Literatura teologică a secolului al XVII-lea, în preocupările lui Vasile Netea

Din multele sale preocupări, se cuvine să reținem cu precădere rolul important pe care Vasile Netea îl acordă Bisericii în acțiunea de culturalizare a poporului român. Se știe foarte bine că Biserica este cea dintâi instituție care are un merit deosebit în această privință. Încă din vremuri îndepărtate, mănăstirile au fost cele dintâi focare de cultură, unde călugării copiau diferite manuscrise de pe urma cărora aveau folos toți românii. Apoi, în timpuri nu prea îndepărtate, cei mai luminați oameni erau preotul și învățătorul. Toate aceste aspecte le surprinde profesorul Vasile Netea în opera sa, ba mai mult, vine cu prezentări concrete despre anumiți ierarhi cărturari, pe care i-a avut Biserica, îndeobște Biserica Ortodoxă Română.

Secolul al XVII-lea este reflectat pe larg în opera istoricului Vasile Netea, și aceasta pe bună dreptate, pentru că Biserica Ortodoxă Română cunoaște perioada ei de apogeu prin marii ei ierarhi-cărturari, prin numeroasele lăcașuri de închinare ridicate acum, prin tipografiile înființate în diferite centre bisericești. Profesorul Vasile Netea vorbește cu elogiu deosebit despre opera monumentală a mitropolitului Varlaam al Moldovei, și „Cazania" de la 1643, care cuprinde foarte multe învățături pentru tot poporul. În Revue Roumaine d'Histoire, Vasile Netea are un articol intitulat „Difuzarea Cazaniei lui Varlaam în Transilvania", în care vorbește despre larga circulație a Cazaniei lui Varlaam, care era foarte căutată pe atunci, ba chiar se înregistrează un proces între două sate pentru deținerea acestei cărți. Pentru folosul tuturor românilor, Varlaam a mai tipărit: „Șapte Taine", „Răspuns la Catehismul Calvinesc", „Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu", „Pravila lui Vasile Lupu". Un alt mare ierarh elogiat de Vasile Netea este mitropolitul moldovean Dosoftei, care s-a impus prin lucrarea sa „Psaltirea în versuri". Netea scrie un articol aniversar, la împlinirea a trei sute de ani de la tipărirea Psaltirii. Se desprinde constatarea că Dosoftei a fost un poet foarte talentat, care a reușit să dea în românește o operă complexă și originală, inspirându-se din izvoare felurite mai ales din poezia populară. Psaltirea în versuri este o lucrare originală, o operă națională românească, în care ierarhul poet a prezentat țara și realitățile ei, poporul cu viața și năzuințele lui.

Un reprezentant de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea este marele mitropolit Antim Ivireanul, pe care Vasile Netea îl elogiază. Antim Ivireanul, cu toate că nu era român, s-a pus cu trup și suflet în slujba Bisericii și a poporului român. Este foarte greu de inventariat activitatea tipografică a lui Antim, de la București, Snagov, Râmnic, Târgoviște, el tipărind un număr foarte mare de cărți (chiar și pentru străini). Din activitatea sa editorială, Vasile Netea se oprește cu precădere la predicile sale rostite în cursul arhipăstoriei sale la duminicile de peste an și la sărbători. Din predicile sale rezultă faptul că Antim avea o cultură deosebită, căci el citează atât din Sfânta Scriptură cât și din Sfinții Părinți, face mereu apel la realitățile vieții. Amintea adeseori de asuprirea socială și națională pe care o îndura poporul de jos din partea noilor boieri și a turcilor. El condamnă cu asprime pe boieri pentru jafurile, nedreptățile la care supuneau țărănimea. De tipărirea cărților mitropolitului Antim, se leagă un alt mare merit al său și anume desăvârșirea procesului de românizare a slujbelor bisericești și făurirea unei limbi liturgice românești folosite până azi.

Vasile Netea vorbește în lucrarea sa „Din conștiința originii comune și a unității naționale în istoria poporului român" și de un cărturar a cărui formație este multilaterală, Dimitrie Cantemir. Cantemir a lăsat posterității și lucrări de teologie ortodoxă, cum ar fi: „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul", o carte de îndrumare creștinească și de zidire sufletească, cu o antologie de texte și de învățături luate mai ales din Sfânta Scriptură. Această lucrare precum și altele ca: „Descriptio Moldaviae", „Imaginea științei sacre care nu se poate zugrăvi", „Locuri obscure", „Sistemul religiei mahomedane" l-au făcut cunoscut pe Cantemir în lume. Vasile Netea scrie în cartea sa „De la Petru Maior la Octavian Goga" și despre mitropolitul Varlaam al Ungrovlahiei, care a tipărit în 1678 o carte: „Cheia înțelesului", activitatea sa reducându-se la atât, din cauza schimbărilor politice. Cărturarul Vasile Netea vorbește cu admirație despre un alt ierarh al secolului al XVII-lea, Sava Brancovici al Transilvaniei, care a avut de luptat cu acțiunea prozelitistă calvină, patronată de cârmuitorii politici de atunci. Mitropolitul Sava a păstorit aproape un sfert în împrejurări din cele mai grele. Personalitatea lui se conturează atât prin luptele necontenite pe care a trebuit să le poarte cu dușmanii credinței ortodoxe cât și prin suferințele pe care le-a îndurat la sfârșitul vieții și pe care le-a suportat cu demnitate și cu resemnare creștinească. Toate acestea l-au determinat pe Vasile Netea să-l numească pe mitropolitul Sava, în revista „Neamul românesc pentru popor", un „sfânt al neamului românesc".

Un alt monument al literaturii române - Biblia de la București (1688) a fost de asemenea evocat de Vasile Netea. Vasile Netea vorbește pe larg despre momentul important al culturii românești, al literaturii teologice românești, și anume acela al tipăririi Bibliei de la București din anul 1688. Un moment fundamental în istoria limbii literare române este acela al apariției Bibliei de la București din anul 1688. Traducerea cărților Sfintei Scripturi în limba română a culminat cu tipărirea Bibliei de la București din 1688, numită și Biblia lui Șerban Cantacuzino, lucrare ce încununează activitatea tipografică de până atunci. Este prima tipărire integrală a Sfintei Scripturi în românește. Pe lângă acestea, Vasile Netea amintește și alte realizări pe tărâm cultural, cum ar fi de pildă tipărirea Noului Testament de la Alba Iulia, din 1648, evocă personalitățile unor ierarhi cărturari ca de exemplu: Neofit, Grigore, Damaschin, Chesarie, Iacob Putneanul, Iacob Stamati.

 

Lasă un comentariu