Furtuna și-a făcut de cap și la noi în județ!

Distribuie pe:

Aproape 3.000 de consumatori din unsprezece localități din județul Mureș au rămas fără curent electric în urma avariilor provocate de vijeliile de duminică seara, informează Agerpres, citând surse ISU.

Sunt afectați 725 de abonați din localitățile Pădureni, Mura Mare, Mura Mică, Iara, Sângeru de Pădure, Ilioara, 1.136 din comuna Saschiz, 457 de consumatori rămânând fără alimentare cu energie electrică în localitățile Stânceni, Ciobotani și Meștera și 539, în orașul Miercurea Niraj.

Începând de duminică seara, când județul Mureș s-a aflat pe avertizare de Cod Galben și mai apoi pe Cod Portocaliu, echipele Electrica au mai intervenit în localitățile din zona orașului Sărmașu de Câmpie, precum și în mai multe localități situate în defileul Toplița-Deda. La Luduș, vântul a smuls acoperișul stadionului, țiglele căzute avariind mai multe autoturisme aflate în zonă.

Reamintim că în urma furtunii de duminică, din vestul țării, și-au pierdut viața 8 persoane, iar 67 au fost rănite.

Lasă un comentariu