OPRIȚI RĂZBOIUL PSIHOLOGIC ȘI BIOLOGIC ÎMPOTRIVA NENĂSCUȚILOR ȘI A NOU-NĂSCUȚILOR! (II)

Vin acum și vă întreb, într-un moment când, iată, numărul avorturilor este mai mare decât populația actuală a țării, când se vehiculează atât de des conceptul de siguranță națională, de rațiune de stat, de sănătate ca prioritate națională în programul de guvernare, ce este de făcut?

Cum s-a ajuns aici? Cine sunt vinovații? Mai toți dintre noi ar spune fără ezitare că responsabilitatea pentru pruncuciderea în masă, de fapt, un genocid organizat pe o scară ce transcede granițele, este sistemul. Și dacă cineva ar avea curiozitatea și exigența să înțeleagă cine anume formează acest sistem, atunci ar observa că sistemul nu este nicidecum o forță implacabilă și exterioară nouă, ci suntem chiar noi toți, căci fiecare om în parte a contribuit cu câte o „cărămidă" personală pusă cu o conștiinciozitate parcă inumană la ridicarea „zidului" păcatului general.

Personal, fără să am intenția cumva de a stabili o ierarhie a gradului de vinovăție pentru depistarea cauzelor generalizării acestei crime colective a avortului, consider că potențialele mame sau mamele propriu-zise sunt principalele responsabile de viața lor și a urmașilor lor. Ele sunt în primul rând acele ființe care trebuie să-și poarte de grijă atât pentru ele însele, cât și pentru pruncii din pântece, să își dorească să trăiască frumos, curat, alături de bărbații lor, într-o familie creștină clădită pe iubire veșnică, fără să-și plece vreodată urechea la acei „binevoitori" care vor să le „sfătuiască" anume că ar fi „mai bine" să încerce și opțiunea unei „sarcini nedorite", o exprimare specifică medicilor din planingul familial!

Iar medicii, în general, s-ar cuveni să fie corecți științific, să prezinte familiilor și tinerilor implicați în acte sexuale consecințele nefaste ale suferințelor fizice și psihice pricinuite de orice măsură de curmare a altei vieți prin așa-numitele „metode preventive", să le spună adevărul cum că noua ființă umană se formează în momentul concepției și nu să le adoarmă vigilența că nu ar fi vorba de formarea embrionului (a copilului) la 10-14 zile după concepție – minciună care, de fapt, este o tactică de management, un compromis, ca astfel să se justifice folosirea metodelor contraceptive și abortive (toate avorturile din această perioadă sunt considerate în mod eronat de către unii medici ca fiind „pierderi" neimportante de „gheme de celule", dar, în realitate, și acest avort este echivalent pruncuciderii, indiferent că este efectuat prin intermediul contracepției în prima zi, prin contracepție și sterilet la două săptămâni, la fel numindu-se și cel prin avort chirurgical legal la două-trei luni și cel prin avort terapeutic mai târziu. Și, nu în ultimul rând, medicii ar trebui să respecte cu adevărat atât Jurământul lui Hippocrate („eu nu voi da nimănui otravă... nu voi da niciunei femei un pesar abortiv "), cât și Jurământul medical de la Geneva din 1948 („voi avea respectul absolut al vieții umane, chiar din momentul concepțiunii "). 

Lasă un comentariu