Vă vom spune, mai întâi de toate, că românii trăitori în acest binecuvântat colț de țară continuă să-i păstreze, la loc de cinste, faptele de înalt patriotism, ca și plăcutele amintiri ale urmelor pașilor săi purtați pe străzile vechiului burg imperial, ca și pe ulițele unor sate mărginene învecinate. Dovadă că frumosul său nume, deopotrivă biblic și românesc, i l-au dat atât unei străzi medievale și unei mai tinere Aule Universitare, cât și unor prestigioase unități școlare și liceale. Iar dacă vom străbate aleile Muzeului ASTRA din pădurea „Dumbrava Sibiului" vom putea admira un întreg crâng de case și gospodării din bârne și grinzi de lemn, meșteșugit clădite peste „meterezele" din bolovani de râu și lespezi de stâncă. Ineditele exponate moțești sunt desprinse din zestrea cea mai de preț a vetrei sătești și țărăneaști a Vidrei, așezarea natală a Iancului. Făcând cuvenita precizare că în mijlocul acelui crâng al văii Arieșului, o prea cuminte și învechită căsuță vestește vizitatorului că se află în fața unei așa-zise „școli primare secrete". De ce o numesc astfel și de ce nu o fac și ghizii-muzeografi sibieni? Bag seama că nu știu că, cu multe secole în urmă, în mica ei tindă, preoții sau cantorii bisericii din Vidra, știutori de puțină carte, îi învățau pe copiii și pe părinții analfabeți ai acestora, atât tainele slovei scrise românești și a cititului, cât și vorbitul corect în grai strămoșesc. Nici că totul se făcea fără știrea și încuviințarea reprezentanților orânduirii străine austriece, urmată de cea a șovinismului brutal și păgubos unguresc, secuiesc și săsesc, deprinderi consfințite în ascunzișurile a ceea ce numeau domniile lor a fi sintagma „Unio Trium Naționum". În astfel de condiții vitrege au deprins a scrie și citi atât străbunicii, bunicii și părinții lui Avram Iancu, cât și mulți dintre urmașii lor, între care și viitorul „Crăișor al Munților". Apoi, peste drum de bătrâna și maiestoasa clădire a „Împăratului Românilor", înscrisul unei plăci comemorative, de pe frontispiciul unei vechi case de locuit, anunță trecătorul că Avram Iancu acolo și-a găsit loc de strădanii revoluționare și de puțină și fugară odihnă, el fiind în câteva rânduri oaspetele incognito al Sibiului imperial, ca guvernator mult mai străin acestor locuri decât era înaintașul său, cultul cărturar sas, baronul Brukenthal, din Nocrihiul văii Hârtibaciului. „Avrămuț al Iancului" a venit la Sibiu atât înainte, cât și după prima Mare Adunare Națională a Românilor Ardeleni de pe Câmpia Libertății a Blajului, din luna mai a anului 1848. Unul dintre puținele momente cele mai potrivite, mai bunei apropieri de înțelesul sfaturilor chibzuite și înțelepte ale conducătorilor religioși ai celor două biserici naționale ale românilor transilvăneni: Mitropolitul Ortodox al Ardealului, Andrei Șaguna și Episcopul Greco-Catolic, Ioan Lemeni, a fost mai-nainte ca acesta din urmă să mascheze propria lui trădare a idealurilor naționale ale adevăraților lideri ai revoluționarilor români.
Mai zilele trecute (respectiv duminică, 10 septembrie), acei români ardeleni adevărați (din păcate triști și dezamăgiți de mersul treburilor țării tot mai anapoda), din nou au coborât și urcat drumurile văilor Arieșului și Crișului Alb, pentru a ajunge într-un târziu, în sunetele clopotelor și în cântările de toacă, în întinsa poiană înverzită a dealului de deasupra Țebei. Acolo unde, lângă bătrâna biserică ortodoxă a satului, stă îngânduratul și obositul „Gorun al lui Horea". Și pentru că auziseră că este tot mai supărat de soarta neamului său românesc, au venit să-l ocrotească, împotriva vânturilor și furtunurilor vremii și vremurilor, cei mai tineri reprezentanți ai vechilor moți din marea „Țară de piatră a Daciei". Și s-au așezat cu mândrele lor cocarde tricolore prinse în piept în chiar imediata lui apropiere, adică lângă tăcutul și înfloratul mormânt tomnatic al lui Iancu. Și au rămas acolo, în stare de veghe, lângă Crucea de la căpătâiul acelui mormânt-simbol, toți tinerii care au pornit pe jos, în urmă cu o săptămână, tocmai din vârful „Muntelui Găina". Numai că până au ajuns la Țebea li s-au alăturat numeroși alți tineri români din orășelele Câmpeni, Baia de Arieș, Abrud și Brad, precum și din satele Lupșa, Sălciua, Avram Iancu, Roșia Montană, Bucium Șasa, Bucium-Poeni, Curechi, Gura Barza, Crișciori, Țebea și Vața. Slujba religioasă de parastas, ca și adunarea comemorativă care i-a urmat, a fost întregită de o înălțătoare serbare câmpenească patriotic-folclorică, pentru care toți protagoniștii ei, inclusiv profesioniștii Televiziunii Române și ai Postului Național de Radio, merită sincerele noastre felicitări! Noroc cu acele transmisiuni în direct, că de nu, cine altcineva să le mai fi adus aminte nepăsătorilor și uitucilor că în urmă cu 145 de ani se stingea din viață Avram Iancu? Nici faptul că, chinuitul și obositul său trup, se odihnește în acel pământ lutos al Țebei; nici faptul că în clipa morții sale mult prea necăjitul „Crăișor al Munților" încă nu împlinise vârsta de 48 de ani!
Foto: Casa memorială „Avram Iancu"
(va urma)
