DRUMUL CĂTRE FERICIREA VEȘNICĂ (VI) Cristian Petru Bălan „DINCOLO DE CURCUBEU. Un roman al convertirii la Credință" Editura North America, Chicago, 1992

Ascensiunea lui Florian Vernescu încetă brusc, după acea excursie făcută cu Zoica la Predeal, când el invocă motivul impotenței pentru a nu avea relații cu ea. Postul de ministru al minelor fu ocupat de un alt pretendent și relațiile cu familia sus-pusă se rupseră. Într-atât de fragilă fusese cariera lui politică în înalta societate. Florian Vernescu simțea însă, această rupere de nomenclatură ca pe o despovărare și o binecuvântare și nu ca pe un eșec. Preocupările lui erau acum de a repara greșelile din trecut față de Emil Baci și de profesoara Medeleanu pe care o dăduse afară de la liceu, pe motiv că aparținea unei denominațiuni religioase interzise. Sub presiunea atâtor evenimente, el devenise un model de modestie și clemență în relațiile cu subordonații. Scena care are loc în satul fetei, Râu de Mori, este aproape incredibilă și duce la iertare și împăcare din partea fetei, la emoție și lacrimi din partea amândurora și la invocarea Numelui lui Dumnezeu, pentru prima oară de către Florin. A fost primul pas spre umanizare, spre Fața lui Dumnezeu care-l aștepta demult, precum Tatăl pe fiul risipitor venit de pe cărările lumii după ce-i cheltuise toată averea în distracții ușoare. Florian Vernescu, după acest episod, se simte renăscut, pornit pe drumul spre desăvârșirea spirituală, drum pe care avea să-l străbată pas cu pas, alături de femeia pe care o iubea și care-i pusese pentru prima dată o Biblie în mână. Care se rugase cu lacrimi în ochi pentru el atunci când acesta a avut câteva clipe de slăbiciune trupească și părea mort, lângă un trunchi de copac prăbușit. Un drum îngust, plin de capcane și ispite, dar care avea să-l conducă la adevărata Lumină. O poveste cât se poate de romantică și cu implicații spirituale profunde.

 

(va urma)

Lasă un comentariu