BALUL PALATULUI, primul bal pe specific vienez organizat la Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Marți, 7 noiembrie 2017, Asociația Mercur ne invită la Balul Palatului. Un eveniment unic în peisajul cultural mureșean, unde muzica și dansul vor fi vedetele serii, dar și un bun prilej de socializare. Gazda evenimentului este cunoscutul prezentator, Virgil Ianțu.

Noutatea absolută a evenimentului constă în felul spectaculos în care Sala Mare a Palatului Culturii va fi reconfigurată. Prin amplasarea unui podium uriaș, care va fi montat deasupra scaunelor actuale, sala va fi adusă la nivelul scenei, urmând a se transforma într-un grandios ring de dans. Aici vor evolua demonstrativ peste 60 de dansatori debutanți, avansați și seniori ai Clubului Sportiv Dance Art, coordonați de Katalin și Marton Janos Somodi, acompaniați de Filarmonica de Stat Târgu-Mureș, și tot aici, în cea de-a treia parte a evenimentului, publicul este invitat la dans. Părțile laterale ale podiumului sunt destinale publicului, care, întocmai ca la evenimentele importante de agest gen, care au loc la Viena, Budapesta sau Timișoara, va sta în picioare pentru a simți pe deplin vibrația momentului.

Pe scenă vor evolua, pe parcursul serii, soprana Irina Iordăchescu, tenorul Mario Vasiliu, campionii mondiali la dans sportiv Cristina Tătar și Paul Moldovan, și actori ai Teatrului Național Târgu-Mureș, care vor prezenta un scurt moment de teatru.

Spectacolul va avea trei părți. Primirea invitaților se va face la ora 18.30, urmată de 30 de minute de socializare la o cupă de șampanie. În cele două pauze, publicul este invitat la un dineu spectaculos cu preparate „canapé" și un pahar de vin.

Cea de-a treia bătaie a gongului va marca deschiderea dansului pentru public. Indiferent că își achiziționează bilete pe ring, la lojă, la balcon sau la galerie, particianții sunt invitați la dans în acordurile Orchestrei Filarmonicii sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

Detalii despre bilete, program, meniu, coduri vestimentare găsiți pe www.balulpalatului.ro.

 

Lasă un comentariu