GEORGE ENESCU (III) (19 august 1881 - 3/4 mai 1955)

La finele anului 1919, murea Costache Enescu, căruia tânărul îi datora susținerea materială și morală în parcurgerea și încheierea studiilor muzicale de la Viena și Paris. Reforma agrară din 1921 îl lăsa pe moștenitor fără o mare parte din moșia părintească, văzându-se astfel nevoit să-și reia istovitoarele turnee pentru a-și asigura independența materială. În 1923, pentru prima dată pășea pe pământ american, concertând la New York, Boston, Baltimore, Philadelphia etc. Căldura cu care a fost primit și acceptat, receptivitatea publicului la operele sale l-au determinat să revină și în următorii trei ani, dar a continuat să concerteze și la București și Paris.

Printre piesele tezaurului românesc confiscat de guvernul revoluționar rus condus de Lenin se aflau și primele schițe ale operei Oedip. Acestea, însă, au fost recuperate totuși în 1924, ca urmare a insistențelor marelui dirijor german Bruno Walter pe lângă autoritățile sovietice.

În paralel cu activitatea concertistică, Enescu s-a dedicat și altor activități profesionale, predând vioara la București între 1921-1922, la école Normale din Paris, în 1924-1925 și 1928-1930, și la Institutul Instrumental al lui Yvonne Astruc, în 1937.

Aflat la San Francisco pentru a doua serie de concerte din SUA, în 1924, un copil în vârstă de doar 8 ani se arătă fermecat de interpretarea maestrului Enescu. La insistențele părinților acestuia, dar și impresionat de talentul tânărului, Enescu cedează în cele din urmă, și astfel devine profesorul celebrului violonist de mai târziu, Yehudi Menuhin. În 1926, pentru ca discipolul să nu-și întrerupă pregătirea, Enescu îl aduce în România pe micul elev împreună cu părinții acestuia. În 1927, întrerupe meditațiile, recomandându-i să continue cu Alfred Busch pentru a aprofunda stilul clasic german. Cei doi, Enescu și Menuhin se vor reîntâlni în 1931, când vor relua colaborarea. Una din marile bucurii ale lui Enescu a fost să cânte împreună cu acest elev de suflet fie în calitate de pianist sau dirijor, fie formând un duo de viori așa cum s-a întâmplat la prima lor colaborare în 1933, când au înregistrat Dublul concert de Bach. În luna septembrie a aceluiași an, Enescu își anunța necesitatea de a reveni la București, deoarece Maruca încercase să se sinucidă.

(va urma)

Lasă un comentariu