TUNELUL TIMPULUI - OAMENI, LOCURI, LEGENDE, CIUDĂȚENII ȘI OBICEIURI TRĂITE PE PĂMÂNTUL PERSAN (XXIII)

Oricine intra în Iran, încă de la primii pași, pe pământul acestei țări, se știe sau nu, era foarte bine supravegheat, trebuia să se știe: ce treabă are, ce fel de om este, dacă a fost condamnat, este om politic, și dacă da, ce politică face? etc., etc. Poliția secretă era cam peste tot, prin rețele extinse pe tot teritoriul țării, cu puteri nelimitate de a controla și aresta persoane suspecte, în orice condiții și oricum, pentru menținerea regimului Șahului. Cu puterea de a cenzura mass media, de a supraveghea instalațiile industriale mari așa cum era platforma industrială „Fertilizer Factory-Soda AȘ", la care prezența și rolul meu erau de mare importanță. Aici am descoperit cenzura și presiunea Serviciilor de informații. La început simțeam teamă și o oarecare îngrijorare, nu știam cum să mă port! Ulterior, cu sprijinul colegilor de serviciu iranieni, în foarte scurt timp, m-am adaptat situației. Că și-ar fi bătut capul să mă supravegheze din umbră, treaba lor, am simțit-o de la bun început, dar nu-mi păsa, nu criticam regimul și nici religia lor. Nu mă interesa regimul lor politic, polițienesc, eram prieten cu toată lumea și-mi făceam meseria.

Un regim dictatorial, în multe privințe asemănător comunismului de la noi. Am întâlnit și aici destui oameni care înjurau pe față regimul Șahului, fără să li se întâmple nimic! Unul dintre aceștia, un muncitor din uzină, înalt și cu o mustață uriașă, poreclit „Aly Ba-Ba" la o șuetă mă avertiza: „Domnule dragă, persanii au o zicală: în pereți sunt șoareci, iar șoarecii au urechi. Nu-ți poți crede propriilor ochi, știu și când inspiri sau expiri", comenta mustăciosul, apropo de SAVAK, serviciul de Securitate internă, devenit o spaimă, instituția cea mai urâtă și temută a Iranului înainte de anul 1979, din cauza practicilor sale de a executa și tortura oponenții regimului. SAVAK-ul era un serviciu odios alcătuit dintr-un sistem de informații și poliție secretă care s-a ocupat de săvârșirea unor acte care au înfiorat lumea. Înființat în anul 1957 cu ajutorul CIA și al Mossad-ului a fost desființat în anul 1979 în timul izbucnirii revoluției islamice iraniene, înlocuit cu așa-zisa structură SAMAD (Ministerul Inteligenței și Securității Naționale a Iranului).

Ajuns în „cuptorul Shirazului", cazat în condiții excelente - casă și masă - a doua zi, însoțit și preluat de un domn vârstnic și foarte elegant, domnul Veda Di, responsabil privind cazarea și partea administrativă a uzinei, m-a condus la poliție pentru a fi luat în evidență și supraveghere. Mi s-au făcut 8 fotografii distribuite, presupun tuturor oficialităților: poliție, primărie, guvernator, legitimație de intrare în uzină, acces pe teritoriul Iranului și cu siguranță Serviciul de Informații Secrete SAVAK. Aici, un domn elegant în uniformă, prin intermediul unui translator, mi-a făcut un foarte serios și util instructaj cu privire la drepturile și obligațiile mele ca cetățean pe teritoriul Iranului, comportament, și despre respectarea legilor iraniene. A fost o întâlnire caldă, veselă și foarte prietenoasă. Nici nu putea fi altfel!

Nu am avut niciodată probleme cu temutul SAVAK sau cu poliția, în afara parcărilor mașinii pe așa zisele locuri cu „parcare interzisă", soldate cu amenzi usturătoare lipite pe parbrizul mașinii. A doua zi, a vizat contabilul uzinei, un domn foarte volubil pe care noi, românii, l-am botezat „Foaie verde mărăcine...!!", se ducea cu bonul de amendă lipit pe parbriz la poliție (...) și totul era rezolvat! Nu am aflat niciodată dacă amenda era anulată de poliție sau era plătită de fabrică! Important era că nu am plătit niciodată amendă și nici nu îmi mai era teamă unde parchez, în traficul acela infernal, haotic și de neînțeles.

Cât privește poliția secretă SAVAK, era clar că eram foarte serios supravegheat, prin aparatură audio foarte sofisticată, așa-zisele „plojnițe" instalate în apartamentul meu, imposibil să le descopăr vreodată. SAVAK-ul, nu purta mănuși era perfid și invizibil!

Nu-mi era totuși greu să constat că apartamentul îmi era deseori controlat de către „intelligence services" în urma cărora lucruri și obiecte personale din sertare nu erau la locul lor. Semne invizibile puse de mine, viclean. Colegul meu ing. Mircea Vintilă, pregătit să vină acasă în România pentru un concediu, cu 3 valize pline ochi cu obiecte, a fost surprins că în lipsa lui, aflat la party-ul de seară, cu ocazia plecării în concediu, la întoarcerea în apartament, cu mirare constată dispariția celor 3 valize! Speriat că i-au fost furate, a reclamat imediat evenimentul poliției și conducerii fabricii. Nu a fost nicio problemă, poliția l-a asigurat că hoții vor fi prinși de îndată și că în termen de 3 ore, valizele vor fi puse la locul lor și așa a și fost... Misterul afacerii? Mâna lungă a SAVAK.

(va urma)

Lasă un comentariu