George Coșbuc, la ceas aniversar (n. 20 sept. 1866, Hordou, Năsăud - d. 9 mai 1918, București)

Recunosc, cu multă mândrie și cu mai puțină pricepere gazetărească, că în așteptarea orelor amiezei zilei de ieri, miercuri, 20 septembrie, am avut fericita inspirație să mă fac că am uitat un buchețel de flori de câmp pe soclul bustului poetului George Coșbuc, din parcul fostului sediu al primăriei Sibiului. Și spre marea mea mirare și bucurie am reușit să stârnesc curiozitatea câtorva elevi de liceu agricol și textil. Băieții fumau în tihnă pe banca din vecinătatea acelui bust, în vreme ce colegele lor butonau pe tablete și râdeau sfidător de zgomotos. Și când eram aproape sigur că gestul meu discret nu-i bogat în seamă, numai ce aud că cineva mă întreabă ironic dacă nu cumva moșneagul-tinerel cu barbă îmi este rudă apropiată. Mirarea mea fiind cu atât mai mare cu cât știam din oglinda-mi dimineților că arăt nu numai îmbătrânit de anii care-i am dar și tare necăjit de necazurile vieții mele, a României și a întregii lumi. Mai ales după discursurile războinice și nucleare rostite la ONU cu o zi în urmă. Ca urmare, nu-i semănam întru nimic acelui frumos și gânditor bărbat. Inițial mă gândisem să-i ironizez pe zburdalnicii elevi printr-un gest mascat de nebăgare în seamă. Numai că mă temeam că-i prea jignesc cu indiferența mea! Așadar, brusc m-am hotât să transform fina lor ironie într-o nesperată curiozitatea tinerească și școlară, invitându-i să participe la un instantaneu concurs de cultură generală fără premii. Zis și făcut.

„Și când ești tristă, Doino, tu inima mi-o frângi…"              

- Prima întrebare: Al cui este chipul celui portretizat?

- A lui George Coșbuc, 1866-1926 (citesc silabisind elevii-concureți, îndreptându-și privirile spre soclul bustului).

- Dar cine este el?

- Unchiul sau bunicul dumneavoastră, răspunde cel mai chipeș dintre băieți! (Se aud râsete înfundate).

- Un mare poet român, spune o fată.

- Și ardelean, din Țara Năsăudului. Aproape consătean cu Liviu Rebreanu, romancierul (zic eu, după care iară prind a întreba):

- De ce și pentru ce am așezat, astăzi, acele folori pe soclul și nu în altă zi din an? (se așterne o jenantă și prelungită tăcere).

- Pentru că este miercuri, 20 septembrie, prima zi de școală când autobuzul de Gușterița întârzie mai mult de zece minute, spune cel mai bășcălios dintre elevi.

- Nu, dragi elevi ai acestei imprevizibile epoci moderne! Răspunsul este că într-o astfel de zi, însă cu 151 de ani în urmă, se năștea în Hordoul-Năsăudean acest mare poet al neamului românesc… (Frază pe care, în vacarmul străzii, a mai ascultat-o doar cea mai frumosă și cuminte elevă din acel zburdalnic grup).

NOTĂ: Adevărul e că dacă statuile și busturile din Parcul Central ASTRA au un succint și binemeritat text explicativ, tradus în mai multe limbi, celelalte însemne monumentale ale municipiului Sibiu privesc diurna promenadă a trecătorilor într-un condamnabil anonimat. Inclusiv busturile din amintitul părculeț, reprezentând chipurile poetului George Coșbuc și savantului Hermann Oberth.

P.S.: Dacă, cumva, memoria minții nu mă înșeală, sunt aproape sigur că Târgu-Mureșul, ca și întregul său județ, n-are nicăieri un bust cu chipul poetului George Coșbuc (decât într-o îndepărtată și uitată livadă pomicolă a Reghinului). Iar simpla și simplista denumire a unor străzi și școli cu numele său, pare a fi o rușinoasă neispravă a neisprăviților și făloșilor intelectuali români ai meleagurilor mureșene!

 

Lasă un comentariu