Recuperarea datoriilor istorice ale României - o prioritate a politicii externe

Ca să fie înțeleasă destul de bine devalizarea instituționalizată, făcută în timpul unor guvernanți care nu au avut nici în clin și nici în mânecă, cu apărarea intereselor României, în ultimii 28 de ani, nu trebuie să fii mare specialist în economie politică. Practic, fenomenul jefuirii resurselor țării este perceput corect (cu siguranță că mai bine decât mulți politicieni și analiști, care vorbesc în media fie despre lucruri la care nu se pricep, fie privesc situația doar prin prisma intereselor personale sau de partid) și de românul de rând, pe ai cărui "umeri" apasă cel mai greu povara "ingineriilor financiare" la cel mai înalt nivel - românul obișnuit fiind invocat ideologic, de altfel, atât în propaganda comunistă (să ne amintim că lui i s-a luat pâinea de la gură, fie că a muncit în propria țară, fie că a fost trimis să muncească pe alte meleaguri, în ambele situații pentru prosperitatea altora), cât și în manipularea neocomuniștilor aflați la putere chiar până astăzi (iar acum, i se explică bietului român ce bine îi este să fie slugă în altă țară!).

Noi, scriitorii (dacă într-adevăr suntem interesați de starea acestui român de rând), se cuvine deci să dăm dovadă de luciditate în discernământ politic și să spunem STOP unor guvernări care mai degrabă nu acordă prioritate intereselor externe ale României! Mă refer în special la evitarea tendinței de a fi complici la transformarea țării într-o neocolonie, atât prin acceptarea creșterii îngrijorătoare a datoriei externe, cât și prin aprobarea condițiilor restrictive și dezavantajoase impuse de băncile internaționale creditoare, în condițiile în care guvernanții noștri au început să inducă în mase concepția că redresarea socio-economică nu prea ar mai fi de competența politicienilor aflați la conducerea statului, ci ar fi a Europei și a băncilor din exteriorul granițelor țării!

Ca noi, românii, să nu mai facem concesii politico-economice față de terțe țări, se impune ca reprezentanții abilitați ai statului să aibă demnitate diplomatică în raport cu instituțiile internaționale, cu scopul de a diminua masiv datoria externă, aș propune, constituirea unei comisii parlamentare capabilă să negocieze la nivel de stat - fără intermediari, ca până acum - datoriile pe care mai multe țări le au față de România și modalitatea dubioasă prin care s-au recuperat unele datorii până acum. S-ar reuși astfel, de preferință pe cale amiabilă, recuperarea unor semnificative fonduri financiare (fără să trecem cu vederea Tezaurul României, "uitat" de Rusia, sau "Moștenirea Gojdu", cedată atât de ușor de prim-ministrul Mihai-Răzvan Ungureanu către Ungaria etc.) care ar acoperi o bună parte din datoria publică externă a României!

Pe de altă parte, după modelul Turciei, țară aflată în pragul achitării integrale a împrumutului față de FMI, este cazul ca și statul român să adopte o poziție asemănătoare, intransigentă și incoruptibilă, în relația cu FMI, cu Banca Mondială etc., ale căror condiții contractuale, de-a lungul timpului, au generalizat în țara noastră și mai mult foametea, șomajul, deprecierea sănătății publice, atentate la siguranța cetățeanului, violarea intimității persoanei și în general nesiguranța zilei de mâine - pentru că ne-au impus unele obligații care mai de care în defavoarea românilor: reducerea rezervei de grâu, vaccinuri, desființarea de combinate zootehnice, a locurilor de muncă (a se vedea situația minerilor etc.), răspândirea camerelor de supraveghere ș.a.m.d.

Desigur, expunerea de mai sus este făcută cu intenția de a se găsi soluții adecvate ieșirii din impasul în care ne aflăm și de a se accelera demersul clasei politice în redarea sentimentului de demnitate social-morală unui popor oropsit, ai cărui bani munciți cinstit au fost speculați și înainte și după 1989!

Acesta este adevărul istoric! Și suntem chemați acum, cu toții în primul rânnd, cei din instituțiile Președinției, Guvernului și Parlamentului, să ținem bine în mâini "frâiele" națiunii române, să nu asistăm pasiv cum aceasta se scufundă lent, ca vaporul Titanic, în acorduri melodice vesele, aflați fiind, metaforic, în ipostaza unui șofer rupt de realitate, care conduce o mașină cu viteză maximă, dar în direcție greșită…

 

Lasă un comentariu