Dreptate artistului emerit OVIDIU IULIU MOLDOVAN

Motto: „Pân-a fost Horea-mpărat / Domnii nu s-au desculțat / Nici în pat nu s-au culcat/ / Prânz la masă n-au mâncat. / De-ar împărăți un an / Nici n-ar mai mânca șuhan!".

Actorul și patriotul ardelean OVIDIU IULIU MOLDOVAN, s-a născut în anul 1942, la 1 ianuarie, în satul Vișinelu, comuna Sărmașu, jud. Cluj, actualmente, județul Mureș. A decedat în 12 martie 2008, la București și este înmormântat la cimitirul Bellu. A absolvit Colegiul Național „Mihai Viteazul" din Turda. Studiile superioare le-a absolvit la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1964, la clasa profesorilor Marțian Pop și Octavian Cotescu. A debutat în teatru în 1965, cu rolul Mio, din piesa „Pogoară iarna" de Maxwell Anderson, pe scena Teatrului Național din Timișoara.

A jucat în teatru piese de o frumusețe aparte, printre care amintim aici: Regele Lear, Caligula, Avram Iancu, Livada cu vișini și multe altele. A jucat în 42 de filme din care amintim: Artista, dolarii și ardelenii, Pruncul, petrolul și ardelenii, Cuibul de viespi, Dreptate în lanțuri, HOREA, din care am folosit și motto-ul acestui articol.

A avut peste 80 de recitaluri „Eminescu". Prieteni apropiați i-a avut pe artiștii Valeria Seciu, Gheorghe Dinică, Dan Pița și Ion Caramitru.

În familie, erau trei frați vitregi, dar cu aceeași mamă, pe care o iubeau foarte mult. În anul 1985, după moartea mamei, Ovidiu se închide în el, nu mai joacă în filme, se îmbolnăvește de ciroză, fără a face cunoscută cuiva boala sa. I-a iubit foarte mult pe ceilalți doi frați de la Vișinelu și de la Cluj. Le spunea prietenilor mai sus citați: „Mă, o vinit fratele Mircea de la Cluj; o adus pită, slănină și palincă, no haideți".

La Vișinelu se simțea deosebit, era pur și simplu fericit. Am stat cu el foarte mult de vorbă la casa părintească și vă mărturisesc că era un om dintr-o bucată, cum spunem noi, ardelenii. Era un patriot cu mare dragoste de pământul străbun. Povestea cu bucurie de faptele tatălui său, Iuliu, care a fost ucis de hortiștii din zona locală, dar își manifesta și regretul că nu i s-a făcut dreptate de a-i fi recunoscute meritele printr-o inscripție pe statuia „Simbol", (donată de el), în frunte cu cei 55 de români și 126 de evrei, uciși în mod bestial de bandele de hortiști și gărzile naționale locale. Înainte de a muri cu câteva zile, m-a sunat de zeci de ori... mă implora să fac ceva, eu fiind președintele comisiei de cultură din consiliul local. Nu s-a dorit, de toți care au domnit în primăria Sărmașu să i se facă dreptate unui mare artist, care a donat o lucrare de peste 700.000 milioane la vremea aceea. A stat statuia donată de el ani de zile sub scările primăriei Sărmașu. Trocurile și hămeseala politică locală i-au adus sfârșitul mai repede. A murit cu această dorință. Împreună cu domnul director al Culturii mureșene, Nicolae Băciuț, ne-am zbătut din toate puterile... Am reușit doar s-o ridicăm, dar când a fost să scriem pe placă adevărul despre cei 126 de evrei și 55 de români, uciși mișelește, ne-am bătut de zidul trădătorilor și cozilor de topor români autohtoni, marii mahări locali. Oricum, i-am promis lui Ovidiu că, în istoria Sărmașului, la care lucrez și adun material, va fi scris adevărul pur, iar toți cei care pentru un scaun și o leafă de baron au trădat neamul românesc vor fi trecuți cu majuscule, pentru ca în timp, copiii lor, nepoții lor, strănepoții lor, să se întrebe: bunicul meu a fost un trădător? A fost un hoț? A fost un mincinos? A fost duplicitar?

Mi-am promis mie, pentru a-i face dreptate omului care a făcut cinste României și nouă, sărmășenilor, că-i voi ridica o statuie sau un bust, pentru ca memoria lui să fie veșnică, iar acelora care l-au batjocorit, când l-or vedea, să le crape obrazul de rușine, că au fost români fără bun-simț, trădători hămesiți de bani și funcții nemeritate.

Iată că adevărul iese la iveală asemenea uleiului: Patriotul senator Marius Pașcanu, cu grupul domniei sale, donează un bust al lui OVIDIU IULIU MOLDOVAN, care va fi amplasat la Mănăstirea sărmășană de pe Dealul Comoarei, în rând cu alți 13 bravi români ai neamului nostru românesc: Regele Burebista, Regele Decebal, Regele Carol, Sf. Ștefan cel Mare, Sf. Constantin Brîncoveanu, domnitorii celor două uniri: Al. Ioan Cuza și Mihai Viteazul, moții noștrii de aur: Avram Iancu și Horia, pașoptistul Al. Papiu Ilarian, episcopul Inochenție Micu Klein, mitropolitul cărturar și patriot Andrei Șaguna și poetul nepereche Mihai Eminescu.

Pentru cariera sa de excepție a fost onorat cu titluri, premii, distincții pământești și... trecătoare: Premiul Uniter pentru întreaga carieră, Medalia Meritul Cultural clasa I, Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor, Ordinul Național „Steaua României" în grad de cavaler, conferit, post-mortem, în 15 martie 2008 de președintele României, Traian Băsescu.

Noi, dragă Ovidiule, patrioții mureșeni și sărmășeni, care te iubim și apreciem tot ce ai făcut pentru noi, suntem mândri cu moștenirea pe care ne-ai lăsat-o, te reînviem sufletelor noastre însetate, te reînviem pământului străbun stropit cu sângele a milioane de români obidiți, printre care și tatăl tău, de care erai atât de mândru. La streașina mănăstirii noastre, asemenea filosofului Constantin Noica de la streașina mănăstirii de la Rășinarii Sibiului, vom asculta împreună sunetul clopotelor neamului românesc, toaca bunului-simț românesc, ciripitul păsărelelor, bâzâitul gâzelor și al albinelor, glasul lin și duios al maicilor, care în cânt psalmodiat „Lumină lină" îți vor asigura liniștea, de care n-ai avut parte, iar îngerii să te poarte pe aripile lor spre dreptul judecător, Iisus Hristos.

Nemeșilor care nu te-au dorit pentru rolurile românești pe care le-ai jucat, cozilor de topor care s-au ascuns mișelește în spatele cinstei și demnității românești, merită să le mai spui o dată, așa cum o făceai odinioară:

„Pân-a fost Horea-mpărat / Domnii nu s-au desculțat / Nici în pat nu s-au culcat/ / Prânz la masă n-au mâncat. / De-ar împărăți un an / Nici n-ar mai mânca șuhan".

„REFLECȚII SUFLETEȘTI" vol. II

Lasă un comentariu