Cui folosește tăcerea?

„În localitatea Tărtăria (județul Alba), arheologul român Nicolae Vlasa făcea, în anul 1961, o descoperire epocală, recunoscută de mari specialiști străini, însă negată, ca de obicei, din invidie și râcă profesională, de unii istorici din România. Este vorba de cele trei plăcuțe de lut, inscripționate cu o scriere pictografică asemănătoare cu cea sumeriană, dar cu 1.500 de ani mai veche decât aceasta. Plăcuțele de la Tărtăria au fost datate cu carbon radioactiv, ca având o vechime de aproximativ 7.000 de ani. Ele reprezintă «cea mai veche scriere de pe pământ!»".

Cuvintele de mai sus aparțin talentatului, inspiratului, tenacelui și dăruitului nostru coleg de breaslă - Miron Manega. Fiind, deseori, la Iernut, locul de care-i legat, prin mii de fire și rădăcini, Nicolae Vlasa, cu prilejul unor lansări de cărți sau invitat la acțiunile ASTREI de acolo, am întrebat, nu o dată: oare acest arheolog-descoperitor al „Tablelor de la Tărtăria" nu ar merita un simpozion pe o temă atât de interesantă și tentantă? Aici e nevoie chiar de implicarea Academiei Române! N-a fost, oare, destulă păguboasa tăcere, asupra acestor tăblițe de aproximativ 7.000 de ani, din 1961 până acum? Chiar consideră mai-marii că trebuie continuată tăcerea păguboasă? Oare cui folosește?

Lasă un comentariu