Data: sâmbătă, 9 septembrie 2017. Locul: Școala Gimnazială, nr.1, din Luduș. Participanți: șaispreceze (din 58) absolvenți ai Școlii Medii, primul liceu din Luduș, seria 1954-1957: Iuliu Bacali, Gheorghe Budian, Emilia Crișan (Călugăr), Gheorghe Coman, Violina Deteșan (Moga), Vasile Dâmbean, Maria Fodor (Berbecar), Aurelia Grigorescu (Goran), Emeric Fișcă, Letiția Hagău (Gagea), Vasile Man, Pompei Nistor, Emilia Pitea (Grif), Vasile Pop, Susana Șuteu (Coman), Elena Dâmbean (Fetița).
Emoțiile revederii, zâmbetele, îmbrățișările și lacrimile din colțul ochilor au fost sincere și reale. Treisprezece colegi de-ai lor au fost pomeniți și, în memoria lor, s-a păstrat un moment de reculegere. Despre alți colegi s-a precizat că absentează, din motive medicale.
Revederea cu iubita lor profesoară de fizică, octogenara doamnă Olivia Sturza, s-a dovedit a fi punctul culminant al întâlnirii și, de această dată, domnia sa i-a impresionat prin calm, bunătate și răbdare, prin vorba sa caldă și prietenoasă, asociate cu un șăgalnic simț al umorului: „Eu ce să vă spun? La asemenea întâlniri se face filozofie. Să nu așteptați de la mine așa ceva. Voi știți că pentru mine și pentru soțul meu, Ică, școala a fost singura ocupație. Împreună cu fetele noastre, voi ați fost marea noastra familie. V-am iubit mult, timpul nostru vouă vi l-am dedicat. Reușitele voastre școlare și din viața de adulți pe noi ne-au bucurat, poate mai mult decât pe voi. Cu voi mi-am început profesoratul. Păstrez în memorie imaginea voastră de elevi buni, harnici, silitori la învățătură și foarte cuviincioși. Acum, nu știu dacă se potrivește sau nu, o să vă dezvălui două secrete. Unul, despre motivul, aproape neverosimil, al primei nopți nedormite din viața mea. Al doilea, despre întrebările românului bine crescut, ajuns la vârsta senectuții."
Ora de dirigenție, de fix patruzeci și cinci de minute, a trecut prea repede. Plănuitele destăinuiri din propria viață a fiecărui participant au fost întrerupte brusc. După intervențiile doamnei Maria Berbecar, Susana Coman, Emilia Grif și ale domnilor Vasile Pop și Gheorghe Budian, s-a dat alarma: „Suntem în criză de timp. Ne oprim. La ora treisprezece fix trebuie să fim la restaurant. Ieșim din sală, ne aliniem pe treptele acestei săli, pentru câteva fotografii de grup, apoi, repede, la mașini și drumul spre Jumbo." Acolo, da, au avut timp berechet pentru tot felul de amintiri, destăinuiri și ulterioare planuri comune, fără ca cineva să se plictisească. De acest ultim resort a avut grijă profesorul Emil Coman, cu a sa jucăușă vioară.
