suflet, neprețuită avere ce am dus-o cu noi atunci când, trecând dincolo de zare, am pus prin locurile noastre de popas stâlpi de țară, întemeind pe-acolo noi seminții scoborâtoare din străvechea noastră viță.
BUREBISTA, Întregitorul DACIEI MARI, urcat în fala lumii prin faptele sale mari și înălțătoare, cel temut și respectat de vecini și de mai marii lumii de-atunci, singurul care a întins hotarele țării sale până dincolo de zare, adunând în cuprinsul ei toată suflarea nemuritului său neam.
DECEBAL, crucea neamului, jertfitorul care prin gestul său măreț și pilduitor a dorit să întărească pentru veșnicie brațul, credința și curajul tuturor celor care își apără cu prețul vieții cuibul zilniciei lor, înscriind cu sânge file de glorie și onoare în Cartea Lumii. Măreața și impunătoarea Columnă îl va nemuri pe el și-ai lui, arătând lumii cum se trăiește și se moare în cinste și onoare pentru neam și țară.
MIRCEA, sabie și scut, înflăcărată inimă și vrednic domn ce a arătat lumii că libertatea neamului se plătește întotdeauna cu îndoită jertfă și vamă dată Celui de Sus, pentru a nu uita că doar ele înnobilează și rămân vrednice de laudă și pomenire atunci când se hotărăște soarta țării tale.
ȘTEFAN, cel care sub ocrotitoare cruce și credință a ostenit, cu sabia în mână, în a face mari și de laudă fapte de vitejie în fața tuturor hulpavilor din această parte de lume, râvnitori de roada ce nu era a lor. Iubitor de neam și țară, el a fericit pământul Moldovei mărgelându-l cu neasemuite mănăstiri, semne de frumusețe sufletească și mulțumire în toate câte Domnul i le-a dat în trecătoarea, dar mărita lui viață pe tronul țării sale.
MIHAI, o lumină, un fulger orbitor al vremii lui, cel care, într-o clipă de noroc pentru el și țară, a uimit lumea cu măreția faptelor sale neasemuite de curaj și vitejie, făcute în fața neînvinselor măriri de-atunci. Iar când Viteazul a ajuns în culmea gloriei sale a făcut „pohta ce-a pohtit-o" el și țara, adunând în lărgimea acelorași hotare toată suflarea românească, lăsându-ne ca dreaptă moștenire dreptul și datoria noastră în veci de veci de a a apăra marea lui lucrare.
IANCU, Avrămuțul nostru cel bun și iertător ca Iisus, sufletul lăcrimat al mereu îndurătorului nostru Ardeal, el, cel care sub aripa cuvântului său înălțător și al faptelor sale pline de sacrificiu, a adunat toată suflarea tinerimii care simțea atunci clipa dezrobirii, chemându-i la luptă pentru a scutura umilitorul jug al robiei seculare nemeșești.
CUZA, iubitor al norodului său aflat mereu sub mincinoase și nestatornice vremi, cel care cu sabia dreptății și cumpăna dreptei judecăți ne-a orânduit viața punând-o în legi noi, îndreptătoare. El, vizionarul, aflat mereu cu un pas înaintea vremii sale, a făcut în doar câțiva ani ceea ce alții n-au reușit în lungi domnii, pentru că țara și slujitorii ei au fost atunci una cu domnul lor iubit.
Aici se termină șirul marilor bărbați, fușteie pe scara de glorie și lumină a neamului, cea urcătoare, dar și uneori scoborâtoare, spre cerul libertății noastre. De la ei până la noi n-au mai fost decât prea puțini muritori de rând care să țină prin faptele și sufletele lor luminate, pâlpâitoarea flacără a vredniciei și conștiinței noastre. De aceea e nevoie de modele noi, curate, înălțătoare, dătătoare de putere, pe care să le urmăm. Acestea se nasc doar atunci când, în fiecare din noi va arde viu și doritor respectul față de părinți, iubirea de neam, dragostea de țară, fără de care nicăieri și niciunde nu se vor mai ridica asemenea oameni.
Cu atât mai mult este nevoie astăzi de ei, pentru ca sufletul nostru cel rătăcit și îndulcit la toate relele acestei lumi să poată reveni pe cărarea cea suitoare spre lumină, să se curețe de rele, să se limpezească, să se stâmpere, pentru a putea recunoaște adevărul, cinstea, dreptatea, pentru a simțit frumosul, dragostea, îndulcita iertare. Numai așa vom fi capabili de apropiere de semeni, de neam, de țară, de durerile și dorințele ei, ca să putem face mai apoi fapte mari, bune și frumoase în folosul tuturor.
De când lumea, poeții au pus din durerea sufletului în suspinul unui vers, toată simțirea lor omenească, ca să rămână în rotundul slovei mereu pururea acea neliniște ce naște trăire adevărată, trăire ce va putea înfiora vreodată un alt suflet simțitor.
Și așa mereu din om în om, din veac în veac, din simțire în simțire, nădejdea de mai bine va dăinui mereu într-o tainiță de gând până când, un om , „cel ales" va aduna suflet cu suflet, simțire cu simțire și punându-se în fruntea tuturor poate va schimba lumea.
Dă, Doamne, ca acea clipă să vină cât mai curând posibil, ca să prindem și noi măcar puțin din gustul și dulceața ei.
