„...Cel mai greu e să fii, nu copil de părinți, ci părinte de fii" Adrian Păunescu

Spune povestea că, în prima zi a căsniciei lor, soția și soțul au vorbit și au ajuns de comun acord să nu deschidă ușa casei lor nimănui. În acea zi, părinții soțului au venit să-i vadă. Tinerii căsătoriți erau în spatele ușii. S-au uitat unul la celălalt, soțul a vrut să deschidă ușa, însă din moment ce au avut o înțelegere, și-a dat seama că nu își poate dezamăgi soția.

Părinții tânărului au plecat.

După un timp, în aceeași zi, au venit la ușă părinții fetei. Soția și soțul s-au uitat unul la celalalt și, chiar dacă au avut o înțelegere, tânăra, cu lacrimi în ochi, a spus:

- Nu pot face asta părinților mei! Îmi pare rău. Și, în acel moment, a deschis ușa. Soțul nu a spus nimic.

Anii au trecut, iar cei doi au avut patru băieți. Cel de-al cincilea copil a fost o fetiță. Tatăl a planificat o petrecere foarte mare pentru singura fetiță a familiei. El a invitat toata familia, prietenii și cunoștințele.

Mai târziu, în acea noapte, soția l-a întrebat care a fost motivul pentru o petrecere atât de mare pentru fetiță. Când s-au născut băieții, bărbatul a fost fericit, însă nu a organizat niciun eveniment.

Soțul i-a zâmbit soției, i-a luat fața între mâini, s-a apropiat de ea, a sărutat-o pe buze și i-a răspuns:

- Pentru că ea este singura care va deschide ușa casei sale pentru mine!

Lasă un comentariu