Există totuși un deficit de democrație care se manifestă pe un palier mai puțin vizibil, acela al raportului dintre democrație în sens larg și democrație economică în sens restrâns. Democrația economică se caracterizează prin instaurarea unui climat de deplină libertate a agenților economici de a se manifesta doar prin puterea calităților și atributelor lor de accesare și utilizare cât mai eficientă a resurselor, fiind exclusă manifestarea lor prin atribute administrative, privilegii asupra unor informații sau clientelism politic.
Prin îmbinarea inevitabilă, dar și obligatorie, a mecanismelor de producere, însușire și distribuire a bunurilor în societate, piața și democrația se consolidează reciproc. Democrația are nevoie de piață, deoarece nu se poate obține puterea și libertatea politică fără puterea și libertatea economică. La rândul său, piața are nevoie de democrație deoarece ea, nefiind nici perfectă nici echitabilă, are nevoie de democrație (în sens de stat democratic) pentru a i se proteja dreptul de proprietate climatul concurențial și stabilitatea antreprenorială.
După mai mult de douăzeci de ani, atipic față de modelul capitalist european al dezvoltării, România se caracterizează prin deteriorarea raportului dintre democrație în sens larg și democrația economică, în sens restrâns.
Se observă că se depreciază unul dintre cei mai importanți factori ai raportului, și anume libertatea alocării resurselor atât pentru însușirea privată, cât și pentru distribuirea publică.
Crearea unei categorii de „inițiați ai pieței" care dispun nu numai de informații neaccesibile marii majorități ai agenților economici, dar și de un important sprijin politic schimbă esențial raportul de mai sus.
Democrația și piața nu se mai sprijină reciproc în sensul consolidării atributelor lor de creatori și distribuitori de bunuri și servicii în contextul conlucrării între public și privat, ci asistăm la o degradare a calităților funcționale atât ale mecanismelor pieței cât și ale democrației. Mecanismele pieței își pierd libertatea de manifestare și funcționare, fiind puternic influențate până la subordonare, de către ceea ce ar trebui să fie democrație, dar care și ea, la rândul ei, pierde libertatea de manifestare a instrumentelor sale specifice.
Ceea ce numeam „piață", ca o expresie a libertății economice, se transformă brutal într-un domeniu confuz în care finețea raporturilor concurențiale este înlocuită cu grosolănia raporturilor clientelare.
Ceea ce ar trebui să fie „democrație", ca o expresie a libertății politice și a participativității extinse, se transformă într-un instrument de promovare și consolidare a poziției grupurilor de interese partinice sau chiar transpartinice.
Presiunea masivă pe care politicul o face de mai bine de douăzeci de ani asupra economicului are efect biunivoc: deteriorează și mecanismele pieței, dar și pe cele ale democrației. Aniversarea a mai mult de două decenii de la schimbarea regimului politic și orientarea spre consolidarea sistemului democrației de tip occidental marchează la noi și o altă consolidare. Este consolidarea corupției politice, adică a abuzului pe care l-au săvârșit, din ce în ce mai elaborat, dar și mai puternic, oamenii politici cărora le-a fost încredințată puterea, în vederea satisfacerii unor interese personale, fie de naturi materială, fie politice. Corupția politică a transformat în douăzeci de ani statul român într-un „stat capturat".
Statul capturat reflectă acea structură și funcționare a instituțiilor statului caracterizate prin faptul că persoane private, grupuri de interese sau orice altă grupare socioprofesională influențează sau chiar determină conceperea, valoarea și promulgarea unor legi, unor decrete sau ordonanțe de urgență în propriul lor interes sau avantaj.
Capturarea statului este acea formă a corupției politice care se caracterizează prin:
• Acțiunea deliberată a unor indivizi, grupuri sau firme orientată spre influențarea sau chiar determinarea adoptării unor legi sau politici economice care să îi favorizeze direct și nemijlocit în realizarea unor beneficii în interes propriu.
• Utilizarea pentru realizarea acestui obiectiv a unor forme ilicite și netransparente de cointeresare, în interes personal a acelor oameni politici și oficial ai puterii care au capaci-tatea decizională necesară atingerii obiectivului propus.
Iată cum, la douăzeci de ani de la înlocuirea totalitarismului cu democrația, statul român tot nu a scăpat de practicile totalitariste, numai că ele nu mai aparțin comunismului, ci corupției politice.
Deficitul instituțional și de democrație apare și prin aroganța și disprețul cu care statul tratează cetățeanul, dar și prin atitudinea dușmănoasă și vicleană a cetățeanului față de stat; prin indiferența individului față de problemele colectivității, dar și prin invidia acesteia față de reușitele indivizilor; prin incapacitatea de a concepe interesul individual ca pe o componentă a interesului național și a bunăstării personale ca pe o consecință a bunăstării generale; prin renunțarea la interesul pe termen lung în favoarea interesului pe termen scurt.
(va urma)
