Are grijă Dumnezeu!

Nu există om care să nu se fi aflat vreodată înaintea unor clipe grele. Problemele, încercările și contradicțiile vieții se înalță ca niște valuri nemăsurate înaintea omului. Unii spun că viața este o dramă. Da, este o dramă și încă una foarte mare. Este o mare cu multe valuri, de cele mai multe ori învolburată și de foarte puține ori liniștită. Nu știu dacă ați întâlnit vreodată un om deznădăjduit. Nu întristat, nu descurajat, nu deprimat, ci deznădăjduit, așa cum numai duhul întunericului poate să asuprească pe om. Întristarea e o patimă grea. Deznădejdea e o cădere cumplită. Un „loc" de întuneric sufletesc apăsător, sufocant, unde orice comunicare cu Dumnezeu e întreruptă, și unde, de acest scurt-circuit, nu întârzie să profite vrăjmașul, care aduce insistent înaintea celui suferind, ca pe singura „ieșire" posibilă și ca pe unica „lumină" în întunericul greu de îndurat - sinuciderea.

Multe sunt nevoile care ne încercuiesc în calea vieții. Pe unul îl chinuie sărăcia și lipsurile. Pe altul îl mâhnește peste măsură lipsa mijloacelor de trai. Pe alții îi sfâșie durerile bolii. Mai încolo niște părinți înfruntă durerea părăsirii de către copiii lor. Un altul plânge pentru locul de muncă pe care l-a pierdut din pricina răutății unui șef. Durere, probleme, încercări. De obicei, oamenii se îngreuiază să caute rezolvare la problemele vieții. Îngenunchează înaintea greutăților, văd înaintea lor numai întuneric și, nu puțini, în fața greutăților și a problemelor, descurajați și deprimați, își pierd nădejdea.

Cei care cad în păcatul deznădejdii ajung la disperare, își pierd credința sau chiar se sinucid, așa cum a făcut Iuda, care „s-a spânzurat" (Matei 27, 5), după ce L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginți. Un moment de deznădejde a avut și Proorocul Ilie, care „își ruga moartea, zicând: Îmi ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinții mei!" (III Regi 19, 4), iar proorocul Iona, fiind mânios, a spus, „acum, Doamne, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor decât să fiu viu!" (Iona 4, 3).

Nu, aceasta nu este o soluție la problemele vieții. Într-adevăr, aici pe pământ, viața noastră este plină de greutăți, de încercări și peripeții, de ispite și contradicții. Dar nu suntem singuri. Nu suntem fără ocrotire. Oricât L-am ignora pe Dumnezeu, El este deasupra capetelor noastre. Oricât am disprețui dragostea Sa părintească, El rămâne Părinte, gata să absoarbă lacrima noastră și să ne ușureze durerea. Ne cheamă cu glasul Său părintesc: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi" (Evrei 13, 5); „Cu tine sunt în necaz" (Ps. 90, 15); „În lume necazuri veți avea", a spus Slobozitorul nostru Care s-a Întrupat, „dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33).

Au trecut mulți ani, povestește Mitropolitul Augustin de Florina, de când plimbându-mă prin Tesalonic, am văzut într-o zi foarte de dimineață, un bătrânel vânzând zarzavaturi și pe căruț, cu litere roșii, avea o inscripție: „Are grijă Dumnezeu!". M-a impresionat și m-am apropiat de el:

- De ce ai scris pe căruț „Are grijă Dumnezeu!"?

- Sunt refugiat, zice. În Pont am trăit bine, eram bogați. S-a întâmplat însă catastrofa și am venit goi în Elada. M-am dus la Biserică, am îngenuncheat și am spus: „Dumnezeul meu, Tu care hrănești păsările și corbii, nu ne lăsa!" Și am început să muncesc. Am femeie și cinci copii. Îmi fac cruce, ies și vând și astfel trăiesc. Slavă lui Dumnezeu!…

Nu deznădăjdui! Și chiar dacă te-ar lăsa toți și lumea s-ar întoarce pe dos, există Dumnezeu!"…iar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui". (Mt 10. 22) Aceste lucruri ni le spune Evanghelia. Să le ținem strâns. Să credem. Să ne astupăm urechile și să nu ascultăm ce zic ciorile necredinței, ci să trăim precum vrea Hristos, cel ce este binecuvântat în veci.

Lasă un comentariu