Elie Miron Cristea - așa i-a plăcut să-și zică chiar și atunci când a ajuns patriarh - a fost prezent în epocă și în multe alte domenii, decât cel bisericesc și cultural. Am putea spune că a fost prezent și activ în istoria Transilvaniei, cu toate problemele ei. A trăit în perioade aproape egale în secolele al XIX-lea și al XX-lea: treizeci și unu de ani în secolul XIX, treizeci și nouă de ani în secolul XX. A luat parte la toate luptele pentru drepturi și dreptate ale românilor din Transilvania și a căutat tot timpul mijloace de îmbunătățire a condițiilor lor de viață națională, spirituală și materială. Despre Elie Miron Cristea s-a vorbit în epocă în termeni extrem de elogioși. Legăturile avute cu personalități ale epocii și multiplele sale implicații în istorie, în literatură și în cultură, în general scot în evidență o personalitate de prim rang în cultura vremii. Patriarhul Miron este și rămâne un apostol al realismului românesc și ortodox. Din tinerețile sale, conștiința lui de român și de creștin s-a umplut de aceste două realități. Neamul și Credința, atât de iubite de Miron Cristea, sunt două realități care se contopesc în indivizibila entitate pe care o numim „lege strămoșească".
O problemă care l-a preocupat pe Miron Cristea a fost aceea a construirii Catedralei mitropolitane ortodoxe din Sibiu. Ideea construirii unei catedrale în Sibiu aparține sfântului ierarh Andrei Șaguna. Însă marele merit pentru ridicarea catedralei mitropolitane din Sibiu îi aparține mitropolitului Ioan Mețianu. Merită să fie subliniată perseverența lui Ioan Mețianu de a ridica o catedrală de asemenea proporții într-un timp „record", parcă de neconceput pentru cei de azi, practic în mai puțin de patru ani, dar și în „centrul istoric" al orașului, mai greu accesibil atunci pentru români. În aceeași măsură trebuie evidențiat și spiritul de jertfă al credincioșilor de atunci, în speță al intelectualilor, conștienți că noua catedrală nu era doar un monument de artă bisericească, ci și un simbol al demnității naționale, un monument românesc ridicat într-un oraș săsesc! Așa se explică sumele mari - uneori impresionante - pe care le-au oferit pentru construcția catedralei nu numai preoții și ceilalți slujitori ai Bisericii, dar și intelectualii mireni, foarte atașați de Biserică.
Sufletul acestei acțiuni a fost încă de la început Elie Miron Cristea. El a depus eforturi extraordinare pentru a se strânge banii necesari construirii catedralei. Așa s-au adunat într-un timp relativ scurt, în jur de 400.000 de coroane aur. Pe lângă aceasta, el a fost însărcinat cu aranjamentul interior al noii catedrale. A făcut o călătorie de documentare și studii la bisericile ortodoxe surori. Pe baza celor văzute și studiate, el a alcătuit o importantă și voluminoasă lucrare: Iconografia și întocmirile din interiorul bisericii răsăritene, publicată la Sibiu în 1905, în care afirma că „numai arta bizantină poate fi numită adevărată artă creștină, că numai ea a încercat a reprezenta și glorifica idei creștine cu prezentarea naturei, a înfățișa în figurile ei nu natura, materia, ci sufletul și însușirile lui". Analizează toate stilurile de pictură, vorbește despre marii pictori: Le Comte du Nouy, Gheorghe Tătărăscu, Epaminonda Bucevscki, Carol Yobst și mulți alții. Construcția acestei catedrale a durat până în 1906, când a fost sfințită într-un cadru sărbătoresc deosebit. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu mitropolitul Ioan Mețianu și episcopul Ion Pop al Aradului.
