POLIȚIA LOCALĂ ÎN ACȚIUNE

Distribuie pe:

Miercuri, 20 septembrie a.c., un colet suspect a fost găsit într-un sens giratoriu din municipiul Târgu-Mureș. Este vorba de o valiză lăsată lângă balizele de delimitare. Coletul suspect a fost observat de către inspectori din cadrul Poliției Locale a municipiului Târgu-Mureș, care au anunțat la 112 instituțiile statului abilitate să intervină în astfel de situații. Directorul Poliției Locale Târgu-Mureș, Bretfelean Valentin, a făcut următoarele precizări:

„În cursul zilei de 20 septembrie 2017, la ora 11,55 de minute, patrula de intervenție a Poliției Locale din zona cartierului Tudor Vladimirescu, a descoperit la intersecția străzilor Calea Sighișoarei cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, în sensul giratoriu, un colet suspect sub forma unei valize de voiaj de dimensiuni medii, care era nou-nouță. Nu era o valiză murdară, sau defectă, tocmai asta a atras atenția (…), nu era în sensul giratoriu ci lipită de balizele de delimitare. Imediat, inspectorii de Poliție Locală, au informat prin Dispeceratul integrat de urgență, 112 instituțiile statului, respectiv Serviciul Român de Informații, Brigada Antiteroristă a S.R.I., Inspectoratul județean de Poliție și Jandarmeria Română. Toate instituțiile statului au intervenit la fața locului și ulterior s-a îndepărtat coletul suspect din zona respectivă. A fost perturbată circulația aproximativ o oră, pentru că s-au făcut verificări serioase (…) În cele mai multe cazuri Poliția Locală este cea care identifică asemenea colete suspecte, deoarece are cameră de luat vederi pe raza municipiului și are oamenii în teritoriu, care parcurg și pe jos traseele, nu doar din mașină, (…) patrule care acoperă tot orașul"- a declarat dl Bretfelen Valentin, director Poliția Locală municipiul Târgu-Mureș.

Lasă un comentariu