Cei care se reped, cu gând rău, asupra Transilvaniei se află sub un blestem al românilor!

Într-o Românie tot mai bântuită, mai nou, de tornade, vijelii, uragane, care mătură totul, iar în Ardeal bântuie fantomele iredentismului, neorevizionismului și separatismului unguresc, în care o minoritate, tot mai agresivă, tot mai lacomă, pretinzând mereu supradrepturi și privilegii, cere, insistent, autonomie teritorială, pe criterii etnice, a așa-zisului Ținut Secuiesc. Autodeterminare, deci, și autoguvernare, în disprețul total al articolului 1 din Constituție, Legea fundamentală a țării („România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil").

Pe măsură ce ne apropiem de anul 2018, Centenarul făuririi Marii Uniri și a României Mari, se întețesc atacurile iredentismului, antiromânismului, ale neorevizionismului unguresc. Urmașii lui Attila și ai arpadienilor îi incită, pe cetățenii de etnie maghiară, să obțină autonomie teritorială, pe criterii etnice, să ia Ardealul. Fantomele iredentismului unguresc poartă, alături de steagul roșu-alb-verde, al Ungariei, și textila, cârpa aceea numită steagul secuiesc! Bineînțeles, în acordurile imnului Ungariei și ale celui secuiesc. Acea dorită „liniște a păcii" - cum scria odată ziaristul Corneliu Florea - nu o mai au, azi, românii ardeleni. În schimb, dacă românii nu au acea necesară pace, acea liniște, au sâcâitoare senzație că noi, românii ardeleni, parcă ne-am afla înainte de Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, când acea parte de nord a Ardealului ne era furată, fiind dată, de Hitler și Mussolini, de miniștrii Externelor Ribbentrop și Ciano, ai Germaniei și Italiei, Ungariei horthyste și fasciste a guvernatorului Horthy Miklos.

Împinși de acele visuri imposibile de întoarcere în Evul Mediu, ale refacerii Ungariei Mari în secolul 21 din mileniul al treilea, prin Harghita, Covasna și Mureș, ei ar dori, dacă

s-ar mai putea, din nou „zângănit de arme", ca la 1848-1849, ca în anul 1919, când Republica Comunistă Ungară a Sfaturilor lui Bela Kuhn, omul lui Lenin, însărcinat să ducă comunismul sovietic în inima Europei, ataca România Mare, făurită, la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, prin Marea și definitiva Unire! Totul, cu acea dorință mărturisită „de acaparare, prin orice forme, de teritorii românești", în naivitatea și stupiditatea lor, ei închipuindu-și că aceste teritorii n-ar fi, de când lumea, ale românilor, cu peste 2000 de ani în urmă, de la Sarmizegetusa încoace, că „le-ar fi adus străbunii lor, călare, din stepele asiatice, pe cai, atunci când, și ei au ajuns în Europa".

Ei invocă false drepturi istorice și sociale, tocmai aici, în Transilvania, unde noi, românii, suntem deodată cu timpul.

Or, românii nu pot uita că, pe acest pământ al lor, au fost trecuți prin foc și prin sabie, la 1848-1849, de trupele de honvezi ale maiorului Hatvani, ale lui Vasvari, supranumit „Kossuth cel mic", când au ucis, la ordinul criminalului Kossuth, prin acele „tribunale de sânge", 40.000 de români nevinovați, au ars și au ras de pe fața pământului 300 de sate, biserici și mănăstiri românești, ucigându-i, bestial, și pe prefecții lui Avram Iancu, pe Petru Dobra, Constantin Romanu-Vivu și Ion Buteanu. După ocuparea teritoriului românesc, cedat prin Diktatul de la Viena, au urmat și crimele oribile, îndreptate împotriva românilor, încă din primele zile de ocupație, apoi pe tot parcursul (1940-1944), la Ip, Trăznea, Mureșenii de Câmpie, Hărcana-Turda, Sucutard, Prundu Bârgăului, Sărmașu, Huedin, Moisei, Aita Seacă, prin alte foarte multe localități românești.

Iar azi, în loc să-și ceară scuze, urmașii criminalilor se obrăznicesc tot mai mult, cer, din nou, pământ românesc, iar guvernanții, parlamentarii români tac, precum peștele în apă. Neagra pagină a istoriei Transilvaniei nu-i preocupă, nu le tulbură liniștea și somnul, nici gândul trădării!

Iar ei, dușmanii noștri, își amplifică, își măresc, tot mai mult, pretențiile absurde. Guvernanții români, în orbirea lor, printr-o nepermisă complicitate politică, cu ani în urmă refuzau să vadă „isprăvile" vicepremierului Guvernului, ale ministrului Marko Bela, care afirma public că „actualul articol 1 din Constituție este un eșec pentru UDMR". La acea ședință a Consiliului Reprezentanților Uniunii, de la Târgu-Mureș, în elanul lui spre enclavizare, cerea o regiune (de fapt, o reînființare a Regiunii Autonome Maghiare, de tristă amintire), formată din județele Harghita, Covasna și Mureș.

Să nu mai vorbim despre o altă obrăznicie! Din 1990 încoace, Ungaria sărbătorește 15 martie pe teritoriul României, prin arborarea, ilegală, a drapelului unguresc, prin intonarea imnului de stat al Ungariei, prin folosirea, la festivități, doar a limbii maghiare, de ei considerată ca limbă oficială. Au fost profanate până și monumentele ostașilor români!

Nu spunea chiar Viktor Orban, premierul Ungariei, că există planul acela secret al Budapestei, încă din anul 1907, când apărea „Manualul de maghiarizare" a românilor din Transilvania, pentru „desființarea neamului românesc", iar prin fereastra serviciilor secreto ungare, Tökés Lászlo, vicepreședintele Parlamentului European, propus și susținut de FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, de guvernământ, în Ungaria, declara la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad: „Așa cum Kosovo și-a dobândit independența, și maghiarii din Transilvania ar putea să obțină autonomia!". Vă mai amintiți? Cu o zi înainte de vizita, la Târgu-Mureș, a președintelui Emil Constantinescu și a lui Arpad Gõncz, președintele Ungariei, fostul primar al Târgu-Mureșului, nenorocitul Fodor Imre, „a dat ordin să fie coborât, de pe clădirea primăriei, Tricolorul, drapelul-simbol național românesc?

După toate acestea, deputații și senatorii UDMR au neobrăzarea să trimită Parlamentului României Statutul de Autonomie a Ținutului Secuiesc și cel privind Autoadministrarea Scaunelor Secuiești!

În acest context al continuelor mușcături antiromânești, ale iredentismului maghiar autohton și ale celui de la Budapesta, celor colcăind în cuibul lor de vipere, cu o ținere de minte atât de scurtă, le amintim, într-o întoarcere în memorie, doar o parte din „isprăvile" cuceritorilor nordului Ardealului, după cedarea lui, prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. Întrucât despre crimele abominabile, care au avut loc, imediat după intrarea ocupatului vremelnic în teritoriul cedat și după aceea, între septembrie 1940 și octombrie 1944, (la Ip, Trăznea, Mureșenii de Câmpie, Sucutard, Hărcana-Turda, Prundu Bârgăului, Huedin, Sărmașu, Aita Seacă, Moisei, de prin alte foarte multe localități ardelene), am mai scris, în rândurile editorialului de față ne vom ocupa de soarta unor biserici românești (ortodoxe și greco-catolice), pe timpul acela al rușinoasei cedări prin diktat. Avem în față un documentar, cu acte importante din arhivele Președinției Consiliului de Miniștri, Ministrului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Direcției Generale a Arhivelor Statului, din 12 noiembrie 1992, dovezi lăsate de harnicul iscoditor prin arhivele Transilvaniei și ale țării, colonelul Vasile T. Suciu. Conform dovezilor din acel documentar, 29 de biserici românești au fost dărâmate între anii 1940-1944, majoritatea în județele de azi - Harghita, Covasna și Mureș. Bisericile din Aldea (Harghita, la 1 decembrie 1940) Biborțeni (Covasna, 1 decembrie 1940), Bicfalău (Covasna, 11 octombrie 1940), Boreșneu Mare (Covasna, 25 septembrie 1940), Borsec (Harghita, 1 decembrie 1941), Bezidu Nou (Mureș, 21 octombrie 1940), Bistra (Maramureș, 28 octombrie 1940), Comălău (Covasna, 25 decembrie 1940), Crăciunel (Harghita, 1 decembrie 1940), Căpeni (Covasna, 25 decembrie 1940), Ditrău (Harghita, 1 decembrie 1940), Daia (Harghita, 25 decembrie 1940), Doboșeni (Covasna, 25 septembrie 1940), Filia (Covasna, 17 octombrie1940), Herculian (Covasna, 1 decembrie 1941), Merești (Harghita, 1 decembrie 1940), Ocland (Harghita, 1 decembrie 1940), Pănet (Mureș, 14 iulie 1941), Racoșul de Sus (Covasna, 26 septembrie 1940), Sălard (Bihor, 20 noiembrie 1940), Sărățeni (Mureș, 21 septembrie 1940), Seculeni (Harghita, 24 septembrie 1940), Sântion-Lunca (Covasna, 25 decembrie 1940), Tălișoara (Covasna, 25 decembrie 1940), Tomești (Harghita, 13 decembrie 1940), Zagon (Covasna, 25 decembrie 1940), Vârghiș (Covasna, 5 octombrie 1940) au avut de suferit, din cauza urii maghiare. Au fost dărâmate! Toate, absolut toate aceste dărâmări de biserici românești, urmate de profanări ale altarelor, icoanelor, celor sfinte, au avut drept autori armata Ungariei, jandarmii unguri, dar și bande de horthyști civili, autorități locale, preoți maghiari, primari, biserica ungurească. La dărâmarea bisericilor românești din Crăciunel, Ocland, Pănet, Sărățeni, conform documentelor au participat preotul reformat Kelemen Imre, baronul Aczel Boro, maiorul de husari Ercze K. Adalbert. După cum lesne se vede, foarte multe dărâmări au avut loc tocmai la 1 Decembrie 1940, demolatorii neputând suporta ziua înfăptuirii Unirii celei Mari și a României Mari, precum și la 25 decembrie, Crăciunul românilor, ceea ce conduce spre concluzia fermă că nimic n-a fost întâmplător, că fărădelegea comisă s-a desfășurat după un plan dinainte conceput.

Iar orbii și surzii noștri guvernanți, dintr-o complicitate politică, nu văd, nu aud nimic? Ungaria își permite, din nou, să arate cu degetul spre România prin doi derbedei! Unul, de la Budapesta, Viktor Orban, celălalt, Kelemen Hunor, din Parlamentul de la București, mai-marele struțo-cămilei, fost vicepremier, fost ministru al Culturii, decorat cu înalte ordine ale României. El și Orban consideră România noastră „un dușman comun". Unde le-a zburat mintea aia bleagă a derbedeilor, a acestor piticanii? Ca „răspuns la închiderea Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureș, ilegal înființat, din toate punctele de vedere, în urma deciziei definitive și irevocabile a unei instanțe judecătorești, în urma abuzului fostului inspector școlar general - Ștefan Someșan -, el considerându-se - cum se preciza și în „Adevărul" - „mai presus decât Ministerul Educației, încălcându-se, flagrant, interesul național, au început presiunile lor penibile." Guvernul ungar, condus de Viktor Orban, omul Moscovei, care cam prea des se amestecă în treburile interne ale României, și Kelemen Hunor, mai-marele struțo-cămiloi, nici uniune culturală, nici partid politic, cer blocarea aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), „clubul celor mai dezvoltate economii din lume." La 16 iunie 2016, fostul premier Dacian Cioloș depunea candidatura României, votul urmând să aibă loc la 25 septembrie a.c. Însă, Ungaria, vecina noastră, membră a OCDE, ne blochează accesul. Pretenția? Redeschiderea Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureș, printr-o încălcare, nepermisă, a unei decizii legale a instanței!

După ce inspectorul școlar general - Ștefan Someșan - i-a zăpăcit pe cei din Consiliul Local, spunând că ministrul Educației Naționale și-a dat acceptul, adevărul a ieșit la lumină. Care accept? Un fals, dovedit de procurorii DNA! Reacția Ministerului Educației Naționale a fost promptă: „Orice instituție de învățământ din România trebuie să respecte, fără excepție, legea!".

Din păcate, Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, și premierul Mihai Tudose nu se jenează să se facă, din nou, de rușine, alături de ei fiind și Călin Popescu Tăriceanu. Ei declară că nu susțin mesajul diplomației românești din iunie 2016. Dragnea ia peste picior, într-o penibilă bășcălie, totul! Peste picior este luat și Ministerul Educației Naționale, precum și decizia judecătorească. El ia partea unei încălcări a legii, afirmând că „astfel sunt ei, maghiarii, dați afară din școli!". Cât de necugetat gândește și spune acest derbedeu politic. Au fost ei dați, vreodată, afară din școli? Nu-i pentru prima oară când acest individ se șterge pe picioare cu interesul național, de dragul acelui pumn de voturi, de la UDMR, arginți ai Iudei, în Parlamentul României, pentru ca el și PSD să se mențină la putere!

Ce l-a apucat pe acest Dragnea? Adevărul e știut. El făcea acele penibile declarații, privind Liceul Romano-Catolic din Târgu-Mureș, doar la o zi după ce el și PSD „au bătut palma cu liderul UDMR - Kelemen Hunor, pentru reînnoirea colaborării parlamentare", în delicata situație că alianța PSD-ALDE se află pe muchie de cuțit. Kelemen Hunor urlă, ca din gură de șarpe, că „sunt încălcate drepturile minorității maghiare!", în cazul desființării Liceului Romano-Catolic, ilegal și abuziv înființat, iar Dragnea îl aplaudă! Despre ilegalitatea comisă, despre decizia legală, judecătorească, ei nu suflă niciun cuvânt.

În acest timp, prin unele stații de benzină „Mol", companie a Ungariei, se distribuie hărți cu Ținutul Secuiesc autonom, inexistent! Și nimeni nu vede?

Și cum porcăria amintită n-ar fi suficientă, Liviu Dragnea mai dă, o dată, mâna cu Iuda udemeristă, printr-o nouă sfidare, printr-un alt mare pas al trădării! Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, condusă de PSD, a dat aviz favorabil pentru modificarea Legii nr. 15, inițiată de UDMR, o nouă lovitură dată românilor din Harghita, Covasna și Mureș. De dragul acelui pumn de voturi, sub presiune udemeristă, conducerea trădătoare PSD-ALDE acceptă ca pragul de 20%, privind ponderea locuitorilor unguri într-o localitate, să scadă la 10%! PSD-ALDE a votat orbește, după înțelegerea cu UDMR. Se mai dă, din nou, mâna cu Iuda! Drepturi colective, de fapt, o acceptare, prin ușa din dos, a unor forme de autonomie, supradrepturi și privilegii. Ce mai așteaptă românii, cu îngrijorare? Ca ziua de 15 martie, guvernanții români s-o declare, printr-o nouă trădare de neam, „sărbătoare națională" în România! Sunt tot mai multe și mai mari răutățile, acțiunile dușmănoase, împotriva propriului popor. Românii din județele Harghita, Covasna și Mureș, din nou suportă consecințele prostiei puternicilor zilei, după ce UDMR iar dă mâna cu Dragnea, cu cei de la putere, pentru a introduce, prin lege udemeristă, un prag al exprimării în limba maghiară, în administrația publică, acolo unde numărul ungurilor este doar de 10%! Oare să ne mai mirăm că amiralul fără mare, doar de lac Balaton, Horthy Miklos, guvernator al Ungariei (martie 1920-15 octombrie 1944), a fost comemorat (la 145 de ani de la naștere), pe pământul României, la Boroșneul Mic (Covasna)?

Oare ăștia, ungurii, să fie cei care, din nou, vor să decidă soarta acestei Europe? Totul, după dorința împlinirii unui vis imposibil, cel al refacerii Ungariei Mari, însoțit de o grandomanie tipică, păguboasă a interpretării unui fals „drept istoric", uitând, din păcate, acele cuvinte pe care, la 1848, după ce Nicolae Bălcescu, fără rezultat, încerca să negocieze, cu Kossuth, soarta românilor ardeleni. Arogant, ca de obicei, cu acea cunoscută obrăznicie, acesta îi răspundea lui Bălcescu, în scris: „Libertatea voastră este spânzurătoarea, drepturile voastre de egalitate înseamnă că popoarele, care împart teritoriile cu ungurii, vor trebui să fie absorbite de elementul unguresc!".

Din păcate, unii dintre acei autonomiști, antiromâni, antidemocrați, antieuropeni, mereu cerând teritorii, privilegii și alte supradrepturi, judecă și azi, precum Kossuth. Iar, prin absurd, dacă s-ar mai repeta rușinea de la Viena, din 30 august 1940, ei tot așa ar proceda, precum atunci procedau și înaintașii lor! Lor le amintim un adevăr de care ar trebui să țină seamă. Nici Hitler, nici Mussolini, nici Ribbentrop, nici Ciano, care au rupt, la 30 august 1940, Ardealul, prin Diktatul de la Viena, prin rapt, abuz și amenințare, niciunul n-a murit în patul lui! Există un blestem al românilor ardeleni, iar cei care se reped, cu acea lăcomie a gândului rău, asupra Transilvaniei noastre, s-o ocupe, sunt pedepsiți de voința românească și de istorie!

Lasă un comentariu