CULTURĂ, POEZIE ȘI CÂNTEC ÎN MIRIFICUL SAT VAIDACUTA

Vaidacuta pare, și cred că este un sat de poveste, din care toți s-au risipit în lumea largă pentru bucățica de pâine. Oamenii au fugit de izolare, lăsând în urmă zeci de vetre vechi, pitorești răsfirate la marginea unor dealuri. Mirajul orașului, CAP-ul, noroaiele de pe ulițe au stins suflarea Vaidacutei. Pe vetrele caselor vechi au crescut ierburi și tufișuri, pânze de păianjen le acoperă ferestrele. Abia recunoști că aici au trăit oameni, un întreg sat. Destinul le-a risipit pe toate. Un clișeu - rupt de lume unde timpul a stat în loc. Casele părăsite, care au aparținut cândva localnicilor sunt acum în paragină, distruse de timp, ploi și vânt, măcinate de timpuri și singurătate, unele abia mai stau în picioare, altele s-au prăbușit ostenite sub povara pustietății. Porțile au fost ferecate, însă lanțurile și lacătele lor au ruginit. Doar cerul a rămas același și dealurile cu iarbă.

În timpul zilelor obișnuite satul este stăpânit de o liniște deplină pe care nu o tulbură decât rareori un câine, cine știe, a vreunei bătrâne dintre cele puține care mai trăiesc aici. Pe ulițe rar vezi localnici, bați la porți și nu-ți răspunde nimeni, strigi și nu are cine să te audă. Aici nu prea contează dacă e marți sau duminică, zi de lucru sau sărbătoare. Toate zilele sunt la fel. Celor rămași în sat le-au rămas doar amintirile, toți bătrâni bolnavi, foarte singuri. În satul al cărui duh a pierit cu mulți ani în urmă, sintagma „sat uitat de lume" folosită adesea pentru cei foarte puțini care își duc veacul acolo unde s-au născut, se potrivește de minune.

Ne uităm peste dealuri. Din toate părțile ne copleșește clorofila la început de toamnă, iarba uscată. Priveliștea pare suspendată de niște raze limpezi cu picăturile medievale. O zonă unică de o rară frumusețe, peisaje colosale într-un muzeu viu, natural, o stare de spirit, al doilea rai pe pământ.

Cu lacrimi de nostalgie în ochi, o bătrână consăteană cu doamna Veta stabilită în Cherghizel, ambele trecute de 70 de ani, caută sufletul satului vechi spunându-mi:

„Am trăit bine aici, nu am avut greutăți cu nimeni, era muncă multă, tare frumos era aici. Satul era întreg. Aveam de toate, iar la sărbători tăiam porc, găini, făceam supă, carne friptă, cârnați, sarmale. Aici era tare fain: animale puteai ține, nu săreau în grădină la nimeni și nici nu ne sfădeam cu vecinii. Munceam pământul cu boii sau caii, țineam stupi, îngrășam porci și nu ne păsa că trăim izolați, când nu mai aveam pâine, nu era nimic, o făceam noi în cuptor, apoi mai făceam câte o mămăligă și o scoteam la capăt". Satul tinereții lor a dispărut. Nu îl mai găsește decât în memorie, într-un roi de amintiri luminoase. Oameni care nu așteaptă nimic de la nimeni. Satul, de acum e un sat fantomatic, un loc dezolant și vitreg. Singurătatea acestor oameni e grea, ei mai au doar cerul, pământul și pe bunul Dumnezeu, bătrâni uitați, dar care la rândul lor, cândva au fost tineri.

Dorința de a resuscita Vaidacuta pe temelii sănătoase, de a înțelege oamenii din jur și de a vedea lumea prin ochii lor, aparține bunului meu prieten Ioan Sita împreună cu rudele și prietenii lui și cu o parte a celor care au plecat din sat, dar care își iubesc și își respectă locul natal, pe bătrânii satului.

De aceea, în fiecare an, grație domnului Ioan Sita, la timonă, împreună cu rudele și prietenii lui, acesta a țesut la Vaidacuta o sărbătoare culturală de mare amploare, o stare de festival din toate răsuflările oamenilor, cu mari artiști, scriitori și poeți, cântăreți, preoți și fii ai satului. Sâmbătă, 2 septembrie 2017, în preambulul marelui festival de duminică, 3 septembrie, a avut loc o seară culturală de excepție în jurul unui imens foc de tabără, condusă „da capo al fine" de domnul Nicolae Băciuț, directorul Direcției de Cultură Mureș, cu dezinvoltură bine cunoscută, competență, veselie, armonie și multă culoare. S-au recitat poezii, s-a cântat și s-au povestit câte și mai câte în prezența celor aflați la manifestație. Au participat în majoritate poeții și scriitorii Târnăveniului, activi conectați cu însuflețire evenimentului, printre aceștia amintim: Dumitru D. Silitra, Viorica Feierdean, Viorica Sutu, Petru Lechințan, generoasa poetă și scriitoare Gabriela Costescu, președintele Asociației „creneluri sighișorene" Sighișoara. Există un vânt de libertate acolo pe care mulți îl apreciază, mai ales când toate acestea sunt dublate de valoarea poeților, muzicienilor și frumusețea interpretărilor acestora.

Felicitări organizatorilor!

Lasă un comentariu