Cinele împăraților, unde, adesea, se săvârșeau adevărate crime, cum a fost aceea a otrăvirii lui Britanicus, erau o expresie a moravurilor și societății timpului. Tacit istorisește tragicul episod al asasinării lui Britanicus, pe care împăratul Nero îl socotea un rival primejdios. „Era obiceiul ca fiii împăraților să ia masa împreună cu alți fii de nobili, de aceeași vârstă, șezând sub ochii rudelor, la o masă proprie și mai restrânsă. Acolo lua masa Britanicus. Dar fiindcă un anume sclav gusta din mâncărurile și băuturile lui, s-a găsit acest vicleșug: i se dă lui Britanicus o băutură nevătămătoare, dar prea fierbinte, gustată de sclav. Apoi, de vreme ce Britanicus o respinge din pricina fierbințelii, i se toarnă în apa rece otravă care, în așa fel a pus stăpânire pe toate mădularele lui, încât dintr-o dată i-a lipsit și glasul și cunoștința. Cei de față se agită. Nepuși la curent, unii o iau la fugă, dar cei cu o inteligență mai pătrunzătoare rămân pe loc, înmărmuriți și cu privirile spre Nero. Acesta, întins pe pat cum era și luând un aer de nevinovăție, zice că Britanicus obișnuiește să facă așa din cauza epilepsiei de care este zbuciumat din fragedă copilărie, dar c-o să-i revină cu încetul vederea și cunoștința. (…) După o scurtă tăcere, ospățul și-a reluat veselia."
Este, în această povestire, un exemplu de răbufnire tragică a luptei surde pentru putere dintre Nero și mama sa Agripina, care, imprudentă, într-o discuție violentă cu fiul ei, îl amenințase că-l va sprijini pe Britanicus să vină la tron. Cunoscându-și bine fiul, ea și-a dat seama că uciderea lui Britanicus constituia începutul crimelor cărora, mai târziu, le-a căzut victimă și ea.
