BANII ROMÂNIEI (XXII) Structura economiei nu creează destui bani

Distribuie pe:

Din 1990 până în prezent procesul de remodelare a structurii economice a fost determinat într-o manieră decisivă de factori externi cuprinși - sui generis - în aria mai largă de referință a ceea ce numim proces de globalizare sau de liberalizare a circulației factorilor de producție la nivel mondial.

În lipsa unei strategii naționale sau măcar a unei concepții de dezvoltare pe termen lung, aportul de capital străin nu a fost orientat în mod conștient spre ramuri sau activități considerate prioritare, ci a fost încurajat să activeze oriunde și oricât în speranța unei rapide revigorări economice și a unui eficient transfer de management și comportament de economie de piață.

Din păcate, în majoritatea cazurilor speranțele s-au dovedit iluzorii.

România a eșuat în încercarea de a demonstra că este un „exportator de credibilitate", ceea ce ar fi însemnat ca în momentele grele ale crizei să acționeze, și nu să apeleze la instituțiile financiare internaționale. Pachetul de finanțare externă obținut de România, de aproximativ 20 miliarde euro, ar fi putut fi plătit și din cele 30 miliarde de euro pe care România ar fi putut să le acceseze dacă într-adevăr ar fi reușit să fie un exportator de credibilitate.

În ceea ce privește aportul de capital străin, politica românească a fost întotdeauna pasivă, fără a încerca să orienteze investițiile sau să urmărească anumite priorități. Din această cauză, investițiile străine au venit în România pe argumente care nu aveau nimic comun cu princi-piile unei strategii naționale de dezvoltare pe termen lung, ci doar avantaje punctuale sau conjuncturale ale investitorilor străini cum sunt:

• obținerea de avantaje prin specularea unor lacune, greșeli sau inadvertențe ale legislației românești în primii ani de după 1990.

• preluarea unor bunuri de capital industrial nu în interesul funcționării lor, ci al demontării și exportului spre valorificare ca materie primă (fier vechi) pentru industriile străine din ramura metalurgiei sau neferoaselor.

• preluarea unor resurse naturale importante și deficitare pe piața externă în scopul exportului lor în stare neprelucrată (cherestea).

• înființarea unor unități de producție în lohn prin utilizarea forței de muncă la costuri inferioare mediei europene.

• delocalizarea unor activități creatoare de piese de schimb, subansamble, sau de asamblare în industria auto și electromecanică prin valorificarea costului redus al forței de muncă.

• delocalizarea unor ramuri industriale producătoare de bunuri cu valoare adăugată mică și grad redus de tehnicitate, destinate unui consum de masă pe o piață cu putere de cumpărare redusă (detergenți, băuturi răcoritoare, bere).

• dezvoltarea unor ramuri industriale energointensive, poluante și cu un nivel scăzut de calificare a forței de muncă (oțel, aluminiu, ciment)

• dezvoltarea unei rețele de retail, de tip supermarket, în scopul impunerii unui monopol al produselor agro-alimentare din import pe piața internă.

• preluarea activelor bancare românești prin intermediul privatizărilor și utilizarea potențialului pieței de credit românești, prin practicarea unor dobânzi și condiții de creditare inadmisibile în alte țări UE, fiind considerate excesiv de dezavantajoase pentru clienți.

(va urma)

Lasă un comentariu