Fiecare dintre noi are o viață dublă. Cineva chiar a zis că în fiecare personalitate stau patru oameni: acela pe care îl cunosc oamenii, acela pe care îl cunosc oamenii apropiați, acela pe care el însuși îl cunoaște și acela pe care îl cunoaște Dumnezeu. Acești patru oameni se aseamănă puțin unul cu celălalt.
Omul nu este acela care apare oamenilor, nici chiar acela cunoscut de către sine însuși. Acela pe care îl cunoaște și îl vede Dumnezeu e omul tainic, fără prefăcătorie, fără minciună, fară niciun fel de retuș. Îmi amintesc că în casa părintească (din Jurnalul unui preot ortodox), era o scândură grea, care stătea întinsă direct pe pământ, în curtea din spate. Noi, copiii, ne apropiam de ea și uneori reușeam cu mare efort să o ridicăm puțin ca să vedem ce se află sub ea. Și vai, ce grozăvie! Se târau în toate părțile niște viermi și cât de mult încercau aceștia să se ascundă de lumină!
Cred că fiecare are o astfel de scândură în suflet și în viață. Partea ei exterioară e posibil să fie șlefuită, frumoasă, ne place și o arătăm cu plăcere și altora. Însă partea internă, ascunsă, întunecată, care s-a alipit de pământ ascunde toate cele necurate! Trebuie ridicată această scândură pentru a se îmbiba în întregime cu lumina lui Dumnezeu, să se curățească interior și să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu „omul tainic", plăcut Lui, al cărui „păcat este acoperit și în sufletul căruia nu există viclenie".
