O ocupație străveche a locuitorilor din ținuturile în care s-a format și dezvoltat poporul român a fost păstoritul. Practicat timp de milenii, în condiții asemănătoare, a generat un repertoriu muzical care prezintă unele trăsături specifice. Păstorii au avut un rol de seamă în generarea unor instrumente, genuri muzicale și în răspândirea culturii populare; în unificarea unor stiluri, obiceiuri și genuri. Ecouri ale vieții păstorești se găsesc în toate domeniile creației populare: literatură (basme, povești, legende etc.) muzică, jocuri și obiceiuri.
Transhumanța a fost un mijloc de răspândire a muzicii populare dintr-o regiune în alta, ciobanii ducând cu ei în locurile unde de multe ori se stabileau pentru totdeauna, atât creații artistice din satele de baștină cât și pe cele auzite în drumul lor. Creația artistică păstorească cuprinde genuri vocale și instrumentale. Tematica literară reflectă, în modalitățile epicului și liricului, momente din viața ciobanilor: plecarea cu oile primăvara, coborârea de la munte, viața grea plină de pericole de la stână, dorul de satul natal, de familie, dar și dragostea pentru natură și muncă, trăsăturile lor morale etc.
Repertoriul păstoresc cuprinde: Semnale păstorești interpretate la bucium sau fluier care se execută în anumite momente ale îndeletnicirii păstorești și au trăsături specifice. Melodiile sunt alcătuite din armonicele naturale ale sunetului fundamental și poartă nume care variază de la o regiune la alta: a oilor, când coboară oile, când cheamă oile la păscut, întorsul oilor, când suie oile la munte etc.
Șireagurile, o altă categorie de melodii instrumentale, care sunt de fapt doine instrumentale, caracterizate prin suflu larg al frazelor muzicale, ornamentație bogată, ambitus mare, ritm liber și formă liberă. Spre deosebire de doina vocală, dependentă de structura versurilor, la șireag, motivele și celulele muzicale se formează în rânduri melodice de lungimi variate.
Într-un înțeles mai larg, șireagul este orice melodie cântată rubato de către cioban, în decursul diferitelor momente ale muncii pastorale, cu scopul de a determina buna desfășurare a acesteia, prin influențarea, prin muzică, a animalelor. Șireagul este deci o muzică utilitară. În funcție de momentul în care sunt cântate sau de alte circumstanțe, denumirile șireagurilor diferă: Șireagul mare, mic, de amiază, de seară, când pleacă oile la târlă etc.
Poemul muzical este o veritabilă muzică cu program de mari proporții în care se descrie jalea pentru oile pierdute, apoi găsirea lor și bucuria ciobanului.
Din repertoriul păstoresc fac parte și alte genuri care au intrat în circulație, mai largă, păstrându-și specificul doar prin conținutul literar (baladă, colind și cântec propriu-zis) sau prin denumire (repertoriul de dans). Balada păstorească are subiecte din lumea păstorilor. Cele mai cunoscute sunt: Miorița, Costea, Șalga, Mircea ciobanul etc. În Muntenia și Oltenia ciobanul care și-a pierdut oile se cântă ca baladă cu text versificat și amplificat ca tematică. Din punct de vedere muzical și al modului de interpretare, baladele păstorești nu se deosebesc de celelalte categorii ale genului. Colinda, este știut, are caracter de urare, iar din punct de vedere al textului, corespunde categoriei sociale căreia îi aparține cel colindat. Temele întâlnite sunt: Miorița, Dumnezeu cioban la oi etc. Textele se cântă pe melodii care fac parte din repertoriul general de colinde, având trăsături specific genului. Cântecul propriu-zis păstoresc nu are trăsături muzicale specifice. Se deosebește de celelalte cântece ale genului doar prin tematica literară. Referitor la repertoriul de dans, coregrafii consideră că multe din dansurile populare s-au născut în mediul păstoresc, de exemplu: Brâul, Sârba, Bătuta etc. Dansul păstoresc, alături de alte genuri, a cunoscut în evul mediu (mai ales secolele XV-XVIII) o perioadă de maximă înflorire, ocupând un loc preponderant în ansamblul culturii populare.
Din punct de vedere coregrafic, dansurile păstorești - ca și cele haiducești cu care au trăsături comune - se caracterizează prin virtuozitatea și dificultatea execuției, care este însoțită de anumite obiecte, aceleași pe care le folosesc în munca de toate zilele (bâtă, secure etc.); sunt dansuri bărbătești de grup. În epoca noastră, repertoriul păstoresc de dans nu se deosebește de celelalte dansuri decât prin titlu și, uneori, prin unele trăsături muzicale. În repertoriul satelor se întâlnesc încă denumiri ca: Ciobăneasca, Bătuta ciobănească, Ciobănașul, Hora ciobanului etc.
