Soarele și boii lui Dumnezeu

Distribuie pe:

Spune povestea că, „Legende populare românești. Legende istorice". Antologie de Tony Brill. Editura Minerva, București, 1970) pe vremea aceea, când Dumnezeu umbla prin poiene cu straița în botă, păzindu-și ciurdele de boi și turmele de oi, se zice că odată, trudit cum era, a adormit cu capul pe un moșinoi și nu s-a deșteptat până într-un târziu. Înainte de aceasta însă, dete el știre boilor celor mai mari și mai bătrâni, ca să se poarte bine și să îngrijească de cei micuți, ca nu cumva să se întâmple ceva vrajbă între ei. Dar abia adormi mai de dai Doamne, când colea aude un răget și o larmă ca aceea, de gândeai că se hâiesc dealurile și se surpă pământul. Dumnezeu sări ca fript, drept în picioare, căci îi venise în ajutor Sfântul Soare și sculându-l îi zise:

-Doamne! Rădaștele astea ale tale toată noaptea au boncănit, de gândeai că or să m-alunge și pe mine de pe fața pământului. Uite ce minuni au făcut că, mi-au sfârticat toate hainele, de de-abia am scăpat colo după cel răzor!

-Ce rădaște? întrebă Dumnezeu.

-D-apoi boii ăștia ai tăi s-au purtat așa de rău, de nu-s vrednici decât să-i faci numai niște rădaște.

-Fie ! îi zise Dumnezeu, am să-i descos și, dacă i-oi găsi vinovați, pe toți am să-i fac așa după cum dorești!

Și Dumnezeu, după cum zise, așa și făcu; căci aflându-i vinovați, i-a alungat în codrii unde, suindu-se pe stejari, cu toții s-au făcut rădaște, cu coarne mici și mari, adică din vaci s-au făcut rădaște cu coarne mici și din boi, cu coarne mari, după cum îi pedepsise Dumnezeu.

De aceea rădaștelor li se zice și „boul lui Dumnezeu" și „vaca lui Dumnezeu". Și deoarece rădaștele sunt „boii lui Dumnezeu", de aceea nu trebuie omorâte, că-ți seacă mâinile.

 

Lasă un comentariu