Structura actuală a economiei românești este una dintre principalele explicații de ordin obiectiv a lipsei de bani, adică a indisponibilității fondurilor bugetare.
Este o explicație de ordin obiectiv deoarece, structural, economia românească este cantonată într-o sferă a diviziunii internaționale a muncii care, prin etapa de dezvoltare în care se află, nu poate depăși un anumit nivel de creare a unei noi valori, adică a valorii adăugate care este sursa principală de generare a veniturilor bugetare.
Pentru a înțelege mai bine această situație este necesară o privire mai ampla asupra tendințelor manifestate în ultimii ani la nivelul economiei globale.
Anul 2015 a fost extrem de interesant din punctul de vedere al economiei globale, evidențiind cu mai multă pregnanță decât în anii anteriori, trendul unor importante schimbări, atât la nivelul modelelor de dezvoltare, cât și al sensului și volumului circulației factorilor de producție pe piața mondială. Chiar dacă atenția mediatică a fost concentrată pe evenimente cu impact emoțional puternic, cum ar fi atacurile teroriste sau valul de emigranți, schimbărilor la nivelul economiei globale ar fi meritat să li se acorde mai mult interes. O analiză mai profundă a acestui trend, ne conduce la ideea schimbării tipului de model neoliberal, a paradigmei economiei globalizate și a sistemului „motoarelor" clasice ale creșterii economice. Oricât de mică ar fi ponderea economiei românești în ansamblul economiei globale, aceste schimbări nu ar trebui neglijate deoarece, inevitabil, ne vor afecta atât direct, cât și prin efecte de contagiune. Din acest motiv, cunoașterea și adaptarea la aceste schimbări devin o necesitate imediată a politicii economice românești. Una dintre cele mai importante direcții este aceea a creșterii rolului statului național în economie. Considerat încă din perioada 2007-2010 ca un element de subminare a principiilor modelului neoliberal, curentul patriotismului economic s-a amplificat continuu pe un trend crescător al atitudinilor eurosceptice și antiglobalizare. Promovat de către fostul prim ministru francez Dominique de Villepin, patriotismul economic s-a manifestat din ce în ce mai clar în politicile economice ale Marii Britanii, Italiei, Olandei, Germaniei și Belgiei. Accente importante se observă în această direcție și în Brazilia, Argentina, Venezuela și Mexic. În esență, patriotismul economic exprimă voința statului național de a-și apăra propriile interese, atât față de efectele considerate adverse ale regulilor și politicilor zonelor de integrare (UE), cât și față de interesele societăților multinaționale ce activează pe teritoriul său. Formele de manifestare constau în creșterea rolului de actor economic al statului, în ansamblul relațiilor economice contractuale, dar și în decizii și măsuri de natură fiscală sau juridică menite să limiteze accesul multinaționalelor la resursele naturale și să reglementeze raporturile fiscale dintre acestea si bugetul național.
Subiectul este amplu comentat în analizele din țările dezvoltate ale Uniunii Europene.
Un exemplu edificator este Raportul 2015 al Consiliului de Stat francez. Sub titlul „Liberalizarea nu s-a dovedit a fi o rețetă miraculoasă pentru consumator", raportul arată că privatizarea serviciilor publice și liberalizarea pieței acesteia nu au condus la o îmbunătățire a serviciilor și nici la ieftinirea acestora ci, din contră, la scumpirea lor în condițiile în care nu s-au înregistrat nici creșteri semnificative ale investițiilor în domeniu. Se menționează și exemplul altor țări ca Marea Britanie sau Belgia unde liberalizarea și privatizarea căilor ferate și a electricității au dus la creșterea costurilor și la o falsă liberalizare deoarece, în fapt, s-au multiplicat situațiile de monopolizare. Concluzia raportului este aceea că statul național, singur sau în parteneriat public-privat, trebuie să fie mult mai activ în economie, utilizând următoarele instrumente: fiscalitatea stimulatoare, subvențiile, gestiunea domeniului public, conducerea activității economice (regii, servicii publice, utilități), reglementări, diplomație economică.
Semnificativ este și faptul ca la 5 octombrie 2015, OCDE a publicat „Planul de luptă împotriva evaziunii marilor întreprinderi și societăți", bazat pe noile reguli pe care G20 împreună cu 70 de țări, le-au stabilit în vederea trecerii la un program de taxare a marilor firme și societăți. Cele mai importante dintre aceste reguli sunt obligativitatea ținerii contabilității „țară cu țară", adică evidența pe fiecare filială din fiecare țară unde activează, ca și eliminarea a așa numitelor „cash boxes" prin care multinaționalele își disimulează profitul în paradise fiscale. Deși aceste reguli sunt considerate insuficiente, ele reprezintă o schimbarea importantă a poziției pe care statele naționale o au față de marile societăți și cele multinaționale.
(va urma)
