Sfânta Cruce fiind atât de prezentă în viața noastră, pietatea populară a creat o serie de legende evlavioase în legătură cu ea, cu originea ei și cu puterea ei izgonitoare de draci. Cea mai interesantă legendă pioasă este legarea Crucii de pomul cunoașterii din Rai.
La moartea lui Adam, fiii săi au hotărât să-i facă sicriul din pomul care semnificase păcatul neascultării protopărinților noștri. Copacul uriaș a fost tăiat. Sicriul lui Adam a consumat o parte infimă din lemn. Tot ce a rămas a fost păstrat ca un semn al amintirii păcatului și a promisiunii răscumpărării noastre.
Când Noe a primit poruncă să construiască arca - simbolul mântuirii noastre, Biserica - el a folosit marele copac din mijlocul Raiului, tocmai fiindcă era legat de promisiunea salvării. Corabia l-a purtat pe el și familia lui, și toate animalele aduse în corabie, după porunca lui Dumnezeu. La terminarea potopului, apele au adus părți din lemnul corabiei până în Țara Sfântă. Oamenii au văzut lemnul care era dintr-o esență necunoscută și foarte tare. Un dulgher a luat tot ce a găsit din copacul respectiv și a cioplit o masă mare și grea, care s-a moștenit din generație în generație, până în vremea lui Iisus.
După ce, prin intrigile și acuzațiile evreiești, Mântuitorul a fost condamnat la moartea pe Cruce, ultimul descendent al vechiului dulgher și-a adus aminte de lemnul special, moștenit de la strămoși și a făcut din masă o Cruce mare și grea, pe care a oferit-o spre crucificarea acelui „înșelător și răzvrătit" pe care sinedriul Îl condamnase la moarte, cerând apoi confirmarea sentinței lor de la procuratorul roman Pilat.
Astfel, a murit Iisus pe Crucea făcută din lemnul păcatului adamic, lemn care a devenit instrumentul ispășirii păcatelor omenirii prezente atunci și cea viitoare, până la Judecata Finală.
Legenda, ca orice altă legendă, ascunde în ea o fărâmă de adevăr istoric, dar, mai ales, un sens spiritual, pe care evlavia populară l-a însămânțat în ea. Cel mai important element al acestei legende, este legarea ei de păcatul lui Adam și de iertarea neamului omenesc. Acolo unde Adam a greșit, acolo s-a făcut și făgăduința mântuirii viitoare.
